Asculta Jurnalul Economic Radio France Internationale - HotNews.ro

Descarca fisierul audio in format MP3

Profesorul Mihail Batistatu despre exploatarea gazelor de sist: Tehnologia este destul de neprietenoasa cu mediul

Tehnologia utilizata in exploatarea gazelor de sist "este destul de neprietenoasa cu mediul". Declaratia a fost facuta de profesorul Mihail Batistatu, Conf. Univ. la Institutul National de Petrol si Gaze din Ploiesti. Intr-un interviu acordat HotNews.ro, acesta a precizat ca "la fiecare sonda, vorbim de sute de mii de ape poluate care trebuie depozitate, epurate si apoi refacut mediul in zona respectiva". "Insa cu masurile necesare se poate limita impactul asupra mediului", a adaugat Mihail Batistatu. Pe de alta parte, exploatarea acestor resurse ar putea reprezenta un avantaj pentru Romania, deoarece "preturile sunt mai mici decat ce cumparam noi de la rusi", sustine acesta. Exploatarea gazelor de sist in Romania a devenit un subiect de mare interes din momentul in care s-a aflat ca a facut obiectul discutiilor americano-romane de saptamana trecuta. Potrivit unui comunicat al Ministerului Afacerilor Externe, ministrul Teodor Baconschi a discutat cu secretarul de stat american Hillary Clinton despre posibilitatea implicarii Statelor Unite in oferirea de expertiza pentru proiecte comune in domeniul exploatarii gazului de sist. Rezervele dovedite de gaze naturale din Romania ar putea fi epuizate in 10-11 ani, potrivit celor mai recente estimari ale Agentiei Nationale pentru Resurse Minerale. In conditiile in care nu exista siguranta descoperirii unor noi mari resurse, riscul cresterii dependentei de gazele rusesti este foarte mare.

Cum vor autoritatile sa incalce Legea Pensiilor

Autoritatile au inceput sa transmita din ce in ce mai des mesajul ca este posibil ca anul viitor sa nu aiba loc nicio indexare a pensiilor. In cel mai recent interviu, presedintele Traian Basescu a spus ca "n-ai cum sa mergi pe indexari la pensii cand ai un deficit de 3,6 miliarde de euro la fondul de pensii". Si fostul ministru al muncii, Sebastian Lazaroiu, a afirmat ca "daca lucrurile merg rau, nu se va face aceasta indexare in 2012". Insa, evitand indexarea, autoritatile vor incalca in mod evident legislatia: adica Legea pensiilor, strategia fiscal-bugetara, dar si acordul cu Fondul Monetar International, se arata intr-o analiza realizata de HotNews.ro. In Legea pensiilor care a intrat in vigoare pe 1 ianuarie se arata foarte clar ca "valoarea punctului de pensie se majoreaza anual cu 100% din rata inflatiei, la care se adauga 50% din cresterea reala a castigului salarial mediu brut, realizat pe anul precedent". In prezent, valoarea punctului de pensie este de 732.8 lei, valoare care nu a mai fost modificata din octombrie 2009. Ministrul finantelor, Gheorghe Ialomitianu, este singura voce care sustine ca exista posibilitati ca de la anul sa se mareasca pensiile. Oficialul a declarat ca "acest lucru a fost deja negociat cu FMI-ul, iar pensiile vor creste, in functie de rata inflatiei si a cresterii cu 50% a salariului mediu brut, potrivit Legii Pensiilor". O situatie similara a fost inregistrata si in cazul salarizarii profesorilor. In luna mai, a fost promulgata legea privind salarizarea cadrelor didactice prin care s-a urmarit stoparea in 2011 a majorarii cu 33,4% a salariilor din invatamantul preuniversitar.

FMI: Grecia are nevoie de economii bugetare suplimentare

Grecia va avea nevoie de economii bugetare suplimentare. Anuntul a fost facut de reprezentantul permanent al Fondului Monetar International la Atena, care a cerut reformarea urgenta a sistemului fiscal. Acesta a anuntat ca economia Greciei s-ar putea contracta cu pana la 5,5% in acest an, iar recesiunea continua si anul urmator. Proiectia pentru 2012 arata o contractare economica cu 2,5%. Ministerul elen de finante a anuntat in urma cu o saptamana ca Grecia va ramane in recesiune si in 2012, pentru al patrulea an consecutiv, revizuind estimarile guvernului care se astepta ca economia sa atinga nivelul minim in acest an. Declinul activitatilor economice, influentat si de masurile de austeritate menite sa echilibreze finantele publice, a depasit asteptarile si a impiedicat atingerea tintelor fiscale stabilite cu creditorii internationali ai Greciei.

Povestea lui Mate Rimac – Croatul de 23 de ani care vrea sa vanda masini electrice de peste 1.000 de cai putere

Un croat de 23 de ani a prezentat la salonul auto de la Frankfurt cea mai puternica masina electrica din lume. Este vorba despre Rimac concept_one, masina electrica ce dezvolta peste 1.000 CP, ajunge in aproape 3 secunde la 100 km/h, poate atinge 305 km/h, iar creatorul masinii spune ca autonomia ajunge la 600 km. La 19 ani, Mate Rimac a inceput sa modifice masini BMW pentru a participa la curse intre automobile electrice. Impreuna cu cativa prieteni a modificat mai multe modele intr-un garaj de langa Zagreb, insa scopul era producerea unui supercar electric. Acum, croatul a anuntat ca vrea sa produca 88 de exemplare ale masinii, incepand cu 2013. Marea provocare tine insa de faptul ca Rimac are nevoie de multe milioane de euro pentru a-si duce visul la indeplinire.