Asculta Jurnalul Economic Radio France Internationale - HotNews.ro

Descarca fisierul audio in format MP3

Mugur Isarescu: Concurenta slaba permite bancilor sa transfere clientilor costurile provenite din organizarea ineficienta si evaluarea gresita a riscului

Concurenta slaba din sistemul financiar-bancar le permite bancilor sa transfere catre clienti costurile provenite din organizarea ineficienta si evaluarea gresita a riscului. Declaratia a fost facuta de guvernatorul Bancii Nationale a Romaniei, Mugur Isarescu. Potrivit acestuia, "incarcarea costurilor de creditare cu tot felul de cheltuieli ale bancilor, acoperite printr-o concurenta imperfecta a sistemului financiar - bancar, se va tempera". Isarescu s-a aratat indignat ca bancile au transferat catre clienti costurile provenite din creditele neperformante, care sunt in primul rand rezultatul unei analize de risc precare. "In continuare, in ciuda progreselor, este clar ca in sistemul financiar-bancar trebuie sa se intareasca concurenta", a mai spus guvernatorul BNR.

Germania a liberalizat piata muncii pentru anumite categorii de muncitori romani

Guvernul german a decis extinderea liberalizarii pietei muncii, incepand cu 1 ianuarie 2012, pentru mai multe categorii de muncitori din Romania si Bulgaria. Absolventi cu studii superioare, lucratori acceptati in sistemul de formare profesionala in Germania si lucratori sezonieri vor putea munci cu acte in regula in Germania, de la inceputul anului, informeaza Ministerul Afacerilor Externe. Germania a aplicat restrictii in domeniul accesului muncitorilor romani si bulgari pe piata muncii germana, care, potrivit legislatiei comunitare, pot fi aplicate pentru o perioada de maximum 7 ani de la aderarea acestor tari la Uniunea Europeana; in consecinta, in cazul Romaniei si Bulgariei limitarile impuse pe piata muncii ar fi putut fi mentinute pana cel mai tarziu la 1 ianuarie 2014. Tratatul de aderare la Uniunea Europeana prevede insa posibilitatea revizuirii restrictiilor impuse pe piata muncii pana in decembrie anul acesta, cand tarile care inca mentin limitarile trebuie sa notifice Comisia Europeana in privinta unei decizii.

Moody's: Escaladarea crizei datoriilor din zona euro va afecta negativ sistemul bancar din Romania

Escaladarea crizei datoriilor din Zona Euro va afecta negativ sistemul bancar din Romania. Concluzia apartine unei analize realizate de agentia de evaluare financiara Moody's. Potrivit acesteia, sistemul bancar din Romania este dependent in mare masura de dinamica pietei economice si financiare a zonei euro. In consecinta, Romania va fi afectata de diminuarea cererii pentru exporturi si de micsorarea investitiilor straine directe, a nivelului ridicat de creditare in valuta si a unei posibile slabiri a angajamentelor bancilor-mama fata de operatiunile din Romania. "Aceste mecanisme de transmitere vor reduce probabil disponibilitatea finantarii, vor deteriora calitatea activelor, vor creste pierderile si presiunile asupra capitalului, factori care ar putea pune presiune asupra ratingurilor bancilor din Romania", se mai spune in analiza Moody's. Totodata, analistii agentiei de evaluare financiara arata ca institutiile de credit se confrunta cu o probabilitate in crestere ca bancile-mama sa isi reduca operatiunile in Romania, lucru care ar afecta capitalul sistemului bancar si ar suprima cresterea creditarii. Moody's sustine ca bancile mari sunt mai bine pozitionate pentru a se adapta mediului dificil, in vreme ce bancile mai mici risca sa piarda cota de piata pe anumite segmente de piata din cauza intensificarii concurentei, cu impact asupra profitabilitatii.

Piata masinilor noi isi mentine scaderea de 10%, la second-hand inmatricularile s-au injumatatit

Piata masinilor noi isi mentine scaderea de 10%, in timp ce la second-hand inmatricularile s-au injumatatit anul acesta, fata de perioada ianuarie-noiembrie 2010. Datele Politiei arata ca Dacia are peste un sfert din piata masinilor noi, fiind urmata de Volkswagen, Skoda si Renault. La second-hand, Opel detine primul loc in topul volumului de masini inmatriculate, urmata la mica distanta de Volkswagen. Mai exact, in perioada ianuarie-noiembrie 2011 au fost inmatriculate 74.000 de masini noi, cu zece procente sub nivelul anului trecut. Dacia ramane lider de vanzari, cu peste 21.000 de clienti, chiar daca vanzarile i-au scazut cu 22%. In ce priveste masinile second-hand, in primele 11 luni din acest an s-au vandut aproximativ 85.000 de autoturisme, cu 50% mai putin fata de anul trecut. Opel a trecut de 20.000 de unitati, Volkswagen a depasit 19.500, iar Ford a trecut de 10.000 de masini second-hand vandute. Per total, in noiembrie s-au imatriculat in tara putin peste 20.000 masini noi si second hand, in scadere de 46% fata de luna noiembrie a anului trecut.