Cand Ionescu-cel-bogat ii imprumuta 100 de lei pe un an lui Popescu-cel-somer-si-sarac, ii cere acestuia din urma sa achite si o dobanda pentru suma imprumutata. Fireste, cu cat riscul de a nu-si va mai vedea banii inapoi este mai mare, cu atat pretul banilor creste. Sa zicem ca ii ia o dobanda de 10%. La scadenta, Popescu-cel-somer-si-sarac ar trebui sa plateasca 110 lei. Nu are insa banii, asa ca ii cere lui Ionescu-cel-bogat sa-i stinga datoria cu un nou imprumut, de 110 lei. Ionescu ii da banii, dar la 15% dobanda. Dupa un an, Popescu-cel-somer-si-sarac ar trebui sa restituie 126,5 lei. Daca schimbam leii cu miliarde de euro, iar in loc de Popescu scriem Grecia (Ionescu fiind Troica + bancile), o sa intelegem de ce datoria Greciei impinge economia intr-o spirala recesionista. Undeva, spirala trebuie rupta pentru ca Grecia sa inceapa sa respire si sa isi achite datoria. Primul care a recomandat acest lucru a fost DSK. Dominique Strauss Kahn.

Daca Grecia intra in faliment, bancile ar pierde mult mai mult. Nu si-ar mai primi probabil niciodata banii, iar falimentul Greciei nu ar putea fi evitat. Daca mai taie din pretentiile financiare, sansa de a-si recapata o parte din bani, creste. Pe scurt, tinerea in viata a pacientului este mai rentabila decat decesul sau. Singurul risc apare in momentul in care asigurarea de viata devine mai scumpa decat pagubele produse de un posibil deces, caz in care e preferabil sa accepti obstescul sfasit si sa treci sa incasezi polita de asigurare.

Dupa doi ani in care s-a asteptat ca solutiile sa cada din cer, Eurogrupul pare sa fi re-inventat acum roata. Reducerea cu 60%-70% a datoriei grecilor, adica exact ceea ce anuntau ca fiind o idee rea in urma cu cateva luni, pare acum o solutie fericita. Ce inseamna aceasta reducere, sau “haircut”, cum se mai numeste ea, tehnic? Este un nou plan Brady care fusese aplicat in anii 80 pentru a scoate din faliment Argentina? Cine pierde si cine castiga de pe urma stergerii datoriei elene?

• Socialmente, onorarea serviciului datoriei e prea dificila pentru greci
  

Datoria Greciei era prea mare pentru a fi onorata, factura sociala fiind una dintre principalele cauze. In cifre, aceasta datorie se apropie de 400 de miliarde de euro. Nicio economie de dimensiunea Greciei nu are cum rasufla sub o asemenea povara.

Bancile europene au cea mai mare expunere pe Grecia, suma probabila apropiindu-se de 60 de miliarde de dolari. Un eventual faliment ar duce la pierderi prea consistente pentru banci, acestea transmitandu-le mai departe in sistemul financiar. Chestie periculoasa. Bancile grecesti au si ele bani imprumutati guvernului. Un efect pervers al unui faliment declarat oficial ar fi o noua criza de incredere, in genul celei care a adus recesiunea in urma cu 3 ani.

A lasa Grecia in faliment desi e o corecta solutie economica, ar rasturna toate planurile politice cu privire la proiectul Euro. Si cum politicienii conduc....

• Planul de salvare al Argentinei de acum 24 de ani, repetat pentru greci?

1989. Persistenţa problemei datoriei externe a determinat autorităţile americane să iniţieze “Planul Brady”, (numit astfel după Nicolas Brady, la acea dată Secretar al Trezoreriei Statelor Unite) bazat pe prezumţia că nu este posibilă o rambursare integrală de către ţările în curs de dezvoltare a datoriei lor externe.

Acest plan cuprinde trei părţi. Prima, băncile comerciale sunt chemate să ofere o paletă mai largă de alternative de sprijin financiar, inclusiv să întreprindă eforturi de reducere a datoriei şi serviciului datoriei şi să acorde noi credite. A doua, FMI şi Banca Mondială sunt chemate să ofere finanţare pentru reducerea datoriei şi serviciului datoriei, inclusiv prin garantarea unor noi emisiuni de obligaţiuni de către ţările în curs de dezvoltare. A treia, FMI este chemat să modifice practica de amânare a propriilor împrumuturi până ce băncile comerciale nu îşi soluţionează propriile angajamente de creditare.

Un mesaj clar al “Planului Brady” este acela ca datoria să fie redusă prin tranzacţii pe piaţa secundară. Astfel de tranzacţii se bazează pe preţul de piaţă al datoriei, care este mult mai scăzut decât valoarea ei. Criza începuse în august 1982, când Mexicul a anunţat că nu mai este capabil să onoreze plăţile imediate şi viitoare ale datoriei de stat. Până în octombrie 1983, 27 de ţări şi-au întârziat plăţile sau şi-au reeşalonat datoriile către bănci, iar 16 dintre acestea au fost ţări latino-americane.

Cea mai mare parte a datoriei s-a materializat în credite bancare comerciale sindicalizate, denominate în dolari americani. La sfârşitul anului 1982, expunerea băncilor comerciale din Statele Unite la împrumuturi către tarile s-a cifrat la 217% din capitalul şi rezervele lor totale.

Dacă nu ar fi existat „păsuirea de reglementare" (regulatory forbearance), şapte sau opt dintre cele mai mari bănci din Statele Unite ar fi fost considerate insolvabile. Fluxurile private de capital spre America Latină au început să îşi revină abia dupa reeşalonările prevăzute în Planul Brady, dintre 1989 şi 1994. Natura fluxurilor financiare către ţările în curs de dezvoltare a cunoscut schimbări majore, la începutul anilor '90. Trebuie să menţionăm că Planul Brady a convertit împrumuturile bancare neonorate la termen, în obligaţiuni noi, cu potenţială cotare pe piaţă (aşa-numitele „obligaţiuni/titluri Brady).

• Este aceasta o criza a datoriilor sau una de interpretare matematica?

Profesorul Robert J. Shiller a scris despre un amanunteconomic pe care il vad toti, il inteleg multi dar se fac ca nu-l observa: raportul dintre datorii si PIB. Shiller recomanda sa ne amintim, din cand in cand, cele invatate la scoala: orice socoteala are la baza o unitate de masura corecta. Gresind unitatea de masura, concluziile vor fi sigur eronate. Daca economistii nu s-ar referi la un PIB anual, ci la unul trimestrial, datoria externa ar ramane fireste aceeasi, dar PIB-ul ar fi altul si, in consecinta, raportul ar fi de patru ori mai mare. Daca ne-am referi la un PIB calculat pe zece ani, nici atunci datoria nu s-ar schimba, dar raportul datoriei externe fata de BIP ar scadea la 15%, devenind cat se poate de fotogenic, datorita calculului.

Un astfel de BIP ar avea chiar o anumita logica, dat fiind ca achitarea datoriilor Greciei nu e chestiune de ani, ci de decenii. Pe scurt, raportul dintre datorii si un PIB calculat anual nu reprezinta decat o conventie arbitrara intre specialisti.

• DSK a spus printre primii ca datoriile Greciei trebuie sterse

Fostul director general al Fondului Monetar Internaţional a declarat că forţarea Grecia de a-şi plăti datoriile va sărăci în mod inacceptabil ţara şi că ar trebui să se şteargă pur şi simplu cu buretele datoria statului elen.

Dominique Strauss-Kahn le-a reproşat europenilor că nu conştientizează amploarea crizei care zguduie întreaga zonă euro, menţionând că eforturile liderilor europeni au fost fie prea puţine, fie prea târzii, iar deseori prea puţine şi prea târzii.

"Grecia a sărăcit. Putem să le cerem grecilor să-şi plătească datoria, dar nu pot. Este necesar să acceptăm că fiecare trebuie să-şi asume pierderea. Este o pierdere care trebuie preluată de guverne şi de bănci. Guvernele nu au reuşit să rezolve problema, ci nu au făcut decât să o amâne, iar bulgărele de zăpadă a devenit tot mai mare. Vedem foarte clar că această datorie este uriaşă şi trebuie redusă cu orice preţ", a declarat Kah.

• Va fi cel mai probabil vorba despre un pachet de sprijin

Cel mai probabil, reducerea cu 60% a datoriei Greciei va fi insotita de o recapitalizare a bancilor care au expunere ridicata pe datoria Statului elen, de o inasprire a reglementarilor privitoare la sectorul financiar, si de o aplicare mai ferma a principiilor Europactului, crede Laurian Lungu, senior partner al Macroanalitica.

Deocamdata, amanuntele legate de acest plan nu au fost facute publice, dar economistii sunt convinsi ca e o re-editare a planului Brady la nivel european.

Riscurile vor fi insa suportate tot de catre platitorii de taxe.