Agentia de evalure Fitch este pe cale sa revizuiasca in scadere previziunile privind evolutia economiilor din Asia, pe fondul crizei datoriilor din Europa care influenteaza economia globala.

Previziunile trimestriale vor fi facute publice "foarte curand", vor arata ca economiile asiatice vor avea o crestere mai mica decat se anticipase, a spus luni Andrew Colquhoun, seful Fitch pentru Asia-Pacific in cadrul unei emisiuni la televiziunea Bloomberg.

Economia Chinei, cea mai mare din Asia, este in scadere pe masura ce cererea pentru exporturi este tot mai mica, iar guvernul nu reuseste sa opreasca speculatiile imobiliare.

Colquhoun nu a dat cifre privind noile estimari de crestere economica a statelor asiatice.