Taxa pe tranzactii financiare, sustinuta de Franta si Germania, este "pur si simplu o nebunie", a declarat premierul britanic David Cameron la Forumul Economic Mondial de la Davos in Elvetia, potrivit AFP.

"Faptul ca se in considerare impunerea acestei taxe, intr-un moment in care ne straduim sa asiguram cresterea economiilor noastre, este pur si simplu o nebunie", a declarat David Cameron intr-un discurs in fata participantilor la cea de-a 42-a editie a Forumului de la Davos. El a adaugat ca Comisia Europeana a estimat la 500.000 numarul locurilor de munca ce vor fi desfiintate daca aceasta taxa se va aplica in Europa.

In plus, Produsul Intern Brut al Uniunii Europene se va reduce cu 200 miliarde de dolari, iar taxa ar forta circa 90% dintre operatorii de pe piata financiara sa paraseasca UE.

Totodata, el a cerut liderilor din zona euro sa adopte masuri indraznete pentru solutionarea crizei.

"Prin adoptarea de masuri indraznete se poate iesi din criza, asa cum Marea Britanie a aratat ca este posibil sa fie recastigata increderea pietelor", a spus oficialul britanic.

David Cameron a afirmat ca zona euro trebuie sa ia rapid decizii pentru a solutiona criza si sa continue procesul de integrare economica si financiara.

"Nu pretind ca este usor. Acestea sunt masuri radicale, masuri dificile pentru fiecare tara", a adaugat Cameron.