Angela Merkel indeamna statele semnatare ale pactului bugetar sa respecte acordul

de Corina Ionel     HotNews.ro
Miercuri, 9 mai 2012, 18:27 Economie | Finanţe & Bănci


Toate tarile care au semnat pactul bugetar trebuie sa il respecte, a declarat, miercuri, cancelarul german Angela Merkel in timpul unei conferinte de presa sustinute la Berlin, potrivit AFP.

"Fiecare trebuie sa respecte ceea ce am decis. Douazeci si cinci de tari au semnat pactul bugetar", a declarat Angela Merkel, care a felicitat Grecia, Portugalia si Slovenia pentru ca au ratificat deja tratatul de disciplina bugetara. Cancelarul german a reamintit ca Irlanda se va pronunta in acest sens printr-un referendum, la sfarsitul lunii mai.

Declaratia cancelarului german, facuta la sediul Cancelariei intr-o conferinta de presa comuna cu premierul sloven Janez Jansa, pare sa fi fost indreptata impotriva Frantei si Greciei, doua state in care politica de austeritate este pusa in discutie, in urma infrangerii guvernelor pro-austeritate in alegerile de duminica, scrie agentia franceza de presa.

Noul presedinte francez, socialistul Francois Hollande, cere renegocierea tratatului semnat de 25 de tari europene, in urma unei initiative a Germaniei, astfel incat documentul sa contina si masuri de crestere economica.

Autoritatile elene s-au declarat si ele dispuse sa puna in discutie angajamentele pro-austeritate ale tarii, respinse masiv de electorat. Schimbarile din Grecia au provocat ingrijorarea pietelor financiare si ridicat problema iesirii acesteia din Zona Euro.

"Crestere economica si finantele solide nu sunt contradictorii. Existenta unor bugete solide reprezinta o conditie necesara, dar nu si suficienta, a cresterii economice", a declarat Angela Merkel, reiterand un punct de vedere exprimat in ultimele saptamani.

Cancelarul german urmeaza sa il primeasca pe Francois Hollande la Berlin pe 16 mai, la o zi dupa investirea acestuia in functia la Palatul Elysee.

Cei doi lideri au pozitii diferite asupra directiei politicii economice din Europa in fata crizei. Angela Merkel este pregatita sa discute despre masuri de crestere, dar pana in prezent a refuzat renegocierea tratatului. "Pactul bugetar nu este negociabil", a declarat cancelarul german luni.

Cancelarul se confrunta cu probleme si in Parlamentul german dupa ce opozitia de stanga a amenintat ca nu va ratifica pactul bugetar in forma actuala, cerand masuri de crestere economica, dupa modelul socialistilor francezi. Coalitia conservatorilor si liberalilor condusa de Merkel, care are nevoie de o majoritate de doua treimi pentru a ratifica tratatul, va incepe de saptamana viitoare negocieri cu social-democratii si cu Verzii.

"Cancelarul apara tratatul bugetar asa cum este, iar aceasta este pozitia aflata la baza negocierilor cu opozitia", a declarat miercuri Steffen Seibert, purtatorul sau de cuvant.

Citeste si:






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.





950 vizualizari

  • 0 (0 voturi)    
    europa (Miercuri, 9 mai 2012, 20:00)

    maria [anonim]

    Foarte bine face Merkel sa nu accepte asta ,dece trebuie sa plateasca alte state pentru altii care nu vor sa faca planul de austeritate dece?ca noul presedinte al frantei vrea asta ? ce noi trebuie sa suferim pentru altii care nu vor sa faca sacrificii si sa traiasca cu banii altora? bine face nemtoica sa nu acceptesi sa speram ca va reusii si sa-l puna la punct pe francez, toate tarile care au semnat sa se tina de cuvant , grecii au luat banii iau fituit si acuma vor altii,pai de unde ,sa iasa din zona euro si sa se descurce cum pot ,dar mai este o problema ca au luat banii si nu ii mai da inapoi ,asa au facut tot timpul grecii au trait depe spatele altora .


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by