Banca Nationala a Romaniei (BNR) a afisat vineri un curs de referinta de 4,2710 lei pentru un euro, valoare cu 2,30 bani mai mica decat cea din ziua anterioara.

Pe piata valutara, moneda nationala a reusit sa se aprecieze joi, cea mai mare parte a miscarii avand loc dupa ora locala 16:00, cand BCE a anuntat ca va furniza lichiditate in dolari, intr-o miscare coordonata cu alte banci centrale. Leul a castigat aproximativ 0,8% fata de euro si a inchis ziua la 4,2750 unitati/euro.

Economistii ING Bank arata ca imbunatatirea apetitului pentru risc vizibila in ultimele 24 de ore pe principalele piete de capital indica alte castiguri pentru moneda locala. Totusi, o corectie pare mai probabila, mai ales daca avem in vedere ca nu s-a schimbat nimic la nivel global.

Leul a continuat sa se aprecieze in fata dolarului american, iar cursul BNR a ajuns la 3,0917 lei pentru un dolar, fata de 3,1127 lei/dolar cat a fost joi.

Comparativ cu francul elvetian, leul a castigat 1,64 bani fata de referinta din ziua anterioara, ajungand la 3,5401 lei/franc. In acelasi timp, 100 de yeni japonezi au fost cotati la 4,0302 lei, dupa ce joi cursul bancii centrale a fost de 4,0596 lei pentru 100 de yeni.