Valentin Lazea, economist sef al BNR, vorbeste intr-un scurt interviu pentru HotNews.ro despre evolutia crizei datoriilor suverane, creditarea la nivel european, deciziile importante luate de BCE, procesul de consolidare fiscala din Romania si posibilele surse de crestere economica in anul 2012.
Rep: Cum credeti ca va evolua criza datoriilor suverane in Zona euro si care este efectul acestora asupra PIB-ului potential al regiunii?
Valentin Lazea: Criza datoriilor suverane va cunoaste o diferentiere intre state: pe de o parte, Grecia, care chiar daca ar avea capacitatea, nu are vointa politica de a plati, pe de alta parte Italia, Irlanda, Spania, tari care in clar au si capacitatea si vointa de a plati si de a iesi pe termen mediu din postura de tari asistate. Portugalia se afla la o rascruce, urmand sa decida careia dintre cele doua tipologii descrise ii va apartine.
Problema este daca un eventual default al Greciei va avea repercusiuni majore asupra economiei europene sau nu. Personal, cred ca bancile gresesti nu vor fi lasate sa falimenteze - fie prin acordarea unui sprijin de catre Banca Centrala Europeana, fie prin acordarea de fonduri de catre EFSF. In ceea ce priveste statul grec, in momentul in care se vorbeste de "iertarea" a 70% din datorie, este evident ca creditorii privati si institutionali au incorporat deja aceasta pierdere in calculele lor si in mare masura au provizionat-o, asa incat nu ma astept ca urmarile unui eventual default sa fie catastrofale.
Totusi, pe termen mediu, PIB-ul potential al regiunii va scadea nu numai datorita unui eventual default grec, ci si datorita necesitatii obiective de refacere a echilibrelor fiscale de catre guverne si de deleveraging de catre bancile comerciale. De la caz la caz, scaderea PIB potential poate varia intre 1 si 3 puncte procentuale, cu Romania situandu-se mai aproape de varianta pesimista, daca nu reuseste o imbunatatire dramatica a absorbtiei de fonduri europene - caz in care declinul PIB potential ar fi mai mic.
Reporter: Se observa doua directii prin care se poate analiza creditarea la nivel european. In primul rand exista o cerere foarte mare din partea statelor pentru a-si refinanta datoriile, iar in al doilea rand se incearca reluarea creditarii sectorului privat care sa genereze apoi cresterea economica. In plus, exista si presiunea asupra datoriilor statelor, care trebuie refinantate la o dobanda reala medie sub rata de crestere. Prin urmare, cum ar trebui sa gestioneze bancile centrale aceasta situatie in contextul in care exista un numar ridicat de state in aceasta situatie, astfel incat sectorul privat sa poata avea acces la resurse?
Valentin Lazea: Diviziunea muncii ar trebui sa fie, in principiu, clara: BCE sa se ocupe de salvarea bancilor comerciale, iar EFSF si ESM sa se ocupe de salvarea statelor indatorate.
In vreme ce Banca Centrala Europeana se achita de sarcina sa, prelungind liniile de refinantare pentru banci pana la trei ani, acceptand colateral din ce in ce mai "dubios" si scazand rata dobanzii de politica monetara, in acelasi timp EFSF nu este dotat de guverne cu capital suplimentar, astfel incat capacitatea sa de interventie, de a salva state, este pusa la indoiala de catre piete.
In principiu, BCE poate suplini si acest rol, cumparand obligatiuni atat ale statelor indatorate, cat si ale statelor “sanatoase”, astfel incat propriul sau portofoliu sa nu se deterioreze masiv, dar o poate face doar temporar, “cumparand timp” pentru decizia politica.
Iata de ce este imperios necesara o decizie cat mai rapida privind dotarea cu resurse suplimentare a EFSF si a ESM, pentru calmarea pietelor.
Reporter: Cum vedeti procesul de consolidare fiscala din Romania in ultimii ani si care ar putea fi sursele de crestere economica in 2012?
Valentin Lazea: Procesul de consolidare fiscala din Romania a fost mai mult decat necesar, nu numai pentru ca ne-a fost solicitat de catre FMI si Comisia Europeana, ci pentru ca pietele insele l-ar fi reclamat.
Cu alte cuvinte, in lumea globalizata de astazi, dezechilibrele macroeconomice necorectate sunt imediat taxate de catre pietele private (chiar daca mesajul acestora este uneori duplicitar, solicitand in acelasi timp rectitudine fiscala si crestere economica).
Pentru a stabiliza datoria publica sub 40% din PIB, personal consider ca ar fi suficient sa ajungem la un deficit primar zero - adica deficitul total al bugetului sa fie egal cu cheltuiala anuala a statului cu dobanzile, in cazul nostru circa 1,7% din PIB.
Pactul fiscal, conceput pentru tari care trebuie sa isi reduca masiv datoria publica, pune un obiectiv mult mai ambitios, de deficit structural de 0,5% din PIB. Cu alte cuvinte, presupunand, cu titlu de exemplu, ca noul PIB potential pentru Romania (in absenta absorbtiei sporite de fonduri europene) ar fi de 2% pe an si ca economia chiar ar creste cu 2% pe an (adica s-ar elimina componenta ciclica), atunci deficitul bugetar permis de Pactul fiscal ar fi de numai 0,5% din PIB.
Aceasta s-ar traduce printr-o scadere destul de rapida a datoriei publice, scadere care in cazul Romaniei este cel putin discutabila.
Privind sursele cresterii in 2012, industria (mai ales cea exportatoare) va continua sa performeze, chiar daca la ritmuri mai modeste. Serviciile si constructiile vor cunoaste o evolutie pozitiva, dat fiind efectul de baza favorabil (faptul ca pleaca de jos), iar agricultura ramane, ca intotdeauna, un pariu cu starea vremii. Astfel, chiar si fara o imbunatatire masiva a absorbtiei de fonduri europene, putem creste cu 1-2% in acest an, cifra care s-ar putea imbunatati pe masura sporirii absorbtiei.
