In luna februarie 2012, castigul salarial mediu nominal brut a fost de 2028 lei, in crestere cu 6 lei fata de luna ianuarie. Castigul salarial mediu nominal net a fost de 1472 lei, in crestere fata de luna anterioara cu 5 lei (0,3%). Valorile cele mai mari ale castigului salarial mediu nominal net s-au inregistrat in fabricarea produselor din tutun (4489 lei), iar cele mai mici in hoteluri si restaurante (824 lei).

  • Castigul salarial in raport cu evolutia preturilor de consum

Indicele castigului salarial real pentru luna februarie 2012 fata de luna precedenta, calculat ca raport intre indicele castigului salarial nominal net si indicele preturilor de consum, a fost de 99,7%. Fata de luna octombrie 1990, indicele castigului salarial real a fost de 117,0%, cu 0,3 puncte procentuale mai mic fata de cel inregistrat in luna ianuarie 2012.

In cursul anului se inregistreaza fluctuatii ale castigului salarial determinate, in principal, de acordarea premiilor anuale si a primelor de sarbatori (decembrie, martie/aprilie). Acestea influenteaza cresterile sau scaderile in functie de perioada in care sunt acordate, conducand, in cele din urma, la estomparea fluctuatiilor castigului salarial lunar la nivelul intregului an.

In luna februarie 2012, in majoritatea activitatilor din sectorul economic, nivelul castigului salarial mediu net a fost mai mic decat in luna ianuarie 2012 ca urmare a nerealizarilor de productii ori incasarilor mai mici (functie de contracte), a reducerii sau intreruperii activitatii ca urmare a conditiilor meteo nefavorabile, a dificultatilor financiare si concediilor fara plata.

Cele mai semnificative scaderi ale castigului salarial mediu net s-au inregistrat dupa cum urmeaza:

  • intre 8,5% si 10,5% in transporturi pe apa, extractia petrolului brut si a gazelor naturale, activitati de servicii anexe extractiei;
  • intre 4,5% si 7,5% in activitati de productie cinematografica, video si de programe de televiziune (inclusiv inregistrari audio si activitati de editare muzicala; activitati de difuzare si transmitere de programe), activitati de editare, fabricarea altor mijloace de transport, alte activitati de servicii, productia si furnizarea de energie electrica si termica, gaze, apa calda si aer conditionat;
  • intre 2,0% si 3,5% in alte activitati extractive, hoteluri si restaurante, tiparirea si reproducerea pe suporturi a inregistrarilor, extractia minereurilor metalifere, fabricarea hartiei si a produselor din hartie, tranzactii imobiliare, fabricarea de masini, utilaje si echipamente n.c.a, fabricarea substantelor si a produselor chimice, captarea, tratarea si distributia apei.

Cresteri ale castigului salarial mediu net fata de luna precedenta au fost determinate de acordarea de premii ocazionale, sume din profitul net si din alte fonduri (inclusiv tichete de masa), de realizarile de productie ori incasarile mai mari (functie de contracte). Cele mai semnificative cresteri ale castigului salarial mediu net s-au inregistrat dupa cum urmeaza:

  • cu 44,7% in fabricarea produselor din tutun, respectiv cu 11,0% in activitati auxiliare intermedierilor financiare (inclusiv activitati de asigurare si fonduri de pensii);
  • intre 4,0% si 7,5% in fabricarea calculatoarelor si a produselor electronice si optice, prelucrarea lemnului, fabricarea produselor din lemn si pluta (cu exceptia mobilei; fabricarea articolelor din paie si din alte materiale vegetale impletite), activitati de servicii in tehnologia informatiei (inclusiv activitati de servicii informatice);
  • intre 3,0% si 4,0% in activitati profesionale, stiintifice si tehnice, fabricarea produselor din cauciuc si mase plastice, fabricarea autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor si semiremorcilor, activitati de asigurari, reasigurari si ale fondurilor de pensii (cu exceptia celor din sistemul public de asigurari sociale).

In sectorul bugetar s-au inregistrat usoare cresteri ale castigului salarial mediu net fata de luna ianuarie in:

- invatamant (0,8%) ca urmare a platii cu ora a cadrelor didactice;

- administratie publica (0,5%) ca urmare a acordarii de sume pentru diferite sporuri ori a platii concediilor de odihna.

In activitatile de sanatate si asistenta sociala (-0,3%) castigul salarial mediu net a fost in usoara scadere fata de luna ianuarie ca urmare a neplatii drepturilor salariale cuvenite salariatilor din unele unitati din domeniul asistentei sociale care s-au confruntat cu dificultati financiare.