Datele Comisiei Europene arată că în România avem un gap de TVA de 35,7% (cele mai recente cifre sunt din 2020). Asta înseamnă că nu încasăm cât ar trebui din această taxă.

Lucian HeiusFoto: Hotnews

„Eu îmi dau demisia de la consultanți fiscali dacă este în România de 35%. Nu este de 35%. Este mai mic. Nu există așa ceva”, a spus Lucian Heiuș, președintele ANAF.

El a precizat că gapul de TVA este un subiect care se învârte și se tot rostogolește.

În acest sens a spus că a stabilit cu cei de la FMI să facă un serviciu care se va specializa doar în analiza TVA pentru a face analize corecte.

„Degeaba vine (Comisia Europeană n.r.) și îmi spune că nu știu cât la sută pe TVA este în evaziunea de la IT. Hai să fim serioși. Eu mă îndoiesc că pe domeniul IT ai mare evaziune în TVA. Dar el este prins în gap-ul de TVA că acolo se întâmplă ceva”, a afirmat Heiuș.

  • „Pe analizele mele recunosc că o pondere foarte mare pe gap-ul de TVA este conformarea la plată”.
  • „Multe societăți, cu capital divers, de la stat până la privat, declară și nu plătesc. Ele sunt luate în gap-ul de TVA. Sunt luate acolo și arieratele nerecuperabile”.

„Orice contabil când depune declarațiile poate (să vadă n.r.) că agentul respectiv nu are respectiva sumă. Să spunem că trebuie să plătească 100 de lei și are numai 70 lei. Ce nu va plăti? TVA! Îl lasă ultimul pe ideea că poate luna următoare are TVA de recuperat”, a mai afirmat șeful ANAF.

Lucian Heiuș este și membru al Camerei Consultanților Fiscali, acum fiind inactiv.

Citește și:

ANAF pregătește un proiect pilot prin care să stea în control permanent la unele companii: 7 zile din 7

Președintele ANAF critică modificările fiscale: Credeți că inspectorilor le este ușor cu toate schimbările legislative care apar?

Cum se vor schimba controalele ANAF după implementarea Big Data / Șeful ANAF: Toți contribuabilii vor primi notificări

Lucian Heiuș: Pe cel care fură nu-l prinzi stând în birou, ci tot pe teren