​Ordonanța de urgență care va permite accesarea primilor bani din Planul Național de Reziliență și Redresare (PNRR) a fost publicată marți în Monitorul Oficial. Actul stabilește care sunt ministerele/ instituțiile/ agențiile responsabile de implementarea reformelor și/sau investițiilor, inclusiv locale, cum circulă banii și cine investighează neregulile. Posibilele fraude și conflicte de interese vor fi raportate către DLAF/DNA/OLAF, respectiv către ANI, dar responsabil este și Parchetul European.

Ordonanța PNRR in Monitorul-OficialFoto: Captura Monitorul Oficial

O primă tranșă de 1,8 miliarde de euro din granturi a intrat în conturile BNR, iar în perioada următoare încă 1,95 de miliarde de euro din partea de împrumut din PNRR, 13% din cei 14,9 de miliarde de euro pentru componenta de imprumuturi, a anunțat vineri Dan Vîlceanu, ministrul Fondurilor Europene.

Pentru a putea accesa însă acești bani era nevoie de această Ordonanță de Urgență publicată acum în Monitorul Oficial care stabilește fluxurile financiare și modul de verificare a fondurilor de 29,2 miliarde de euro care vor veni de la UE pentru România în cadrul Mecanismului de redresare și reziliență.

Care sunt instituțiile responabile de gestionarea și controlul fondurilor din PNRR

Principalele instituții/organisme cu atribuții în coordonarea/gestionarea PNRR sunt: Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, Ministerul Finanțelor, Comitetul Interministerial de Coordonare a PNRR, Comitetul de Monitorizare a PNRR, Comitetul Interministerial pentru Achiziții Publice, instituțiile responsabile de implementarea reformelor și/sau investițiilor stabilite în cadrul PNRR, Autoritatea de Audit, Consiliul Concurenței, ANAP, ANI, DLAF, OLAF, EPPO (n.a Parchetul European)/DNA.

Click pentru a deschide

16 Ministere, Secretariatul General al Guvernului (SGG), Autoritatea de reglementare în Comunicații (ANCOM) și alte trei agenții: Agenția Națională de Integritate, Agenția Națională a Funcționarilor Publici și Agenția Națională pentru Achiziții Publice sunt coordonatorii de reforme și investiții în cadrul PNRR.

Ministerul Fondurilor Europene (MIPE) este coordonatorul național pentru elaborarea, negocierea, aprobarea, implementarea, monitorizarea și controlul fondurilor acordate în cadrul Mecanismului de redresare și reziliență.

O cerință a PSD prezentă în Ordonanța de urgență: Cum vor fi derulate investițiile locale prin Agențiile pentru Dezvoltare Regională

O noutate față de proiectul inițial al ordonanței o reprezintă implicarea Agențiilor pentru Dezvoltare Regională în implementarea unor investiții din domeniile (educație, sănătate și social). Mecanismul de implementare se va derula sub monitorizarea directă a ministerelor responsabile de aceste investiții și a MIPE.

Mai exact, ministerele coordonatoare de reforme și/sau investiții responsabile pentru:

  • Componenta 12 — Sănătate, domeniile dezvoltării infrastructurii medicale prespitalicești și dezvoltării infrastructurii publice spitalicești,
  • Componenta 13 — Reforme Sociale, domeniile dezvoltării/reabilitării și modernizării de infrastructură socială pentru persoanele cu dizabilități, copii aflați în risc de separare față de familie și persoane vârstnice vulnerabile și dependente și
  • Componenta 15 — Educație, domeniile dezvoltării consorțiilor regionale și dotării campusurilor profesionale integrate, asigurarea dotărilor pentru sălile de clasă preuniversitare și laboratoarele/atelierele școlare, echiparea laboratoarelor de informatică din unitățile de învățământ tehnic și profesional, digitalizarea universităților și asigurarea infrastructurii universitare (cămine, cantine, spații de recreere) încredințează agențiilor pentru dezvoltare regională responsabilitatea implementării investițiilor aflate în sarcina lor, în baza unui acord de implementare, care prevede inclusiv aspectele privind angajarea și/sau lichidarea și/sau plata, după caz, a cheltuielilor aferente investițiilor vizate.

Amintim că PSD a cerut săptămâna trecută premierului Nicolae Ciucă să respecte înțelegerea din timpul negocierilor pentru formarea Guvernului și să fie dată ordonanța de urgență care permite autoritaților locale (Agențiile de Dezvoltare Regională -ADR) contractarea proiectelor prin Programul Național de Redresare și Reziliență.

Mai exact, potrivit surselor HotNews.ro, autoritățile locale (prin Agențiile de Dezvoltare Regională) să poată contracta proiectele direct, și nu prin ministere. Acest lucru ar face imposibilă urmărirea și controlarea implementării proiectelor de către autoritatea centrală.

Întrebat vineri de HotNews.ro despre acest aspect, ministrul Dan Vîlceanu, a spus că implementarea unor astfel de proiecte fără monitorizarea ministerelor responsabile "nu se poate."

  • "Nu se poate. Mecanismul implică Ministerul de reformă tot timpul. Nu poți sări Ministerul de reformă din această schemă a circulației banilor niciodată. Sunt două organisme de control: pe de o parte MIPE, care verifică toți coordonatorii de reformă, și pe altă parte coordonatorii de reformă la nivelul lor verifică investițiile respective", a declarat vineri Dan Vîlceanu.

Atunci de ce a fost nevoie să se introducă această noutate în Ordonanța de urgență?

  • "Pentru că sunt instituții care trebuie ajutate în anumite aspecte. Nu vreau să intru în detalii care ar putea să sune ca o critică la adresa unor Ministere, dar în general ministerul Sănătății, ministerul Muncii nu au fost nicioadtă campioane în atragerea fondurilor europene, și atunci cred că e un lucru bun că instituții specializate în atragerea fondurilor europene vin să ajute aceste instituții. (..)
  • Vă dau un exemplu - în programul de creșe sunt sute de astfel de creșe care se fac. Titularul de reformă este Ministerul Educației, evident, dar ele se fac prin Ministerul Dezvoltării, pentru că ministerul Dezvoltării are capacitatea să deruleze astfel de programe. Dacă ar fi rămas și implementarea la Ministerul educației sunt convins că lucrurile ar fi mers mult mai greu.
  • Exact acesta este mecanismul și în cazul ADR-urilor. Dacă ar fi rămas anumite investiții strict la Ministerul Sănătății, pentru centre de sănătate, care se vor investi la nivel local, era mult mai greu ca Ministerul Sănătății să poate să facă asta. Prin intermediul ADR-urilor lucrurile se întâmplă mai ușor, pentru că există competență, contracte derulate cu autoritățile locale și au experiența necesară.", a spus Dan Vîlceanu.

Vîlceanu, despre implicarea ADR-urilor în PNRR: La început nu am fost de acord, dar apoi am înțeles că este util / Banii nu ajung la baronii locali, ci la comunități

Întrebat de HotNews.ro, dacă personal a fost de acord cu această cerință a PSD de implicare a ADR-urilor, Dan Vîlceanu a admis că inițial nu a fost de acord.

  • "La început nu, recunosc că nu, dar după aceea când am văzut despre ce este vorba și care sunt coordonatorii de reformă care trebuie ajutati, da, am înțeles la ce este utilă.", a spus Vîlceanu.

Întrebat care vor fi mecanismele de control, în contextul îngrijorărilor că prin introducerea acestei cerințe a PSD banii ar putea ajunge la baronii locali, ministrul Fondurilor Europene a spus:

  • "Să știți că așa cum sunt verificate și alte fonduri, toate instituțiile care trebuie să verifice, de la autoritatea de audit și celelalte instituții de control sunt implicate în vertificările din cadrul PNRR. Aceste fonduri nu ajung la baronii locali, ci ajung la comunități. Cel puțin în ceea ce ma privește de fiecare dată voi fi acolo să spun că noi avem nevoie de reformele și banii din PNRR care ajung în investiții necesare cetățenilor României și nu unui baron local.", a declarat ministrul Fondurilor Europene.

Pe ce se vor duce primii bani din PNRR

Întrebat pe ce se vor duce primii bani din avansul de 1,8 miliarde de euro care a intrat deja în contul BNR, Dan Vîlceanu a spus că era nevoie întâi de toate de adoptarea acestei Ordonanțe de Urgență și a dat apoi câteva exemple de proiecte pe care se vor putea trage primii bani.

  • "Primele sume le putem trage pentru o reformă pe care a făcut-o Ministerul de Finanțe / ANAF-ul - legarea caselor de marcat, de exemplu, este o investiție sau o reformă pentru care putem trage deja primele sume.
  • Acolo sunt înscrise în PNRR 150 milioane de euro. Jalonul era de 150.000 de case, din cele aproximativ 600.000 de case de marcat, deci putem trage cam 25% din cele 150 de milioane de euro pe care le avem din PNRR.
  • Cred că putem să mai tragem cîteva sume pentru autostrada A3. Nu mai știu în momentul de față care e valoarea facturilor pe care constructorul le-a făcut pentru A3, dar cred că undeva în urmă cu o saptamana, o saptamana jumatate erau 150 milioane de lei facturate, dacă nu mă înșel.", a spus Vîlceanu.

Cât de repede vor fi trași acești bani?

  • "Cât de repede, asteptăm să fie publicat în Monitorul Oficial actul adoptat astăzi.", a spus ministrul Fondurilor Europene.

Control, audit, nereguli și sanctiuni

În Ordonanța de Urgență publicată în Monitorul Oficial se arată că MIPE și coordonatorii de reforme și/sau investiții au obligația să ia măsuri adecvate pentru prevenirea, depistarea și corectarea fraudei, a corupției și a conflictelor de interese, astfel cum sunt definite la art. 61 alin. (2) și (3) din Regulamentul financiar, care afectează interesele financiare ale Uniunii Europene, și să întreprindă acțiuni în justiție pentru recuperarea fondurilor care au fost deturnate, inclusiv în legătură cu orice măsură de punere în aplicare a reformelor și a proiectelor incluse în cadrul PNRR.

În Ordonanță se arată că "în cazul identificării unor aspecte ce pot reprezenta elemente constitutive ale neregulilor grave, structura de specialitate din cadrul MIPE va sesiza, după caz, ANI, DLAF/OLAF, EPPO/DNA.

MIPE are obligația de a nu include temporar, total sau parțial, în cererile de plată în relația cu Comisia Europeană sumele care fac obiectul unor suspiciuni de nereguli grave, până la finalizarea procedurilor de verificare efectuate de către structura de control a DG MRR din cadrul MIPE, finalizarea investigațiilor ANI, DLAF/OLAF, DNA/EPPO, respectiv decizia definitivă a instanței judecătorești, după caz, cu excepția cazului în care normele Uniunii Europene prevăd altfel.

Sumele care fac obiectul unor suspiciuni de nereguli grave confirmate prin decizia definitivă a instanței de judecată vor fi recuperate de la beneficiari, se precizează în Ordonanță.