Agentia de evaluare Moody`s: Ratingurile tuturor tarilor din UE sunt amenintate de criza datoriilor
Intr-un "comentariu special" despre tarile europene, agentia spune ca inca mai considera ca Zona Euro isi va mentine unitatea, dar observa ca, chiar si acest "scenariu pozitiv, poarta consecinte negative pentru ratingurile" statelor europene, scrie AFP.
Agentia, care a avertizat recent ca Franta ar putea pierde ratingul de top AAA, spune in mod clar ca nicio tara, chiar si dintre cele considerate cele mai solide, cum ar fi Olanda, Austria, Finlanda sau Germania, nu este ferita de o scadere a ratingului.
"Agravarea continua a crizei datoriei publice si bancile din Zona Euro ameninta calitatea creditului din toate tarile europene", scrie agentia intr-o nota.
"In timp ce zona euro ca intreg are o putere economica si financiara imensa, slabiciunea institutiilor sale continua sa impiedice solutionarea crizei si pune presiune pe ratingul lor", adauga agentia.

ANALIZĂ Cât de pline sunt parcările Primăriei Capitalei după creșterea tarifului la 10 lei/oră și ce cheltuieli cu salariile vs încasări a însemnat transferul serviciului la compania municipală
Noi reglementari ale ANRE pentru schimbarea furnizorului de energie: Consumatorii casnici vor trebui să comunice indexul / Ofertele trebuie să arate din ce este compus prețul
Cum se circulă pe liniile principale de cale ferată și cât au scăzut vitezele față de anii 80' și 90'
VIDEO Watchkeeper X - Drona militară din Armata Britanică ce ar putea ajunge să fie produsă în România pentru Armata Română
Moldovean, culegător de crabi în Marea Barents: Anul trecut, din cauza pandemiei în loc de 4-5 săptămâni am stat 7 luni pe mare / În martie 2020 au fost -40 de grade. Normalul e de -20 sau -30 de grade
Intreb si eu asa ca opinia publica......
nu e suficient?!
asta e jocu la bursa... X credibil lanseaza un zvon nefondat despre Y, pe care vrea sa-l darame...
toti se isterizeaza si bursele scad puternic pentru Y ceea ce il afecteaza foarte mult si ajunge sa aiba probleme reale din cauza acestui fapt...
sua vrea sa distruga europa (si sa deztabilizeze implicit china) prin orice mijloace...
e destul de posibil ca aceasta criza sa fie un al 3lea razboi mondial
O vizita la hipermarket iti va arata ca este recesiune, fara sa mai "analizezi" gaura de la covrig.
Eu nici nu mai urmaresc "Agentiile de rating". Nu vad de ce as avea nevoie de un studiu stiintific ca sa mi se demonstreze ca Soarele rasare de la Est.
Si cum ar putea sa fie zona Euro cand administratia Comisiei Europene numara hoarde de functionari, al caror rost este cel putin indoielnic, cand se dau bani la greu pe "proiecte" cu bugete de 10 ori mai mari decat necesarul, cand castigi mai mult publicand o brosura despre "politica UE" decat publicand un abecedar...
Cand imprumuturile depasesc capacitatea de plata inclusiv a generatiei nepotilor nostri si traim cu totii imprumutati de la ei, dar aratam numai spre greci, de parca italienii, francezii, nemtii si altii ca ei ar munci mai mult decat grecii...
Probabil ca vom intra in istorie drept "Generatia lenesha".
avantaju lor e ca ei au agentiile de rating...
Crearea Euro a reprezentat o amenintare pentru acest mecanism. Unele voci au insinuat ca atacarea lui Saddam Husein a fost motivata tocmai de intentiile sale de a vinde petrol contra Euro.
Dar UE nu ar fi fost in pericol daca si-ar fi facut temele: sa nu accepte in zona Euro tari cu deficite si datorii mari, sa creeze mecanisme de control si de corectie eficiente, sa ia decizii mai rapid etc. Mai ales ca tarile PIGS au si fost beneficiarele unor imense fonduri nerambursabile din partea UE, UE trebuia sa monitorizeze nivelurile lor de indatorare si sa le ceara sa se incadreze in anumite limite ca si conditie pt finantare. Mai mult, lipsind Europei avantajul SUA descris la inceput de a cumpara orice contra hartii, UE ar fi trebuit sa fie cu atat mai mult o constructie super eficienta.
In cele din urma UE a ajuns in actuala situatie pt ca e un gigant economic, un monstru birocratic, un pitic politic si o rama dpdv militar. E clar ca acum nu poate tine piept SUA care e centralizata, mult mai eficienta si mai rapida in luarea deciziilor.
Felul in care va iesi UE din aceasta incercare e definitoriu pt viitorul Europei: daca se va ridica sau va cobora tot mai mult ca putere economica, politica si militara.