„Știți cum au făcut turcii, doamnă? Eram în Turcia acum câțiva ani și am văzut. Ne-au spus: luați-vă mâncare, apă, sucuri și stați în hotel. N-aveți voie să ieșiți afară două zile. Cine iese e arestat! Am zis, fugi dom-le de aici, ce e asta? Și când colo, așa era. Era recensământ. Strada pustie, nu circulau decât recenzorii și poliția. Au ieșit doi din casă și i-au arestat, doamnă, pe cuvântul meu!”, scrie Dollores Benezic pe blogul Dollo.ro

Domnul poartă un maieu negru cu „guler” din aur și o cruce. Și pe degete are ceva auriu, dar nesemnificativ. Tocmai și-a băgat câinele în cealaltă cameră și m-a poftit în bucătărie. E mai mult decât cooperant, într-un bloc devenit ostil de la o zi la alta, în materie de CNP. Azi nu mi-a mai dat nimeni CNP-ul, „dacă tot nu mai e obligatoriu”… Fraieri ăia care l-au dat deja! Domnul cu maieu negru însă are o problemă. El stă acolo, dar n-ar vrea să fie recenzat acolo, ci la casa pe care o revendică în alt oraș. Îmi povestește despre procese, interlopi, politicieni, judecători implicați, un roman polițist de capă, spadă și jurnale de știri din alea cu „breiching niuz”, senzațional, exclusivitate și tot tacâmul. Zice că sigur o să aud de cazul lui în curând la TV, că e pe cale să izbândească în lupta cu hidra mafiotă care i-a furat casa.

S-a consultat cu avocatul care i-a zis că n-ar fi bine să fie recenzat la altă adresă decât aia pentru care luptă în justiție. Eu încerc să-i explic că în felul ăsta nu va fi recenzat nicăieri, că dacă acolo nu stă, nu are cum să fie recenzat. Zice că are el grijă, a „vorbit cu cine trebuie”. Totul e aranjat.

  • Șeful nu încetează să mă uimească cu profunzimile sale

Ziua de azi a fost grea. Pe de-o parte ne-au chemat la Școala x. „Dacă aveți întrebări, nelămuriri”, zice șefu. El sigur n-are niciuna, că și azi era la fel de convins că oamenii trebuie să dea CNP-ul, doar că între timp se apucase să mai citească și el formularele și mi-a zis că i se par aberante unele întrebări. Cum ar fi alea despre materialul din care e făcut blocul. „Adică ce mare lucru, dacă întrebi omul din ce e făcut blocul, de ce nu ți-ar spune și CNP-ul?” zice șefu.

În realitate am pierdut timpul degeaba acolo, că era doar întâlnirea recenzorilor șefi, care trebuiau să învețe cum se vor centraliza datele după 31, când se încheie recensământul. Dar cum șeful meu e cel mai special dintre toți, înțelesese că trebuie să ne cheme și pe noi, recenzorii. Iar dintre toți am venit eu, care am tot felul de întrebări, și un altul care găsise prea multe familii pe teren, comparativ cu câte i se alocaseră, și voia să protesteze.

Coordonatoarea i-a zis să se spele pe cap cu ele, că el s-a angajat să fie recenzor, nu l-a obligat nimeni, și cui să mai dea ea acum să recenzeze, că și așa nu are destui recenzori. El a zis că nu are cum să-i recenzeze pe toți că îi ia cel puțin o oră la fiecare familie. M-am băgat și eu în seamă și i-am zis că bate câmpii, că doar nu le numără firele de păr. Coordonatoarea a zis și ea că nu poate să dureze atât că la ea a durat zece minute când a venit recenzorul, și ce naiba face el o oră? Omul s-a enervat și a început să țipe, spunând că poate eu oi fi speedy gonzales …

Dacă tot eram acolo să ridic probleme am întrebat-o și eu pe coordonatoare cine mă recenzează și pe mine, că la noi în bloc n-a călcat niciun purtător de geantă albastră. Ea mi-a zis că s-a săturat de atâtea întrebări, că de când a început recensământul ea nu mai are viață, nu-și mai poate ține orele, că cineva a pus pe biletele din ușile oamenilor numărul ei și o sună populația din sector ca la gară. Zicea că și la WC a ajuns să se ducă cu telefonul după ea. Până la urmă mi-a zis că persoana care ar trebui să recenzeze blocul meu e chiar în custodia șefului meu. Care habar nu avea.

Inutil să vă mai povestesc că l-am lăsat pe șefu într-o totală confuzie când am plecat, pentru că i se cereau niște date despre recenzorii pe care-i are el în custodie, și el dădea din umeri, cu tabelul recenzorilor în față: „și eu ce să fac acum? eu nu am cum să-i sun că nu mai am credit și niciunul nu are număr de Orange”.

  • Dați doamnă cu biciu-n mine!

Revenind la oile mele, domnul cu maieu negru mi s-a împotrivit până la capăt, așa că i-am recenzat doar familia. Totuși, el îi admira pe turci, că au făcut un recensământ „calumea”, „cu biciul doamnă, așa se fac lucrurile, nu ca la noi”. N-am înțeles dacă a fost o invitație sau doar o simplă fantezie de-a lui neîmplinită. Dar timpul alocat de mine per familie recenzată nu mi-a permis să stau ca să aflu…

Azi am recenzat primii atei din bloc (o familie) și un personaj important în lumea academică. Omul m-a privit cu înțelegere și mi-a răspuns la întrebări, dar a promis că o să-l întrebe pe ăla de le-a făcut „ce dracu a fost în capul lui”. Pesemne îl cunoaște. Cu ocazia asta m-am gândit pentru prima dată cum o fi ăla care a făcut întrebările din formular, și cum s-o simți el când vine recenzorul să-i pună lui propriile întrebări. O fi ca un scriitor care-și vede cartea ecranizată sau ca un părinte care nu se mai înțelege cu copilul pe care l-a făcut?

Citeste si comenteaza pe blogul Dollo.ro