Rețeaua de magazine Metro și-a anunțat clienții că plățile cash vor fi limitate la 2.000 de lei TVA inclus, ca urmare a Legii creșterii taxelor.

Bancnote româneștiFoto: Inquam Photos / Octav Ganea

“Conform Legii nr. 296/2023, începand din 11.11.2023, plățile cash vor fi limitate la valoarea de 2000 RON TVA inclus/CUI/zi”, spune Metro pe site-ul propriu.

Legea creșterii taxelor a Guvernului Ciolacu are unele prevederi care intră în vigoare din 11 noiembrie 2023. Multe măsuri, creșteri de taxe și introducerea altora noi vor intra în vigoare de la 1 ianurie.

Astfel, începând cu 11 noiembrie 2023 multe plăți/încasările în numerar se limitează.

De exemplu, între două persoane juridice, acele plăți se plafonează la suma de 1.000 lei/persoană (acum este de 5.000 lei) și la 2.000 lei pentru furnizori cash&carry, fără a depăși suma de 2.000 lei/zi (acum este 10.000 lei).

În cazul persoanelor juridice (gen firmă) către persoană fizică, plafonul este de 5.000 lei/persoană până la data de 31 decembrie 2024 și 2.500 lei/persoană ulterior datei de 01 ianuarie 2025.

Plăți de la persoane fizice către alte persoane fizice sunt limitate la 10.000 lei pe tranzacție până la data de 31 decembrie 2024 și la 5.000 lei începând cu data de 01 ianuarie 2025.

Sancțiunea privind nerespectarea plafoanelor de încasări/plăți în numerar sau a depășirii plafonului de numerar din casierie este amendă în procent de 25% din suma ce excede plafoanelor amintite, dar nu mai puțin de 500 lei.

Citește și: ​Plățile dividendelor în numerar sunt plafonate la 5.000 de lei / Aveți grijă la cele fragmentate