Premierul Nicolae Ciucă a comentat, joi seară, inflaţia de aproape 17% anunţată de INS pentru luna ianuarie şi a precizat că este doar o cifră comparativă cu noiembrie 2021. ”În analiza pe care am făcut-o a rezultat foarte clar că, la sfârşitul anului, inflaţia pe 2022 nu va depăşi 13%”, afirmă premierul, potrivit News.ro.

Nicolae CiucaFoto: AGERPRES

Nicolae Ciucă a fost întrebat, joi seară, despre inflaţia de aperoape 17% anunţată de INS şi a precizat că procentul se referă la comparaţia cu noiembrie 2021.

”În analiza pe care am făcut-o când am primit aceste cifre, a rezultat foarte clar că, la sfârşitul anului, inflaţia pe 2022 nu va depăşi 13%. Este doar o cifră de comparaţie între inflaţia pe 2022 comparativ cu noiembrie 2021”, a afirmat premierul.

Întrebat când vor plăti românii preşuri mai mici la produse, premierul a afirmat: ”Am discutat cu specialiştii de la Ministerul de Finanţe, cu specialiştii de la BNR şi am încercat să identificăm evoluţia viitoare pentru 2023. Din datele pe care le-am primit, există o tendinţă în scădere a inflaţiei pentru 2023 şi - aşa cum rezultă din analiză - este foarte posibil să se apropie de 10%”, a mai declatrat premierul.

Rata anuală a inflaţiei a urcat în noiembrie, comparativ cu noiembrie 2021, la 16,8%, relevă datele transmise marţi de Institutul Naţional de Statistică. Cel mai mult s-a scumpit zahărul, cu 61,94%, faţă de noiembrie 2021, în timp ce energia electrică s-a scumpit cu 47,19%, faţă de noiembrie 2021.

„Toate instituţiile ne prevăd o creştere economică în 2023”

Nicolae Ciucă a fost întrebat, joi seară, ce le transmite românilor care nu simt creşterea economică despre care se aminteşte în discursurile publice.

”La nivelul Guvernului am luat toate măsurile care le-am avut la dispoziţie, fiind vorba de fondurile pe care le-am avut în bugetul de stat, astfel încât să sprijinim populaţia vulnerabilă. Ştim foarte bine care este nivelul de salarizare în ţara noastră şi aceasta nu s-a realizat anul acesta doar din cauza inflaţiei Sunt elemente care au stat pe masa Guvernului şi vor sta în continuare. Ştiţi foarte bine măsurile pe care le-am luat prin pachetele de sprijin, pentru populaţia vulnerabilă. Rostul nostru a fost să facem în aşa fel încât să asigurăm echilibrul economic, creşterea economică, să aducem cât mai mulţi bani la bugetul de stat, ca să putem să avem la dispoziţie sumele necesare să îi sprijinim, care sunt cu adevărat vulnerabili şi au nevoie de sprijinul guvernamental”, a declarat Ciucă

Premierul a adăugat că şi pentru anul viitor este previzionată o creştere economică.

”În bugetul de stat pentru anul 2023 am avut aceeaşi abordare, astfel încât să continuăm să investim în economie, să asigurăm creşterea economică şi să nu intrăm în trendul deja previzionat de scădere şi de intrare în recesiune economică. Toate instituţiile şi naţionale şi internaţionale ne prevăd o creştere economică nu la fel de mare ca anul acesta, dar o creştere astfel încât să avem la dispoziţie sume prin care să asigurăm creşterea salariului minim şi desigur continuarea sprijinirii populaţiei vulnerabile, astfel încât să trecem cu toţii cu bine în această perioadă”, a mai adăugat Nicolae Ciucă, citat de News.ro.