Reducerea datoriilor statelor concomitent cu sustinerea cresterii economice: dublul obiectiv afisat de guvernele europene este o provocare care nu va putea fi rezolvata decat intr-un viitor mai mult sau mai putin indepartat, scrie AFP.

Mai multe tari au facut din cele doua obiective prioritatea lor in fata crizei. Astfel, noul sef al guvernului italian Mario Monti isi propune sa "asaneze situatia financiara" si "sa reia drumul cresterii".

Inainte de a prelua conducerea Fondului Monetar International (FMI), Christine Lagarde incercase sa teoretizeze aceasta politica printr-un neologism, "ri-lance", "subtil dosaj" de "rigoare" si "relansare" a activitatii economice.

Concret, acest lucru se traduce prin masuri de austeritate "favorabile cresterii" si aplicarea, in paralel, a "reformelor structurale" susceptibile sa incurajeze, pe termen lung, activitatea economica.

Acest melanj de inspiratie liberala, dar aflat acum in programele mai multor guverne social-democrate, este credo-ul Organizatiei de Cooperare si Dezvoltare Economica (OCDE).

Directorul adjunct al departamentului economic al OCDE, Jean-Louis Schneider, enumereaza masurile pentru reducerea deficitelor fara a fi amenintata cresterea: reducerea cheltuielilor pentru rationalizarea sectorului public, eliminarea niselor fiscale inutile si, eventual, majorarea TVA si a taxelor pe proprietatea imobiliara sau activitati poluante.

In acelasi timp, el preconizeaza o reforma a sistemelor de pensii si de sanatate, relaxarea regulilor de intrare in anumite profesii prea inchise si flexibilizarea pietei muncii.

"Aceasta ar putea fi solutia castigatoare astazi", a declarat economistul OCDE. "In cazul Italiei, pietele sunt ingrijorate in primul rand de perspectivele negative pe termen lung. Daca vad atacate aceste problemle, vor slabi presiunea", crede el.

Economistii sunt totusi impartiti in ceea ce priveste efectele unei asemenea politici.

Americanul Michael Burda, de la Universitatea Humboldt din Berlin, considera ecuatia "posibila" prin "eliberarea fortelor prea mult timp incorsetate".

Potrivit acestuia, economiile greaca si italiana, "inca masiv sub mana statului", pot sa-si permita schimbari profunde "cu un cost mic", prin privatizari si deschiderea mai multor sectoare in fata concurentei.

"Este un proces dureros", recunoaste el. "Spre exemplu, soferii greci de taxi, care si-au platit scump licentele, vor fi initial perdantii liberalizarii sectorului. Dar, in continuare, toata economia va castiga".

Problema este ca aceste reforme, adauga el, dificil de aplicat intr-un climat social tensionat, "au nevoie de timp" pentru a-si arata efectele.

Este dificil de estimat cat va dura pana se vor resimti beneficiile. "Cel putin trei ani, probabil cinci", estimeaza Michael Burda.

Mai sever, Jean-Paul Fitoussi, de la Observatorul francez al conjuncturilor economice, critica aceste "retete vechi", invocand studii care arata ca "repercusiunile asupra cererii si a pietei muncii sunt in cel mai bun caz de ordinul a catorva cifre dupa virgula".

"Aparam reformele structurale pentru a rezolva o criza instantanee, in conditiile in care efectele lor benefice se vor face simtite, in cel mai bun caz, pe termen lung", spune acesta.

In opinia sa, astfel de masuri pot avea un efect de recesiune in momentul de fata, deoarece ofera un sentiment de precaritate pentru salariati, incitandu-i la economii.

Roberto Perotti, de la universitatea Bocconi din Milano, este de acord ca planurile de austeritate vor afecta durabil cresterea economica. Dar acestea se justifica, asa cum spun de altfel majoritatea economistilor, prin necesitatea de a calma pietele si a aduce cheltuielile publice in limite sustenabile.

O pozitie contestata insa de Jean-Paul Fitoussi. El spune ca aplicarea simultana a planurilor de rigoare in toate tarile din Zona Euro agraveaza situatia si alimenteaza "cercul vicios" recesiune-austeritate-recesiune.