Asculta Jurnalul Economic Radio France Internationale - HotNews.ro

Descarca fisierul audio in format MP3

Moody's: Prabusirea unui al doilea Guvern in Romania, in trei luni, pune in pericol reformele si poate avea impact negativ asupra capacitatii de finantare a tarii

Prabusirea unui al doilea Guvern in Romania in decurs de trei luni creste incertitudinile, pune in pericol aplicarea reformelor si poate avea din acest motiv un impact negativ asupra capacitatii de finantare a tarii, se arata intr-o nota a agentiei de evaluare financiara Moody's, potrivit Mediafax. "Prabusirea unui al doilea Guvern al Romaniei in decurs de trei luni are un impact negativ asupra capacitatii de finantare a tarii, deoarece sporeste incertitudinile legate de strategie si pune in pericol aplicarea reformelor", se arata in nota Moody's. "Desi noua putere a anuntat ca mentinerea sprijinului din partea FMI/Banca Mondiala/UE este o prioritate, retorica din trecut si lipsa de popularitate a masurilor de austeritate in Romania reduc probabilitatea ca guvernul sa continue reformele inainte de alegeri. Blocarea reformelor ar inrautati conditiile de obtinere a imprumuturilor de catre guvern, care trebuie sa refinanteze in 2012 datorii de 13 miliarde de dolari", considera Moody's. Romania beneficiaza din partea agentiei Moody's de rating "Baa3", ultimul din categoria recomandata investitorilor, cu perspectiva stabila. Moody's este insa singura dintre marile agentii de rating care a mentinut Romania in categoria tarilor cu rating recomandat pentru investitii pe toata perioada crizei financiare. Vinerea trecuta, imediat dupa caderea Guvernului Mihai Razvan Ungureanu, un analist Moody's declara, pentru Mediafax, ca perspectiva stabila a ratingului Romaniei include deja incertitudinile politice care vor persista pe parcursul anului electoral, iar orice guvern, nou sau interimar, va face efortul de mentinere a sprijinului din partea FMI si Uniunii Europene.

Lufthansa va renunta la 3.500 de locuri de munca din personalul administrativ, pentru a reduce costurile

Compania aeriana germana Lufthansa va renunta la 3.500 de locuri de munca in intentia de a reduce cu un sfert costurile administrative. Lufthansa va reduce numarul angajatilor cu contracte full-time din departamentele administrative la nivel global in urmatorii ani. Aceasta stire a venit in contextul in care, in primul trimestru al anului, compania aeriana a raportat o pierdere de 379 milioane de euro. In aceeasi perioada a anului trecut, Lufthansa inregistrase o pierdere de 507 milioane de euro. Totodata, Lufthansa a acuzat nivelul ridicat al taxelor si impozitelor: "Taxele ridicate, impozitele si tarifele au pus o presiune masiva asupra rezultatelor noastre trimestriale. Nu putem astepta pana cand politicienii recunosc daunele pe care taxele si impozitele le provoaca transportului aerian si reputatiei Europei ca mediu de afaceri", a afirmat presedintele companiei.

Primele SUV-uri Dacia Duster au ajuns in Marea Britanie. Livrarile incep in ianuarie 2013, masinile vor fi produse in India

Primele SUV-uri Dacia Duster au ajuns in Marea Britanie, iar livrarile vor incepe in ianuarie 2013. Britanicii pot vedea cum arata primul SUV Dacia fiindca 22 de masini au ajuns la dealerii din Regatul Unit, anunta Dacia UK, care a lansat de cateva luni o campanie agresiva de pregatire a reintrarii marcii pe piata britanica. Dacia a folosit pentru prima oara numele Duster la modelele Aro 10 vandute in Marea Britanie in perioada 1985 - 1993. Masina a fost la acea vreme laudata de unii pentru ca era ieftina si solida, dar si criticata de multi, fiind chiar inclusa in randul celor mai proaste masini facute vreodata. Deocamdata in Marea Britanie au ajuns 22 de masini Duster cu volan pe stanga, ele urmand sa fie expuse la dealeri pentru ca oamenii sa-si faca o idee despre cum arata SUV-ul. In toamna vor ajunge primele masini cu volan pe dreapta, insa nu produse la Mioveni, ci in India. Pretul Duster va porni de la mai putin de 10.000 de lire in Marea Britanie, iar versiunile 4X4 vor fi disponibile de la sub 12.500 lire sterline, ceea ce inseamna cu 8-10.000 de lire mai putin decat masini concurente de dimensiuni similare.