Guvernul Ungariei si bancile comerciale au convenit sa isi imparta pierderile provenite din inghetarea cursului pentru persoanele care au accesat credite ipotecare in valuta, a declarat joi Gyorgy Matolcsy, ministrul Economiei de la Budapesta, citat de Businessweek. Conform acordului, bancile isi vor asuma doua treimi din aceste pierderi, care le-ar putea costa 600 miliarde de forinti in urmatorii cinci ani, in vreme ce guvernul va prelua o treime din pierderi, adica circa 300 miliarde de forinti.

Acordul mai prevede ca creditele ipotecare in valuta restante mai mult de 90 de zile vor fi convertite in forinti si un sfert din suma ramasa de plata va fi anulata, a mai spus Matolcsy.

Totodata, premierul Viktor Orban a promis ca va reduce taxa aplicata bancilor si ca pe viitor se va consulta cu reprezentantii industriei inainte de adopta noi masuri.

Parlamentul ungar a adoptat in luna septembrie o lege prin care cei care au credite în monedă străină vor putea să isi plătească datoriile la o paritate de 180 de forinţi pentru un franc elveţian şi de 250 de forinţi pentru un euro, cu mult sub nivelul pietei. La momentul adoptarii legii un franc era cotat la 234 forinti, iar un euro la 280 forinti. In prezent, un franc este cotat la aproape 248 forinti, iar un euro la aproape 304 forinti.

La acea data legea a fost criticata vehement de bănci, iar Uniunea Europeană a avertizat că măsura ar putea fi ilegală pentru că duce la un dezechilibru pe piaţa creditelor.