O mare problemă a ANAF ca și a dumneavoastră (contribuabili n.r.) este legislația fiscală, a declarat Lucian Heiuș, președintele Fiscului, precizând că și ei își doresc o legislație fiscală cât mai simplă, predictibilă, clară.

Lucian HeiusFoto: Hotnews

„Credeți că inspectorilor și specialiștilor noștri le este ușor cu toate schimbările legislative care apar... lunar? Nu știu, se schimbă coduri, Cod de procedură, apar legi care se contrazic unele pe altele. Apar situații la care suntem puși în contradictoriu cu cei care reprezintă societățile comerciale și ajungem să ne judecăm ani de zile”, a spus Heiuș, la TaxEU Forum.

Potrivit acestuia, un Cod fiscal foarte clar, foarte simplu, ne ajută pe toți.

„Ajută și statul să colecteze taxele și să interpreteze corect, ajută și contribuabilul să nu ajungă în situații dificile”, a precizat el.

  • „Insist să se rescrie acest Cod fiscal, să fie acceptat de clasa politică, să încercăm să se găsească niște mecanisme clare, predictibile, simple, să știe fiecare ce are de făcut.”

El a precizat că tot timpul va exista cineva care va încerca să facă evaziune fiscală, să fure.

„Asta este. Trebuie să-l prindem. De ce să-l încurc pe cel care vrea să fie corect și ajunge prin prisma business-ului pe care-l are într-o situație mai atipică la care nu știe să o interpreteze? Lucrurile astea apar când legislația este foarte stufoasă”, a afirmat Lucian Heiuș.

La rândul său, fostul șef ANAF, Dragoș Doroș, a precizat că se face legislație „de cum să opresc hoțul, în loc de filosofia cum să ajut business-ul”.

Fiscul din Australia rambursează TVA în 1-3 zile

Dragoș Doroș, în prezent Head of Fiscal Doctrine - KPMG România, a afirmat că principala „problemă și nu prea pe care o are ANAF este că vine târziu (în control n.r.), după ani de zile, când constată lucruri corecte, dar care de ani de zile se adună, sunt penalități și sarcina financiară este mare”.

  • „Poate duce uneori la închiderea unui business doar din cauza întârzierii cu care a venit ANAF”.

„Aveam un consultant de la administrația din Australia care mi-a zis să mă uit pe site-ul administrației fiscale din Australia și să văd că misiunea lor, primul punct, este să nu țină deloc banii care sunt în buzunarul lor și ar trebui să ajungă undeva în mediul de business”, a afirmat Doroș.

  • „Primul obiectiv este să dăm banii să circule pentru că din banii ăștia ne facem impozite. Exemplul pe care mi l-a dat este că acolo TVA-ul se rambursa în 1-3 zile. E trist, e un râs amar, dar la care noi putem ajunge, că despre asta vorbim (prin digitalizarea ANAF n.r.).

În acest context, Lucian Heiuș a ținut să precizeze că ANAF rambursează poate chiar fără control, fără nicio analiză.

„În funcție de unde se încadrează contribuabilul este posibilitatea să fie rambursare cu control ulterior care va fi ulterior, cândva”, a afirmat șeful actual al Fiscului.