"Romania nu are cum sa nu intre intr-o recesiune statistica", declara, la RFI, consilierul guvernatorului BNR, Adrian Vasilescu. El spera totusi ca, la nivelul intregului an 2012, Romania va inregistra o crestere economica de unul sau doua procente.

In opinia lui Adrian Vasilescu, "Romania nu are cum sa nu intre intr-o recesiune statistica, declarata la 31 martie, adica peste cateva zile. De fapt, nu chiar peste cateva zile, ca asa e in jocul statisticii, cifrele vin mai tarziu. Probabil ca in aprilie, pe la jumatatea lunii aprilie, o sa stim exact daca la 31 martie Romania a intrat in recesiune sau nu. Dar, atentie, va fi o recesiune statistica!".

Pe de alta parte, acesta a precizat ca este imposibil sa se apese ambele pedale in 2012: si majorarea salariilor si reducerea CAS. Mai simplu este sa se apese pe pedala salariilor, dar trebuie gasite resurse.

Banca Nationala, potrivit legii, "este neutra in aceasta chestiune, nu are nicio legatura cu salariile bugetarilor", precizeaza Adrian Vasilescu. "Pot sa va spun un punct de vedere al meu si al colegilor mei cu care dialoghez zilnic aici, la Banca Nationala", mentioneaza consilierul guvernatorului BNR, Mugur Isarescu.

Adrian Vasilescu e de parere ca nu pot avea loc in acelasi timp in 2012 si majorarea salariilor si reducerea contributiilor de asigurari sociale: "Cred ca nu ar putea bugetul tarii dintr-odata sa suporte doua socuri. Cat priveste un singur soc, cel al reintregirii salariilor pentru bugetari, inteleg de la autoritatile care au prerogative in aceasta privinta, ca ar exista resurse".

Adrian Vasilescu spune ca "e necesar sa fie gasite resurse si asta-i o fata care va suferi socul. Dar mai este o fata".

Continuarea pe www.rfi.ro.