Piata neagra a tigaretelor inregistreaza o tendinta ascendenta, situandu-se, in luna noiembrie, la 15%, comparativ cu 11,8% in septembrie, conform ultimelor date ale Companiei Novel. Este, practic, o revenire la nivelul din luna iulie 2011, in contextul unui trend continuu descrescator inregistrat in 2010 si in prima parte a anului in curs. In ianuarie 2010, contrabanda a atins un maxim istoric de 36,2%, consecinta a cresterilor masive ale accizei la tigarete. Ulterior, comertul ilegal cu tigarete a inceput sa scada: in martie 2011 se situa la sub 15%, iar in mai la 11,8%. In luna iulie a crescut la 15,7% din piata, in septembrie a scazut din nou la 11,8%, pentru ca in noiembrie 2011 sa revina la nivelul anterior.

Diminuarea comertului ilicit cu tigarete in 2011 fata de 2010 s-a datorat eforturilor concertate ale autoritatilor, schimbarilor legislative, precum si colaborarii stranse dintre institutiile statului si industria tutunului.

„Este vorba, totusi, despre o crestere de peste 3 puncte procentuale, in doua luni. Aceasta ar putea fi cauzata de sezonalitate, de asteptarile legate de sfarsitul de an, precum si de ingrijorarea populatiei referitoare la adancirea crizei economice, coroborata cu sporirea cheltuielilor in perioada de iarna. Ar mai trebui adaugat ca, in timp ce inventivitatea contrabandistilor e inepuizabila – acum se transporta tigaretele ilegal si cu deltaplanul sau pe sub apa - bugetele alocate de institutiile competente ale statului pentru combaterea contrabandei, precum si numarul lucratorilor vamali si ai Politiei de Frontiera s-au redus substantial. As mai adauga ca eforturile si implicarea autoritatilor din statele vecine in combaterea comertului ilicit sunt, de asemenea, vizibile: ponderea contrabandei cu tigarete cu timbru moldovenesc s-a mentinut, in timp ce ponderea contrabandei cu tigarete provenite din Ucraina a crescut semnificativ. De asemenea, se observa un reviriment ingrijorator al contrafacerilor. A aparut si o noua tendinta semnalata de autoritati: din ce in ce mai multe tigarete ieftine patrund in spatiul comunitar, inclusiv in Romania, prin Grecia”, a declarat Gilda Lazar, Director Corporate Affairs & Communications, JTI Romania.

„Speram sa nu fie vorba despre o intrare pe un trend ascendent, ci despre o majorare temporara, determinata de factori conjuncturali. Pentru ca piata neagra sa scada din nou este nevoie ca autoritatile sa continue eforturile de combatere a comertului ilicit, care au dat rezultate pana acum. Totodata, calendarul de crestere a accizelor, care reprezinta un element de coerenta si normalitate pentru industria tutunului, este necesar sa fie mentinut si pe viitor in forma actuala, indiferent de contextul economic. Reamintesc ca nivelul record al contrabandei, de peste 36%, a fost cauzat de cresteri masive si neplanificate ale accizei. O politica fiscala predictibila determina cresterea vanzarilor legale, ceea ce inseamna si taxe mai mari platite la bugetul de stat. Subliniem ca un singur punct procentual recuperat de piata legala din contrabanda reprezinta incasari suplimentare la bugetul de stat de peste 30 milioane de euro”, a precizat Adrian Popa, Director CORA, BAT Romania.

„Usoara crestere a pietei negre din luna noiembrie, ca si cea din luna iulie, arata clar ca eforturile conjugate pentru combaterea comertului ilicit nu trebuie abandonate, ci intensificate. Pentru revenirea la un trend descendent, este nevoie, in continuare, de imbunatatirea cadrului legislativ unitar care sa reglementeze contrabanda si evaziunea fiscala deopotriva. Este extrem de important ca institutiile statului sa lucreze impreuna si totodata sa fie adoptat Planul Strategic National de combatere a comertului ilicit cu tigarete pe perioada 2010- 2012, elaborat anul trecut. In acelasi timp, companiile din industria tutunului prezente in Romania isi reitereaza disponibilitatea de a colabora cu autoritatile competente in combaterea contrabandei, punand la dispozitia acestora experienta dobandita pe alte piete. Suntem deschişi dialogului, in vederea identificarii celor mai eficiente solutii pentru limitarea contrabandei cu tigarete”, a adaugat Andrei Vasilescu, Director Corporate Affairs, Philip Morris Romania.

Alte masuri necesare pentru imbunatatirea cadrului legislativ referitor la contrabanda ar fi atribuirea unor competente clare politiei locale, pentru sanctionarea vanzarilor ilegale in piete, confiscarea mijlocului de transport folosit pentru comert ilicit, chiar daca nu a fost modificat din punct de vedere tehnic pentru stocarea produselor aduse in tara ilegal. Este nevoie, de asemenea, de clarificarea situatiei existente la frontiera interna, cu Ungaria si Bulgaria, unde nu mai exista puncte de control vamal.

Industria tutunului este unul dintre cei mai mari contribuabili la bugetul de stat. In 2010, cele trei companii au contribuit la bugetul general consolidat cu circa 2,5 miliarde de euro, reprezentand accize, TVA si alte taxe si impozite.