​Spania a stabilit o tinta de deficit bugetar de 5,8 procente din PIB pentru anul 2012, departe de tinta agreata initial cu Bruxelles, de 4,4%, si pune sub semnul intrebarii credibilitatea noului pact fiscal al UE, informeaza Reuters.

Primul ministru, Mariano Rajoy, a spus ca Spania ramane in interiorul liniilor dorite de UE, pentru ca isi va reduce deficitul bugetar la 3% din PIB pana in 2014. El a mentionat ca noua tinta pentru anul 2012 este totusi una dura.

''Sustinem austeritatea si dorim sa reducem deficitul de la 8,5% la 5,8%; austeritatea este una semnificativa'', a spus Rajoy la finalul Summitului UE de la Bruxelles.

Anuntul a pus astfel o perdea peste intelegerea asupra unor reguli fiscale mai dure in blocul comunitar. Cu exceptia a doua state, Marea Britanie si Cehia, toate tarile membre ale UE au agreat vineri noul compact fiscal, care va forta tarile din zona euro sa-si echilibreze bugetele pe termen mediu.

Acest lucru poate intari ideea ca acum nu este timpul unei relaxari a regulilor pentru Spania, in ciuda lobbyului pentru o mai mare marja de manevra. Rajoy a spus ca aceasta miscare nu va speria pietele, insa actiunile europene au raspuns negativ dupa ce premierul spaniol a facut anuntul.

Guvernul Spaniei va anunta la sfarsitul zilei planul de cheltuieli bugetare pentru anul 2012, inclusiv pentru cele 17 regiuni autonome. Planul presupune taierile anuntate deja din luna decembrie, care se ridica la 15 miliarde de euro.

Unii dintre reprezentantii Comisiei Europene si-au exprimat ingrijorarile asupra oricaror relaxari a tintei de deficit, spunand ca pietele financiare isi pot pierde increderea in viitorul zonei euro. Rajoy a afirmat ca nu a facut lobby printre liderii europeni, aceasta fiind o decizie proprie.

Premierul spaniol a militat initial pentru respectarea stricta a tintei de 4,4%, insa situatia economica a Spaniei s-a deteriorat de cand a preluat functia de prim ministru, in luna decembrie.

Ministerul de finante spaniol a anuntat in aceasta saptamana ca deficitul pentru 2011 a fost de 8,5% din PIB, cu 2,5% mai mare fata de cat se estimase. Prin urmare, va fi nevoie o taiere de 44 miliarde de euro pentru a aduce deficitul la tinta de 4,4%, fapt care poate duce economia intr-o recesiune adanca. Prin stabilirea unei tinte pentru deficit de 5,8%, reducerea de cheltuieli va fi in jur de 30 de miliarde.

''Este totusi un obiectiv dificil in absenta unui suport din partea cererii externe. Spania va depinde foarte mult de mediul economic din interiorul principalelor state partenere din zona euro'', a afirmat Emilio Ontiveros, economist la Analistas Financieros Internacionales din Madrid.

Comisarul european pentru Afaceri Economice si Monetare, Olli Rehn, a insistat ca Spania sa ofere mai multe detalii cu privire la cauzele ratarii cu o asemenea marja a tintei de deficit din anul 2011.

Unele surse au spus pentru Reuters faptul ca Madridul este suspectat de catre Comisia Europeana ca a "umflat" previziunile pentru deficitul din 2011, pentru a dobandi o mai mare flexibilitate in acest an. Gurvernul spaniol a respins aceasta idee.

De asemenea, agentia de rating Fitch sustine Spania ar trebui sa aibe un obiectiv pentru deficit mai "ingaduitor" anul acesta, si sa caute sa atinga tinta de 3 procente in anul 2013. Agentia a spus ca nu va "rani" ratingul tarii daca aceasta va avea tinte realiste.

Previziunile Comisiei Europe arata ca economia Spaniei se va contracta cu 1% in acest an, in timp ce FMI si Banca Spaniei se asteapta la o scadere de 1,5 procente.

Cifrele sumbre cu privire la somaj publicate vineri au aratat presiunea sub care este economia Spaniei, chiar daca aceasta incearca sa revina pe crestere economica si infrunta cea mai mare rata a somajului dintre statele dezvoltate ale lumii. Rata somajului in Spania a crescut cu 2,4% in februarie fata de luna ianuarie, numarul somerilor sarind de 4,7 milioane.

Spania are in prezent o treime din totalul somerilor din intreaga Uniune Europeana. Previziunile sunt insa si mai pesimiste pentru persoanele sub 25 de ani, unul din doi tineri spanioli fiind somer.