Tarile din Zona Euro intentioneaza sa adopte pana la finele anului 2012 "regula de aur" a deficitului bugetar, potrivit comunicatului final al summitului celor 17 state care folosesc moneda unica europeana, citat de AFP.

Printre masurile prevazute pentru intarirea disciplinei bugetare comune a Uniunii Monetare figureaza "adoptarea de catre fiecare stat membru a regulilor privind un buget echilibrat, transpunand Pactul de Stabilitate si de crestere in legislatie, de preferinta la nivel constitutional sau echivalent, pana la finele lui 2012", potrivit documentului citat.

Franta si Germania au preconizat, la jumatatea lunii august, ca toate tarile din Zona Euro sa impuna aceasta regula de aur, respectiv sa inscrie limitele de datorii si de deficit in constitutie. Acest proiect exista deja in Germania din 2009.

In Romania, limitarea deficitului la 3% din PIB este una dintre propunerile de revizuire a Constitutiei, proiect care are insa putine sanse sa fie aprobat, din cauza blocajului politic.

Regula de aur este unul dintre principalele argumente utilizate de statele din Zona Euro pentru a demonstra pietelor ca lupta impotriva deficitelor si pentru reducerea indatorarii.

Spania a adoptat aceasta regula in septembrie, in timp ce Franta nu a putut face acest lucru din cauza refuzului opozitiei, care vede in aceasta propunere o "capcana politica".

In Italia, un proiect de stabilire a regulii de aur a fost adoptat in septembrie de consiliul de ministri in vederea aprobarii sale de catre Parlament.

In afara Zonei Euro, Elvetia a adoptat o astfel de regula, in timp ce Marea Britanie a respectat principiul in perioada 1997 - 2007.