Miercuri seara, sediul Bancii Centrale Europene. In sala mare e organizata ceremonia oficiala in onoarea lui Jean Claude Trichet, presedintele vreme de 8 ani a institutiei (si al carui mandat se incheie). Participa actuali si fosti sefi de state, guvernatori de banci centrale samd. In fata sediului din Frankfurt, “indignatii” protesteaza. "Trei lucruri sunt esentiale acum: sa crestem capacitatea de reacţie a FESF, sa capitalizam bancile si sa gasim o solutie pentru greci", spune Trichet. Sarkozy si Merkel isi arunca ochiade. Imediat dupa ceremonie cei doi se retrag pentru un mini-summit la care discuta cum sa iasa din criza. Trichet pleaca, Mario Draghi vine. Draghi e cunoscut ca un adept al politicilor monetare pe care Trichet le-a pus in practica.
Vezi aici discursul integral al lui J-C Trichet
A doua zi dis de dimineata, euro isi incepe traiectoria in scadere. Discutiile din ajun dintre Franta si Germania a dezamagit pietele. "Mini summit-ul" de urgenţă între proaspatul tatic Nicolas Sarkozy şi cancelarul german Angela Merkel a aratat ca pozitiile celor doi nu pot fi armonizate din cauza diferentelor privind propunerea transformarii FESF in banca (Berlinul refuza in vreme ce francezilor le-ar conveni o salvare pe bani europeni) În această dimineaţă, Financial Times scrie că UE estimeaza ca bancile ar avea nevoie de numai 80 miliarde de euro, în vreme ce alti economisti vorbesc despre 200 de miliarde.
Pietele raman “sub tensiune”. Ce ar trebui sa se intample pentru ca pietele sa se linisteasca? Daroare cauta pietele linistea?
Ceea ce a dus aici a fost o cursa financiara nebuna care a dus la formarea unui ghem atat de incalcit in care sa-l desfaci iti ia prea mult timp (si nici nu se stie daca vei reusi vreodata) iar sa il arunci nu poti pentru ca deocamdata nu ai ce sa pui in loc. Din pacate nu s-a nascut de multa vreme un nou arhitect financiar.
Unde se poate ajunge?
Intr-o fundatura. Intr-un interviu de astazi din ZF, fostul ministru Vladescu explica foarte bine acest lucru. In forma actuala moneda euro nu are cum supravietui. Ideea cedarii suveranitatii, e complicata si nu este neaparat o idée fericita.
O reglementare a pietelor financiare musai e de gandit. Vor protesta, vor ameninta, dar au ajuns mult prea departe. Ideea euro-obligatiunilor este buna si corecta, dar si aici e de discutat daca e moral ca Germania sa isi puna “la comun” credibilitatea cu cea a Greciei. V-ati prezenta la un concurs de frumusete daca ati fi obligat sa defilati de mana cu Frankenstein?
Bratul economic al UE e prins la usa de bratul politic. Bancile Centrale nu prea mai au ce face.
Nu deficitul Greciei, Italiei sau cel al Spaniei perpetueaza criza, ci constructia politica necongruenta cu cea economica. Cele doua “brate” ale Uniunii par a fi doua grefe fara legatura cu corpul si care in niciun caz nu se coordoneaza in miscari. Acum se incearca “retusarea” diferentelor, dar se face lent, tarziu si confuz.
E drept ca SUA au trait si continua sa traiasca pe datorie, dar au o economie puternica. Vorba d-lui Vasilescu-BNR, totusi Internetul nu l-au descoperit malgasii. Nici retelele mobile, nici circuitele integrate, ca sa nu mai discut de inventiile si descoperirile spatiale sau din medicina.
De regula, dupa asemenea crize manifestarile extremiste se inmultesc si se adancesc. Fiecare economie incearca sa isi protejeze locurile de munca, populatia samd, drept pentru care se recurge la masuri protectioniste.
Trebuie gasite solutii radicale, dar ceea ce se cauta sunt vechi esapamente care uneori nici nu au functionat in istorie
Obsesia monedei unice a existat de la Copernic incoace. Sau de la un neamt mai anonim- Johann Agricola d’Eisleben, pe la 1530 (Agricola, Sybenhundertundfünfzig deutsche Sprichworter, Haguenau, 1534) care a pus-o si in versuri.
Programele de relaxare monetara de tip QE, se faceau de acum cateva sute de ani dar cel care se intindea cu gluma, platea. Acum greseste unul si platesc toti. In SUA, de exemplu, existau aproximativ 1600 de bănci care emiteau bancnote diferite (asta la mijlocul secolului trecut)- instituirea unui sistem bancar central avand loc abia in 1913, dupa criza si panica din 1907. (R. H. Timberlake, The Origins of Central Banking in the United States, Cambridge (Mass.), Harvard Univ. Press, 1978)
Exemplul Italiei este asemanator. Infiintarea Bancii Italiei in 1893 prin fuziunea mai multor banci regionale care tipareau bani dupa necesitatile de moment. (V. Sannuci, The establishment of a central bank: Italy in the nineteenth century. An European central bank? Perspectives on monetary unification after ten years of the EMS.Cambrige, University Press, 1989, p. 244-289.).
Nu mai zic de faptul ca la 1 mai 1866, cand dupa ani buni de deficite ingrijoratoare, Italia ia decizia tiparirii de bani din care sa isi finanteze razboiul impotriva Austriei. Legea lui Gresham intra in functiune iar Italia ajunge si un demn exportator de inflatie (mai ales in Franta, unde 16% din banii in circulatie proveneau din Italia). De fapt, politica monetara italiana a fost cea care a pus cel mai serios umarul la destramarea Uniunii Monetare latine. – vezi M. Flandreau, On the inflationary bias of common currencies. The Latin Union puzzle, European Economie Review, n° 37, 1993, p. 501-506.
Una peste alta, cauzele posibilei destramari viitoare a actualei Uniuni Monetare Europene nu trebuie cautate in criza. Ea a jucat doar rolul apei din pahar, care ia forma vasului. Materialul din care e confectionat paharul e insa prost.
Vezi aici unde se duc Uniunile monetare cand se duc sau aici despre uniuni, reuniuni si nunti monetare
0
0
