Japonia a acceptat sa ofere Fondului Monetar International (FMI) un imprumut in valoare de 60 de miliarde de dolari, informeaza BBC.

FMI a solicitat mai multe fonduri membrilor sai pentru a-si consolida finantele si pentru a ajuta la rezolvarea problemelor generate de criza datoriilor suverane din Europa. In contextul adancirii problemei datoriilor Fondul a oferit asistenta financiara de urgenta mai multor state, printre care Grecia si Irlanda.

De asemenea, Japonia, prin vocea ministrului sau de finante, Jun Azumi, a spus ca acum se asteapta ca si alte state membre ale FMI sa contribuie la suplimentarea resurselor.

"Dupa o serie de raspunsuri politice din zona euro este important sa intarim fondurile FMI si sa deschidem calea care sa duca la finalul crizei, nu doar in zona euro, ci si in Japonia si statele asiatice", a adaugat acesta.

Directorul general al FMI, Christine Lagarde, a spus ca acordul cu Japonia a fost un pas inainte important si va ajuta la promovarea stabilitatii economice globale.