Banca Centrala Europeana a transmis Bancii Nationale a Romaniei trei recomandari cu privire la mecanismul rezervelor minime obligatorii, bazate pe diferentele care exista intre modul de calcul al BNR si cel utilizat in Eurosistem, chiar daca Romania nu a adoptat inca moneda euro. În primul rând, baza de calcul a rezervelor minime obligatorii (RMO) aplicabilă instituţiilor de credit cooperatiste din România pare a fi diferită de cea aplicabilă altor instituţii de credit, arata oficialii BCE, care amintesc ca sistemul RMO din Eurosistem tratează toate instituţiile de credit la fel, indiferent de denumirea acestora.

Vezi documentul in atasament

"Deşi este posibil ca anumite considerente legitime de natură economică relevante pentru cota de piaţă a instituţiilor de credit cooperatiste din România să justifice aplicarea unui tratament diferenţiat în ceea ce priveşte impunerea şi colectarea rezervelor minime obligatorii, un astfel de tratament diferenţiat nu va mai putea fi aplicat ulterior adoptării monedei euro de către România", se arata in nota transmisa de BCE.

În al doilea rând, rata dobânzii plătite la rezervele minime obligatorii va fi comunicată de BNR bancilor doar ad hoc. Conform sistemului RMO din Eurosistem, rata relevantă se stabileşte pe baza ratelor dobânzilor aplicabile operaţiunilor principale de finanţare. "În vederea asigurării transparenţei, BNR ar trebui să aibă în vederea comunicarea ex ante a modului de calcul a ratei dobânzii plătite la rezervele minime obligatorii. Acelaşi raţionament este valabil în ceea ce priveşte posibilitatea de apreciere a BNR cu privire la rata dobânzii penalizatoare, în comparaţie cu rata fixă a dobânzii penalizatoare prevăzută de sistemul rezervelor minime obligatorii din Eurosistem", se arata in nota transmisa institutiei conduse de Mugur Isarescu.

În al treilea rând- se mai arata in document- în sistemul rezervelor minime obligatorii din România modul de calcul al rezervelor minime obligatorii ale instituţiilor de credit poate fi revizuit atât în timpul perioadei de aplicare a rezervelor minime obligatorii, cât şi ulterior. În sistemul rezervelor minime obligatorii din Eurosistem modul de calcul al rezervelor minime obligatorii ale instituţiilor de credit este considerat îngheţat la începutul perioadei relevante de aplicare a rezervelor minime obligatorii.

În ultimul rând, există diferenţe şi în ceea ce priveşte sancţiunile aplicate în cazul raportării cu întârziere a datelor necesare calculării rezervelor minime obligatorii ale unei instituţii de credit, precum şi în cazul unor încălcări repetate. În ambele cazuri, sancţiunile prevăzute de sistemul rezervelor minime obligatorii pentru instituţiile de credit din România sunt semnificativ mai severe în comparaţie cu sancţiunile corespunzătoare prevăzute de sistemul rezervelor minime obligatorii din Eurosistem.

La 31 mai 2011, Banca Centrală Europeană (BCE) a primit din partea Băncii Naţionale a României (BNR) o solicitare de emitere a unui aviz cu privire la un proiect de regulament al BNR privind statistica, un proiect de regulament al BNR privind piaţa monetară interbancară şi piaţa titlurilor de stat administrate de BNR, regimul valutar şi regimul rezervelor minime obligatorii, precum şi cu privire la un proiect de regulament al BNR privind plăţile.

BCE apreciază demersul BNR menit să sporească gradul de securitate juridică, precum şi transparenţa şi claritatea cerinţelor aplicabile participanţilor pe piaţă. În plus, un astfel de proiect ar trebui să aibă în vedere necesitatea asigurării preciziei şi consecvenţei atât în cuprinsul proiectelor de regulament, cât şi în raport cu cadrul juridic naţional şi cel al Uniunii. Deşi România nu a adoptat încă moneda euro, proiectele normative ar trebui să aibă deja în vedere şi să respecte în general cadrul legislativ al Uniunii care se va aplica în România după adoptarea monedei euro.