Ordinul privind criteriile de risc pentru utilizarea e-Sigiliu au fost publicate, vineri, în Monitorul oficial. Este o întârziere de câteva zile (trebuia publica până pe 26 decembrie 2023). Reamintim că acesta a fost introdus în legislație prin Legea care a crescut taxele și a introdus altele noi (L296/2023).

Comert - tirFoto: Avesun | Dreamstime.com

Sistemul național RO e-Sigiliu este un sistem bazat pe utilizarea unor dispozitive electronice și a unei aplicații informatice care permite autorităților competente determinarea potențialelor puncte de deturnare a transporturilor rutiere de bunuri, indiferent dacă acestea se află în tranzit sau au ca destinație finală un operator economic de pe teritoriul național.

Practic, un dispozitiv GPS va arăta ANAF și Vămii unde se află transportatorii.

Conform ordinului, montarea e-Sigiliului se va efectua numai în prezența conducătorului mijlocului de transport monitorizat.

Dacă dispozitivul dispare sau suferă deteriorări, transportatorul rutier este obligat să plătească contravalaorea acestuia.

Ruta de transport va fi declarată de șofer, iar aceasta va fi agreată și consemnată și de autoritatea competentă.

Care sunt criteriile de risc stabilite de ANAF și Vamă în funcție de care vor fi montate dispozitive de urmărire

  • natura bunurilor transportate
  • valoarea bunurilor
  • regimul de taxare
  • bunuri din categoria produselor accizabile
  • ruta de transport utilizată
  • informații provenite de la alte instituții naționale și internaționale de aplicare a legii
  • transporturi de bunuri suspecte de a intra în sfera de aplicabilitate a măsurilor de prevenire și combatere a activităților economice ilicite
  • existența informațiilor cu privire al implicarea în activități de fraudă vamală/fiscală a expeditorului bunurilor, operatorului de transport rutier, principalului obligat în cadrul regimului de tranzit vamal, respectiv a destinatarului bunurilor
  • Operatorul economic se află în consemn din următoarele motive:

-operatorul economic nu a fost regăsit la sediul social, domiciliul fiscal sau punctele de lucru declarate

- furt de identitate – transporturile intracomunitare anterioare au fost efectuate în numele unui contribuabil, făăr ca acesta să aibă cunoștință de respecctivele transporturi

- istoric fiscal inadecvat (incoerența datelor din declarațiile fiscale față de datele din alte formulare prevăzute de lege depuse de contribuabil, neconcordanța datelor din declarațiile fiscale și din alte formulare etc.)

  • au fost emise decizii de măsuri asigurătorii, iar creanța estimată nu a fost acoperită integral

Sursă foto: Dreamstime.com