Eurogrup: Datoria Greciei s-ar putea reduce mai mult decat se astepta
"Datoria publica a Greciei va fi redusa la 117% din PIB" in 2020, in special datorita ratei ridicate de participare a sectorului privat la restructurarea datoriei Greciei, a precizat Juncker, in cadrul unei conferinte de presa la finalul reuniunii ministrilor de finante din zona euro, scrie Agerpres.
Presedintele Eurogrupului a salutat, de altfel, "rata ridicata de participare a sectorului privat la programul de schimb de obligatiuni" lansat de Atena. El a subliniat totodata ca autoritatile elene au oferit asigurari ca nu vor exista compensatii directe sau indirecte pentru niciunul dintre detinatorii privati de obligatiuni elene.
Ministrul grec de finante, Evangelos Venizelos, a anuntat luni, la Bruxelles, inaintea reuniunii Eurogrupului, ca rata de participare a sectorului privat la programul de schimb de obligatiuni este de 96%.
Jean-Claude Junker a confirmat, de asemenea, ca statele din zona euro si-au dat acordul politic pentru lansarea celui de-al doilea program de ajutor pentru Grecia, in valoare de 130 de miliarde de euro pentru 2012-2013.
Oficializarea acestui acord urmeaza sa aiba loc miercuri, la nivelul adjunctilor ministrilor de finante din zona euro, dupa finalizarea procedurilor de aprobare din diverse parlamente nationale, a precizat Juncker.
In Germania, o comisie a Camerei Deputatilor (Bundestag) urmeaza sa valideze participarea Berlinului la cel de-al doilea program de ajutor pentru Atena. Presedintele Eurogrupului a recunoscut ca cele 130 de miliarde de euro prevazute pentru Grecia reprezinta 'o suma fara precedent'. De acum inainte, 'nu mai exista niciun dubiu ca viitorul Greciei este in zona euro', a subliniat Juncker. Grecia are parte 'de o a doua sansa, una care nu poate fi ratata', a adaugat el.

Cine e responsabil pentru noaptea de coșmar de la Spitalul Foișor? Cinci întrebări și răspunsuri esențiale despre scandalul evacuării unității medicale
Raed Arafat vine cu noi explicații după evacuarea cu scandal a Spitalului Foișor: Decizia a fost corectă, chiar dacă a creat disconfort pentru pacienți
Sarea și oamenii - O istorie care a început acum 8.000 de ani, în România
Un bucureștean a făcut cerere pentru un nou buletin acum două luni, dar nu l-a primit nici acum / Cum explică oficialii „dificultatea temporară” de eliberare a actelor de identitate
Ce înseamnă și ce impact ar putea avea decizia CEDO privind vaccinarea