Eu recunosc, la 2 luni sunt arestați 2-3 angajați. Iau șpagă în continuare, nu înțeleg că trebuie să se oprească, a declarat Lucian Heiuș, președintele ANAF.

Lucian HeiusFoto: Hotnews / Florin Barbuta

“Asta e viața. Colaborăm cu toate instituțiile, îi eliminăm pe rând. Cum îi prindem, cum îi executăm. Asta este. E rușinos când știu că peste 2 zile iarăși vor fi săltați doi. Dacă nu faci această curățenie, nu poți să mergi mai departe, nu poți să avansezi”, a spus șeful Fiscului.

El a precizat că sunt aproximativ 20.000 de angajați în ANAF.

“E o armată de oameni. Nu ai cum să nu ai și oameni mai puțin buni, mai puțin onești, să ai și oameni mai puțin dedicați cu care din păcate se lovește un contribuabil. Atitudinea unei singure persoane poate să arunce o anatema asupra unei întregi instituții”, a spus el.

Lucian Heiuș ar putea fi schimbat curând, la rotativă. Ce va face

Urmează rotativa de la Guvernare, iar Lucian Heiuș ar putea fi schimbat din fruntea ANAF.

El a spus că după ce va fi schimbat se va “duce consilier superior la Timișoara la asistență contribuabili”.

„Probabil voi fi cel mai solicitat om din ANAF care să dea sfaturi contribuabililor. Asta pentru că sunt suspendat de-acolo. Asta e meseria mea. Am trăit cu ea. Cunosc toate dedesubturile”, a mai arătat Lucian Heiuș.