Ordonanța Trenuleț, publicată vineri noaptea în Monitorul Oficial, vine cu modificări și în privința accizelor la benzină și motorină, mai exact cu majorări.

Pompa alimentare benzinaFoto: AGERPRES

Consultantul fiscal Adrian Bența spune că „se introduc noi proceduri de actualizare a accizelor pentru benzină și motorină, în sensul că accizele pentru aceste produse cresc la data de 1 ianuarie 2024 cu 50% din creșterea prețurilor de consum și cu 50% cu data de 01 iulie 2024 din creșterea prețului de consum”.

Trebuie însă să amintim faptul că prin Legea nr. 296/2023 (cea a noilor taxe și a creșterii altora n.r.), există o altă procedură aplicabilă de la 1 ianuarie 2024, în sensul că valoarea accizelor este deja reglementată prin această lege ce modifică Anexa 1 la Codul fiscal, iar această lege prevede neactualizarea accizelor la data consacrată, 1 aprilie.

De fapt, spune Bența, prin această ordonanță, accizele sunt majorate cu data de 1 ianuarie 2024.

Tot din perspectiva accizelor, se introduc noi proceduri de marcare a produselor energetice, însă subiectul trebuie dezvoltat din punct de vedere tehnic.

Este vorba despre o formula tehnică sofisticată folosită la calculul accizei specifice, parte componentă a accizei.

Deocamdată nu este clar cu cât vor crește accizele. Urmează ca Ministerul Finanțelor să actualizeze tabelul cu accize, lucru pe care îl face de obicei în apropierea datei de 31 decembrie.

Ce modificări mai aduce Ordonanța trenuleț

Punctul de amendă crește de la 145 lei, la 165 lei în 2024. Practic, este stabilit la 5% din salariul minim brut garantat în plată. Cum de la 1 ianuarie nu crește salariul minim, conform informațiilor oferite chiar de reprezentanții Guvernului, acesta va fi de 165 lei.

200 lei nu vor fi taxați la salariul minim în 2024, la fel ca acum.

Salariile bugetarilor cresc cu 5% de la 1 ianuarie 2024.

Indemnizațiile lunare pentru funcțiile de demnitate publică locală și funcțiile asimilate acestora se majorează cu 5%.

Începând cu data de 1 ianuarie 2024 indemnizația socială pentru pensionari este de 1.281 lei.

Angajatorii vor putea oferi angajaților abonamente la sălile de fitness în plafonul deductibil de 33% în limita a 100 euro/an, în loc de 400 euro.

Programul RABLA 2024 vine cu noutăți

În anul 2024, începând cu prima sesiune pentru acceptarea și înscrierea solicitanților în cadrul Programului privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante și eficiente din punct de vedere energetic, 2020—2024, nu se mai acordă ecobonusuri, iar cuantumul ecotichetelor, indiferent de numărul de autovehicule uzate predate spre casare, se acordă astfel:

  • 25.500 lei pentru achiziționarea unui autovehicul nou pur electric sau a unui autovehicul nou cu pilă de combustie cu hidrogen, exceptând motocicleta;
  • 13.000 lei pentru achiziționarea unui autovehicul nou electric hibrid, exceptând motocicleta, care generează maximum 80 g CO2/km în sistem WLTP;
  • 13.000 lei pentru achiziționarea unei motociclete electrice

Vezi și: Ordonanța Trenuleț, în Monitorul Oficial: Amânări la Legea învățământului, cresc salariile bugetarilor și amenzile de circulatie / Noutăți la plafoanele de numerar / Ce se întâmplă cu RABLA