Romania ar trebui sa faca o analiza atenta a ceea ce se poate privatiza si demarat un astfel de proces, a declarat vineri economistul Florin Citu la TVR Info. El a vorbit si despre efectele actualei crize, precizand ca nu atat inflatia va fi cea mai puternica consecinta cat taxele si impozitele ridicate. "Bancile vor primi bani de la State si Guverne- doua sau trei trilioane, probabil. Daca acesti bani ar intra in consum ar putea provoca inflatie, dar acest lucru este relativ putin probabil", a explicat Citu.

Economistul roman s-a aratat sceptic si cu privire la incercarea liderilor europeni de a construi o guvernanta economica comuna. "Nu cred ca va avea suces. Ar insemna ca guvernele sa renunte la independenta cheltuielilor, ceea ce ar fi dificil de acceptat. Fiecare prefera sa puna banii intr-un fond comun cu care sa salveze sistemul financiar bancar. E mai comod asa", explica Citu.

El mai sustine incurajarea cererii prin scaderea CAS si a impozitului pe profit, insa aceste masuri si-ar produce efectele doar alaturi de o strategie fiscala atent chibzuita. Citu mai atrage atentia ca tinta de crestere pe 2011 ar putea fi mai mica decat 1,5%, cu tot sprijinul adus de anul agricol bun. "Chiar daca atingem aceasta cifra de 1,5%, ea nu reprezinta o crestere sanatoasa cata vreme se sprijina pe un sector- agricultura- neficalizat, care nu creeaza locuri de munca", spune Citu.

Cat despre masurile de reforma luate pana acum, in opinia fostului economist sef al ING, acestea nu au ajutat cresterea economica, fiind necesara regandirea unei strategii de exit.