Asculta Jurnalul Economic Radio France Internationale - HotNews.ro

Descarca fisierul audio in format MP3

Summit-ul UE: 26 din cele 27 de tari membre si-au exprimat disponibilitatea de a semna un Acord interguvernamental de guvernanta fiscala. Doar Marea Britanie ramane pe dinafara. Ce prevede acordul?

Consiliul European de Iarna de la Bruxelles, considerat crucial pentru soarta zonei euro si criza datoriilor suverane din Uniunea Europeana, s-a incheiat cu decizia semnarii, de catre 26 dintre cele 27 de state membre, a unui acord interguvernamental de guvernanta fiscala. Acordul ar urma sa fie semnat in martie 2012, iar singura tara membra a Uniunii care nu va participa este Marea Britanie. "Pactul bugetar" vizeaza o inasprire semnificativa a disciplinei, o consolidare si o intregrare fiscala puternica la nivelul Uniunii Europene. Una dintre prevederile-cheie ale Acordului este aceea ca bugetele statelor membre vor fi considerate echilibrate in cazul in care deficitul structural anual nu depaseste 0,5% din PIB. Prevederea va trebui, de altfel, inclusa in Constitutiile tarilor membre. De asemenea, liderii tarilor UE prezenti la summit au mai convenit ca toate reformele majore de politica economica planificate de statele membre din zona euro sa fie discutate si coordonate la nivelul zonei euro, in vederea evaluarii comparative a celor mai bune practici. La Bruxelles s-a decis si ca "statele membre din zona euro si alte state membre vor examina si confirma in termen de 10 zile furnizarea de resurse suplimentare pentru FMI de pana la 200 de miliarde EUR sub forma unor imprumuturi bilaterale, pentru a asigura faptul ca FMI dispune de resurse adecvate pentru a aborda criza. Premierul Emil Boc si ministrul Finantelor, Gheorghe Ialomitianu, au anuntat ca Romania nu va contribui la fondurile suplimentare catre FMI, in conditiile in care tara noastra se afla in acest moment intr-un acord cu Fondul Monetar.

Nicolae Cinteza (BNR): Sistemul bancar romanesc este stabil. Problema bancilor grecesti este mult usurata

Sistemul bancar romanesc este stabil, iar problema retragerii de capital nu este specifica Romaniei, a declarat directorul Directiei Supraveghere din cadrul BNR, Nicolae Cinteza. Pe de alta parte, oficialul BNR a aratat ca problema bancilor grecesti este "mult usurata in acest moment". "Problema finantarii si a lichiditatii nu este specifica Romaniei, ci sistemelor bancare din toata Europa", a spus Nicolae Cinteza. El a admis ca un eventual faliment al unei banci din Grecia ar fi putut provoca un efect de domino asupra bancilor din Romania care au capital grecesc, dar a precizat ca, din punctul de vedere al Directiei de Supraveghere a BNR, "problema bancilor grecesti este mult usurata. Exista un risc extern asociat unor evolutii nefavorabile, dar comportamentul bancilor-mama in toata aceasta perioada si al Autoritatii de Supraveghere din Grecia s-a dovedit foarte bun", a incheiat oficialul Bancii Nationale.

Analiza Reuters: SUA si economiile emergente sunt ingrijorate de posibilele pierderi cauzate de imprumuturile FMI catre Zona Euro. Fondul nu este un substitut pentru actiunile Europei

SUA si marile economii emergente sunt ingrijorate ca ar putea inregistra pierderi pe finantarile acordate FMI, in cazul in care tari precum Italia si Spania, doua dintre cele mai mari economii din zona euro, ar solicita ajutorul Fondului, sustine o analiza Reuters. Fondul Monetar International nu trebuie considerat un substitut pentru angajamentele semnificative pe care trebuie sa si le asume Europa, iar Guvernele europene sunt cele care trebuie sa preia cea mai mare parte a eventualelor pierderi pe imprumuturile de urgenta destinate statelor din Zona Euro, a declarat vineri un demnitar american. Desi FMI se bucura de o reputatie serioasa bazata pe faptul ca nici o tara nu a intrat vreodata in insolventa in timpul derularii unui acord de finantare cu Fondul si niciun guvern nu a pierdut bani imprumutand institutia, exista temeri privind expunerea tot mai mare pe care acesta o are pe Zona Euro. Expunerea s-ar mari considerabil daca Italia sau Spania ar solicita ajutorul FMI, deoarece volumul de finantare necesar pentru economii atat de mari ar depasi cu mult imprumuturile catre Grecia, Irlanda si Portugalia.