Primele zile din 2024 sunt ocupate cu crearea conturilor în Spațiul Privat Virtual (SPV) pentru a folosi e-Factura. Unii încă nu au reușit să se logheze: încă încearcă. Alții au observat, luni de exemplu, că unele module din e-Factura nu le-au mers pur și simplu. Bineînțeles, mai sunt și cazurile în care unele facturi apar de mai multe ori în sistem (iarăși este o eroare frecventă care exista chiar și înainte de generalizarea e-Factura).

e-Factura, obligatorie de la 1 ianuarie 2024Foto: Hotnews / Florin Barbuta

Cum această nouă obligație nu este treaba contabililor, oamenii încearcă să se ajute între ei pe diverse forumuri și grupuri pe Facebook. De la ANAF și Finanțe nu primesc răspunsurile de care au nevoie.

Atunci când cineva are o anumită eroare (și sunt multe), o postează, iar alții care au reușit să o rezolve le dau răspunsuri, explicându-le pas cu pas cum este rezolvată.

Ministerul Finanțelor, având în vedere că a venit cu acest sistem, ar trebui să prezinte un ghid de erori și cu rezolvări. Nu doar cu un ghid care „e simplu” (cum le place să spună în clipurile Video de pe Youtube), când situațiile sunt mult mai complexe de atât, de la caz la caz.

Unele persoane au transmis din greșeală o anumită factură de 2-3 ori, iar problema cu care se confruntă este că de la ANAF li s-ar fi spus să facă stornare.

Unii spun că sistemul nu ar trebui să-i lase să înregistreze aceeași factură (cu același număr) de 2 ori. E practic o eroare de software care ar trebui eliminată de Ministerul Finanțelor.

Totuși, ce faci când sistemul Ministerului a încărcat de aproape 100 de ori aceeași factură? E clar o eroare. Te apuci de munca de stornare... Adică extrem de mult timp pierdut.

Luni, în ziua în care ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, spunea mândru că are „o veste proastă pentru cei care credeau că ne va pica sistemul” și anunțat 2,7 milioane de facturi (puține), unii contribuabili (având mai multe facturi de încărcat în SPV) s-au trezit că nu pot introduce decât una. Pentru a doua le-a dat eroare. Ei cred că serverele s-ar fi blocat și că nu ar prelua date care ar fi peste puterile lor. După 5 minute și alte câteva încercări au reușit încă una.

Sunt cazuri, menționate chiar astăzi, când scriem acest articol, în care unele facturi au fost încărcate cu succes în sistem, iar cel care vrea să le descarce are erori. Una dintre ele este denumită „eroare fatală” cu un cod mare. Acum așteaptă să vadă dacă alți contribuabili au avut aceeași problemă pentru a vedea cum a fost rezolvată.

Alții au eroare la emitere, chiar din unele softuri cunoscute de facturare care au integrat e-Factura. O sugestie prin grupuri a fost să nu mai folosească softul și să încerce direct din aplicația Ministerului Finanțelor că poate nu-i va mai apărea. A mers prin această soluție, fiind menționat faptul că a folosit browserul Edge pentru asta (și cu folosirea anumitor browsere e problemă la e-Factura). O altă rezolvare a fost după ce au sunat la furnizorul aplicației de facturare care le-a spus ce să bifeze și ce să debifeze.

Unii antreprenori vor să știe ce înseamnă erorile BT-110, BT-112, BR-CO-25 etc. din aplicația MF pentru e-Factura. Au căutat prin documentatia oficială răspunsul, dar nu au găsit nimic. Probabil răspunsul îl cunoaște vreun IT-ist.

De ce sunt multe probleme? Pe pentru că, așa cum au spus autoritățile chiar cu 2 zile înainte de Anul nou: au încercat să-l facă cu bani cât mai puțini. Ăsta e rezultatul. Viața multor antreprenori a devenit un calvar, dar pentru cei care încă nu și-au primit conturile de SPV, urmează să devină.

Sistemul e-Factura ar fi trebuit să fie simplu, totul dintr-o singură platformă: atât emiterea, cât și transmiterea. Nu să folosești aplicații diferite. În plus, Statul ar fi trebuit să le ofere certificat digital, nu să oblige anteprenorii să cumpere de la diverși furnizori doar pentru a îndeplini această obligație.

Contabilii cunosc de multă vreme SPV. Au învățat „secretele”. În unele cazuri trebuie să folosească anumite browsere în modul incognito pentru a le merge să facă unele operațiuni pentru clienții lor, curăță cache-ul și multe alte lucruri.

Problemele sunt foarte multe, iar în acest material am menționat doar câteva dintre ele. Poate reprezentanții Ministerului Finanțelor ar trebui să intre pe grupuri și forumuri să le explice contribuabililor ce se întâmplă și ce este de făcut în cazul problemelor pe care le întâmpină în practică doar pentru a se conforma. Este clar că vorbim despre contribuabili de bună credință care vor să respecte legea. Ceilalți nu au astfel de probleme.