Ministerul Finantelor Publice (MFP) a imprumutat luni 1,2 miliarde de lei de la banci, vanzand certificate de trezorerie cu scadenta la un an, pentru care a platit un randament de 6,76%. MFP si-a propus sa atraga 4,7 miliarde lei prin emisiuni de titluri de stat in luna septembrie, in vederea finantarii deficitului bugetar si refinantarii datoriei publice, potrivit datelor ministerului.

Totodata, MFP a anuntat ca pentru trimestrul al treilea din 2011 vrea sa atraga intre 13 si 15 miliarde de lei de pe piata interna prin emisiuni de titluri de stat.

Ministerul Finantelor Publice a atras circa 41,038 miliarde lei pe parcursul lui 2010. In 2009, Finantele au luat din piata aproape 65 miliarde lei (peste 15 miliarde euro), de peste cinci ori mai mult decat in 2008.

Urmatoarea licitatie pentru vanzare de titluri de stat este programata joi, 15 septembrie, cand Finantele vor scoate la vanzare obligatiuni la trei ani, de 700 milioane lei.