Cand si mai ales pentru cine este digerabila Austeritatea? De ce nu se mai poate lupta cu cresterea deficitelor publice impotriva Crizei ca pe vremea lui Keynes dar se poate cu restructrurarea datoriilor? De ce argumentul “impozitarea marilor averi e abuziva pentru ca banii utilizati la construirea lor au mai fost impozitati o data (taxa pe profit/venit adica)” e fariseic? De ce impozitarea tranzactiilor financiare e frectie la picior de lemn dar impozitarea profiturilor speculative toarna plumb in cizmele rechinilor financiari?
1.Austeritate, dar nu pentru catei
Dupa o perioda lunga de excese care au slabit bugetele publice si personale, dupa explozia unei bule a creditului si destramarea acestui El Dorado imobiliar global, Au steritatea cu majuscule este vanduta ca panaceu universal. De ce este ea aplicata tuturor de vreme ce participarea la profituri in perioada de boom a fost inegala? Se iluzioneaza cineva ca se poate iesi din criza dinamitand cererea? Sau somerii coplesiti de rate abia asteapta sa rupa usa supermarketurilor?
Stiu, “pietele” silesc Guvernele sa aplice dureroasele masuri. “Investitorii” au devenit brusc sensibili si nu mai imprumuta statele cu datorii si deficite mari decat la randamente super-avantajoase, evident. In paranteza fie spus, n-ati remarcat amnezia recenta a pietelor fata de problemele din SUA si ciclicitatea panicilor investitorilor in bonduri? Prin vara SUA isi pierdea cei trei A din rating, majorarea limitei maxime de indatorare se tot tergiversa, iar euro surclasa dolarul. Nimeni nu se mai focaliza atunci pe problemele Europei desi Grecia & Co tot acolo erau. Acum Europa e in colimator, va urma iarasi SUA dupa o vreme, poate si Japonia, miza fiind desigur obtinerea unor dobanzi mai mari pentru imprumuturile acordate statelor cu probleme proaspat repuse pe tapet. O mostra de recunostiinta a bancilor salvate cu luni in urma prin programe generoase din bani publici, masura care a vulnerabilizat finantele publice ale statelor puse acum la colt. Nu afirm insa ca austeritatea ar trebui exclusa din ecuatie, ci doar indreptata impotriva beneficiarilor de pana acum ai Crizei. Am in vedere:
Impozit progresiv pe proprietate, in functie de valoarea activelor imobiliare si numarul lor. Nimeni nu zice sa majoram impozitul pe garsonierele din Militari, dar cel pe terenurile de sute de metri patrati din orase, pe vilele de neam prost din proprietatea firmelor si a persoanelor fizice ar trebui sa fie realmente usturator. In definitiv, n-ar trebui sa ne bucure ca o astfel de taxare, scazand valoarea imobilelor din piata, ar lichidiza tranzactiile si ar face mai accesibile achizitiile pentru cei care nu dispun inca de o locuinta?
Impozit progresiv pe venit. Dupa episodul Nokia si declaratiile recente de la Viena (bancilor austriece li se recomanda sa o lasa mai moale cu finantarea in Est pentru a nu afecta ratingul de tara al Austriei) se mai iluzioneaza cineva ca prin cota unica atragem altceva decat investitorii speculativi? Adica aia care te lasa cand ti-e lumea mai draga? Descurajarea sistemului de salarii si bonusuri nesimtite poate ar fi atenuat criza subprime si bula imobiliara (agentul avea si el comision din valoarea tranzactiei, nu?).
Impozit pe profiturile speculative, descurajarea mentalitatii speculative. Am mai avut asa ceva si la BVB, cand marcarile de profituri sub o anumita perioada minima de detinere se taxa suplimentar. Ar trebui interzise de asemenea la nivel global tranzactiile speculative derulate de entitati care n-au nici in clin nici in maneca cu activele suport ale produselor financiare tranzactionate (de ce sa se joace o banca cu derivate pe petrol sau grau, de ce se poate acoperi riscul de faliment al unui emitent de bonduri pentru un speculator care n-a detinut in viata sa bondurile respective-vezi “CDS”-urile?, etc, etc). Sa vad daca mai exista apetit pentru speculatii cand grosul castigurilor merge la stat. Aferim re-separarea bancilor comerciale de cele de investitii. Solutia lui Sarkozy-taxarea tranzactiilor financiare nu rezolva nimic, incurajeaza poate robotii de pe Wall Street sa tranactioneze mai des pentru a acoperi costurile cu respectiva taxa (da, oamenii au devenit entitati neglijabile in trading)
Realocari bugetare. In loc sa scadem numarul si valoarea serviciilor de asistenta sociala, sa regandim politica de investitii. Eu prefer insule de performanta in Invatamant si spitale decente in loc de autostrazi la costuri exorbitante si Sali de sport in sate unde tinerii sunt marfa rara. Or fi bune si astea, dar nu in perioadele de criza, nu cand trebuie sa echilibram bugetul public si sa refinantam niste datorii babane. In loc sa tai bani de la invatamant sa luam de pilda de la serviciile speciale, marii privilegiati ai ultimilor ani (fondul de salarii cumulat pentru SPP, SRI, SIE, STS depaseste cheltuielile cu angajatii pentru Ministerul Economiei, Muncii, Transporturilor, Sanatatii, Comunicatiilor luate impreuna). In loc sa pandesti sa tai din pensiile amaratilor care au cotizat la sistem, mai bine rupi din pensiile speciale (apropo, pensia medie la SRI este de 3.000 lei!).
2. “Impozitarea bogatilor va dinamita intreaga economie”. Of-of, mai-mai
Cel mai parsiv argument vehiculat in Romania in acest sens e “marile averi s-au construit cinstit, din bani care au fost impozitati inainte de a intra in buzunarele bogatilor. De ce sa-i mai taxam odata?” Las la o parte averile care s-au format din contrabanda, munca la negru (manelisti), incalcarea legii. Pe astia nu ii impozitezi, ii condamni si le confisti ce ai de confiscat, daca iti permite..Justitia. Sa vorbim de afacerile de monopol, de marjele lor nesimtite de profit, de baietii destepti din energie, de castigatori de licitatii trucate de tot felul, de profitorii contextului econimic (cei care au incurajat formarea unor bule marcand inteligent profitul la timp). Ne induioseaza soarta lor? Le suntem atat de recunoscatori pentru cei 16% impozit pe profit varsati anterior? Oare de ce nu li se plange de mila la fel prin Europa, majoritatea statelor taxand mult mai sever si proprietatea si veniturile? Daca vor sa nu fie impozitati mai mult n-au decat sa nu-si marcheze atunci profiturile, sa le lase in afacerea lor minunata, sa o dezvolte, sa nu scoata bani din ea, sa se multumeasca doar cu recompensele egoului din pozitia lor de guru de business si sef de gospodarie corporatista. Pentru ca suntem in Criza putem mentine impozitul pe profit (oricum cine vrea il ascunde contabil), la fel pe cel pe dividende (ca sa nu tuflim spiritul “antreprenorial”). Cu asta sper sa nu mai aud argumentul “daca taxam profiturile bogatii isi retrag banii, sufera intreaga economie, saracii vor suferi mai mult”. In stilul asta nu s-ar mai fi desfiintat niciodata sclavia, doar bietele unelte umblatoare ar fi murit de foame fara suportul capitalui proprietarului, nu?
3. “Odihneasca-se in pace robul tau, Keynes”
Ce a mers pe vremea Marii Depresini nu mai tine azi. Cheltuielile publice furibunde care sa compenseze timiditatea sectorului privat in vremuri de criza functionau cata vreme economiile aveau un grad decent de indatorare. Ia sa vedem cine mai cumpara azi bonduri cand ai datorie publica de 100% din PIB, deficit de 5% si nici nu poti dispune de tipar dupa bunul plac (cum se intampla in UE)? Banca Centrala ca imprumutator de ultima instanta e o figura care merge pe termen scurt, dar care poate fi falimentara pe termen lung (nu ca ar plange cineva dupa Bancile Centrale). Ce punem atunci in loc? Dupa modesta mea parere, Restructurarea datoriilor.
A mers in cazul Greciei (desi intr-o proportie insuficienta, grecii sunt iarasi azi cu mana intinsa la FMI), va merge si in cazul Italiei, Portugaliei, etc. In definitiv, in loc sa moara debitorii strangand cureaua tot mai mult, pana ajung sa o stranga in jurul gatului, mai bine sa moara creditorii care au alocat gresit capitalul, ca parca asa e in capitalism. Fie ca vrem, fie ca nu vrem, la restructurarea datoriilor se va ajunge in cele din urma, apetitul pentru bail-out-uri e oricum in scadere, creditorii privati (banci, fonduri de pensii, fonduri de investitii) urmand sa ia o parte din pierderi acasa secondati intr-un final de insusi FMI. Cine strange la urma cioburile falimentelor bancare, se poate gandi la o strategie care sa refaca imaginea sistemului monetar, poate la etalonul aur regretat se pare de Greenspan fostul sef al Fed (!), poate la un cos de produse energetice.
Una peste alta, avem in concluzie urmatoarele solutii anti-criza: Restructurarea datoriilor publice cu falimentele bancare de rigoare plus Austeritate pentru bogati (taxe crescute pe activele imobiliare, profituri speculative si venituri). Foarte departe de ce s-a incercat pana acum dar timpul nu e trecut, o criza a supraindatorarii tine ani buni (iar daca ne referim la resursele energetice limitate ale planetei, poate ca nici nu e de dorit sa se revina la modelul consumist la nivel global, cum ar fi ca fiecare chinez sa aiba in viitor un SUV cand de abia se respira prin Beijing acum?) Cum va place?
PS: In final, doua documentare interesante care n-ar trebui ratate. Primul, despre mitul expertului (“Necazul cu expertii”) , al doilea despre configuratia actuala a relatiilor de Putere, pe diferite paliere (“THRIVE: What on Earth Will It Take?). Le gasiti aici si aici.
2
8
