Fiscul este imputernicit sa solicite informatii suplimentare de la autoritatile contractante daca considera necesar, iar cererea de eliberare insotita de documentul emis de autoritatea contractanta se poate depune si prin mijloace de transmitere la distanta, se arata in noua procedura de eliberare a certificatului de atestare fiscala, publicat luni de Ministerul Finantelor in Monitorul Oficial (OMFP nr. 2618 din 06 Octombrie 2011)

Vezi in text toate schimbarile care intervin.

In principal, ordinul reglementeaza inregistarea in continutul certificatului a sumelor pe care contribuabilul le are de incasat de la autoritatile publice contractante, neachitate de acestea, ca urmare a participarii contribuabilului la procedurile de achizitii publice, conform OUG nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achizitii publice. Altfel spus, sunt prezentate in Certificat si datoriile statului catre acest contribuabil care provin din activitati comerciale. „Vom vedea daca legiuitorul va adopta o procedura de compensare a datoriilor satului cu impozite si taxe datorate de contribuabil, sau se faciliteaza numai accesul la licitatii publice”, explica Adrian Benta, consultant fiscal la Bentaconsult.

Inregistrarea acestor sume se face la solicitarea contribuabilui ce trebuie sa prezinte un document justificativ eliberat de autoritatea contractanta. Acest document este valabil 20 de zile si trebuie sa fie valabil la solicitarea certificatului. Ordinul nu stabileste un formular tip, insa stabileste continutul minimal al acestuia, dupa cum urmeaza: Denumirea autoritatii contractante; Data documentului; Numarul si data contractului ce a generat datoria; Sumele certe, lichide si exigibile, datorate de autoritatea contractanta, pana la data eliberarii documentului; Precizarea ca documentul se elibereaza pentru inregistrarea sumelor in Certificatul de atestare fiscala; Nume si semnaturi autorizate; Stampila.

  • Alte precizari din document

1. Autoritatile fiscale sunt imputernicite sa solicite informatii suplimentare de la autoritatile contractante daca considera necesar.

2. Cererea de eliberare insotita de de documentul emis de autoritatea contractanta se poate depune, la registratura, prin posta, sau prin mijloace de transmitere la distanta.

3. Formatul certificatului se modifica in mod corespunzator noilor prevederi.

4. Atentie: Se modifica si formularul cererii de eliberare a certificatului.

5. Pentru contribuabilii ce au sedii secundare platitoare de impozite pe salarii si venituri asimiliate salariilor, certificatul are rubricatie distincta si va cuprinde atat obligatiile sediului principal cat si ale sediilor secundare.

În cazul contribuabililor mari si mijlocii, care solicita eliberarea certificatului de atestare fiscala prin mijloace de transmitere la distanta, organul fiscal competent emite certificatul de atestare fiscala si îl comunica contribuabilului în aceeasi modalitate.

În acest caz, contribuabilul imprima, pe suport hârtie, certificatul de atestare fiscala si îl prezinta administratiei finantelor publice în a carei raza teritoriala acesta îsi are domiciliul fiscal, în vederea certificarii pentru conformitate cu originalul. In acest caz va prezenta autoritatii fiscale teritoriale si documentul emis de autoritati.