Președintele Klaus Iohannis și ministrul Finanțelor indică spre ANAF problema bugetului pe 2023. În timp ce Iohannis zice că „Fiscul trebuie să se mişte un pic mai bine”, ministrul Adrian Câciu a făcut același lucru, menționând recent că „încetinirea colectării veniturilor se cifrează la 4,7 miliarde lei față de programat” și că "este bine să întărim colectarea".

Bani-bancnote-leiFoto: Hotnews

"Nu există nicio gaură și nu există nicio perspectivă tristă. Trebuie corectate lucrurile. Evident că trebuie corectate și pe colectare, adică Fiscul trebuie să se miște un pic mai bine, dar trebuie corectat și pe partea de cheltuieli. Asta înseamnă că la anumite capitole banii trebuie folosiți mai judicios, nu este nevoie de tăieri", a spus președintele României.

Există un document public pe site-ul Ministerului Finanțelor care explică negru pe alb de ce s-a colectat mai puțin decât s-a prognozat: nota privind execuția bugetară.

Ce scrie în documentul Ministerului Finanțelor

În acea notă vedem motivele pentru care s-a colectat mai puțin la diverse capitole, pe lângă ce a prezentat HotNews.ro săptămâna trecută.

*Ce vedeți între ghilimele sunt frazele din document

1. La veniturile din impozitul din salarii s-ar fi încasat mai mult dar... surpriză, o lege dată anul trecut de Coaliție a făcut ca pentru agricultură și alimentară să nu se mai plătească impozitul pe venit (nici CASS - vezi punctul 2).

Iată fraza din document: „Veniturile din impozitul pe salarii au înregistrat un avans de 9,5%, sub evoluția fondului de salarii din economie (14,5%). De asemenea, dinamica acestei categorii de încasări a fost influențată și de extinderea în sectorul agricol și industria alimentară a facilității acordate salariaților din construcții (efect negativ din scutirea de impozit pe venit din salarii, conform Legii nr. 135/2022)”

2. Și din contribuția la sănătate s-ar fi încasat mai mult, dar aceeași lege scutește acele sute de mii de angajați de plată, deși beneficiază.

“Contribuțiile de asigurări au înregistrat 24,10 mld lei, în creștere cu 11,0% (an/an). Ca și în cazul impozitului pe salarii, dinamica acestora s-a situat sub evoluția fondului de salarii din economie (14,5%), și ca efect al extinderii în sectorul agricol și industria alimentară a facilității acordate salariaților din construcții, conform Legii nr. 135/2022”.

Când dai scutiri, normal că încasezi mai puțindecât anticipai.

3. La TVA este situația diferită. Partea bună este că s-au dat mai mulți bani înapoi către firme: au crescut mult restituirile. Adică nu au mai fost „arestați pentru o perioadă lungă” de stat doar ca să le iasă cifrele și a se lăuda cu ele.

“Încasările nete din TVA au înregistrat 17,45 mld lei, în creștere cu 1,9% (an/an). Totodată, restituirile de TVA au fost cu 77,6% mai ridicate față de nivelul rambursat în aceeași perioadă a anului trecut (+1,82 mld lei)”.

4. Ce s-a întâmplat la accize? O modificare din OG 16/2022 (cea prin care au crescut multe taxe) a avut și o schimbare care a influențat negativ colectarea.

“Veniturile din accize au însumat 5,32 mld lei, consemnând o scădere de 9,1% (an/an). Această evoluție este explicată de contracția cu 11,9% a încasărilor din accizele pentru produsele din tutun, respectiv cu 6,1% a încasărilor din accizele pentru produsele energetice

- în condițiile reducerii nivelului accizei de la 1 ianuarie 2023”

Așadar, aceste patru lucruri s-au întâmplat pe partea de venituri fiscale și sunt toate menționate de Ministerul Finanțelor.

HotNews.ro a arătat săptămâna trecută, prezentând informații dintr-un un document al Guvernului pe care l-a obținut, că firmele care activează în principalele 10 activități economice din România care aduceau cei mulți bani la buget par a avea probleme. Au declarat și virat taxele într-un ritm mai slab către stat.

Vâzând acest lucru, ANAF a mers către unii contribuabili pentru a vedea ce se întâmplă. Printre altele, a crescut numărul popririlor și a somațiilor.

Guvernul vrea să facă economii de 20 miliarde lei, aceasta fiind ceea ce se menționează în presă ca fiind „gaură”. Problema este că a fost scris greșit bugetul. Cheltuielile au fost cu mult subestimate, iar veniturile supraestimate. Același lucru l-a spus recent și un oficial BNR.

Citește și:

VIDEO Iohannis, despre eventuale tăieri de salarii la bugetari: Discuția a luat-o într-o direcție complet greșită / Nu există nicio gaură în buget, nu vor exista tăieri de salarii

EXCLUSIV Economia României încetinește / Firmele plătesc tot mai puțin la buget / Documente interne ale Guvernului

EXCLUSIV ​Ce-a făcut ANAF când a văzut că unii contribuabili au probleme în a-și plăti taxele

Ministerul Finanțelor a greșit bugetul pe 2023. Taie cheltuieli și dă dreptate Consiliului Fiscal

Ministrul Finanțelor revine: Gaura la buget nu este de 20 miliarde lei