Spania a imprumutat joi aproximativ 3 miliarde de euro in obligatiuni emise pe 3, 4 si 6 ani, atragand un numar mare de investitori si profitand de randamentele in scadere la doua dintre cele trei emisiuni, datorita relaxarii pietelor si injectiei de lichiditate din partea BCE, informeaza AFP.

Trezoreria spaniola, care viza atragerea unei sume intre 2,5 si 3,5 miliarde de euro, a imprumutat putin peste 3 miliarde de euro, bucurandu-se de o cerere sustinuta din partea investitorilor, care a depasit 12 miliarde, a comunicat banca centrala a Spaniei.

Randamentele au continuat sa scada pentru obligatiunile emise pe 3 ani (2,440%, fata de 2,966% la emisiunea precedenta, pe 16 februarie) si pentru obligatiunile la 4 ani (3,374%, comparativ cu 3,478% pe 12 ianuarie).

Insa, randamentele titlurilor emise pe 6 ani au crescut, inregistrand joi un nivel de 4,193%, fata de ultima sedinta similara, cand se aflau la 3,953%.

In ultimele saptamani Spania a avut o scadere a costurilor de finantare, ceea ce i-a permis sa se imprumute mai mult decat prevazuse initial. Cu sumele atrase joi, aceasta a reusit sa imprumute 42,7% din programul sau de obligatiuni emise pe termen mediu si lung din 2012.