Financial Times: ​Bancherii centrali discuta pentru intaia oara public despre iesirea Greciei din Euroland. Cum traducem asta pentru Romania?

Pana acum, grecii au mai falimentat ca tara de vreo 5-6 ori. Prima data s-au imprumutat prin secolul al patrulea, de la Templul din Delos mai mult decat putea duce.  Datoriile grecilor erau echivalente cu 215% din PIB (Winkler, 1933). Fireste, s-a facut un haircut si s-a taiat circa 80% din datorie. In 1826, Grecia da iar faliment si e alungata de pe pietele internationale vreme de 53 de ani. Era in vremea Razboiului de Independenta (inceput la 1821, detalii mai jos). 1843 , alt faliment. 1893, un altul (haircut 70%). Urmeaza noi si noi falimente. A invatat Europa ceva din asta? Nimic.

După cucerirea Imperiului Bizantin de către turci, cea mai mare parte a Greciei a trecut sub stăpânirea otomanilor. Evident, grecii s-au mai rasculat, au infiintat chiar si Eteria dar otomanii au negociat cu Muhammad Ali (Egipt), care l-a trimis pe Ibrahim Pașa să lupte pentru înăbușirea rebeliunii elene, Ibrahim urmând să primească anumite portiuni din Grecia. Până la sfârșitul anului 1825, cea mai mare parte a Peloponezului trecuse sub controlul Egiptului. In aprilie 1826, Grecia declara falimentul. Razboiul costase mult prea mult.

In 1843 vine urmatorul faliment. Grecii imprumutasera 60 de milioane de drahme in urma cu 11 ani de la Franta, Rusia si Marea Britanie pentru a-si reface economia in urma Razboiului de Independenta. In 1843 Otto, printul Bavarian instalat Rege al Greciei de catre britanici, declara ca nu mai poate sa isi achite datoriile. Omul era un innovator (a infiintat Parlamentul bicameral, a impus o noua Constitutie, dar cam degeaba…). Automat, banii necesari economiei au fost furnizati de catre Banca Centrala, intrucat nimeni nu mai dadea doi bani pe promisiunile Greciei.

Falimentul de la 1893. Haircut 70%

Unii greci se imbogatisera (comercianţii şi armatorii), Piraeus a devenit un important port, dar majoritatea populatiei o ducea prost. Veniturile la buget erau compromise inca din 1890, dar falimentul oficial a fost declarat abia in 1893. Satui de promisiuni si de bani ne-returnati, finantatorii straini au impus un consiliu strain care sa administreze veniturile si cheltuielile Greciei. La 10 decembrie 1893, prim-ministrul Trikoupis, în faţa parlamentului, a rostit una dintre expresiile cele mai memorabile din cariera sa politica  “Regret, suntem în faliment”. Pentru a-si  finanţa programul initial, Trikoupis a luat 6 credite in valoare nominală de 630 de milioane de franci. Cu toate acestea, construirea infrastructurii nu a revigorat economia elena. Trikoupis pariase pe realizarea dezvoltării economice prin atragerea investitorilor străini şi pe constructia infrastructurii. Dobanzile ridicate oferite i-au convins pe investitori sa imprumute statul grec. Prin 1893, circa 67% din veniturile la buget erau destinate platii ratelor de imprumut. Economia greacă a fost, astfel, prinsa într-un cerc vicios al îndatorării excesive.

În acest timp, incetinirea creşterii economice din Europa de Vest şi America de Nord au dus la contractia comertului mondial. Preţurile cu ridicata pentru bunurile importate, cum ar fi textilele, grâu şi coacăze s-au prăbuşit. Statele au  recurs la masuri protecţionistedar cu toate acestea, exporturile greceşti au fost afectate negativ. Rezervele Greciei s-au dus pe apa sambetei, iar drahma s-a depreciat masiv. O sa radeti, dar un important rol l-au avut coacazele, unde Grecia exporta puternic. Preturile au scazut în 1890 cu 70%. Prăbuşirea exporturilor de coacăze a avut grave consecinţe sociale şi economice şi a contribuit la falimentul Greciei. Trikoupis a pierdut alegerile din 1895 şi a murit un an mai târziu în Paris.

1932. Alt default

La începutul anilor 1930, multe ţări aveau probleme. Economia mondiala cunostea ceea ce urma sa se cheme Marea Depresiune. Grecia a impus un moratoriu privind plata datoriei sale externe în 1932. Ghiciti ce au votat grecii.

Si la ei, ca si la noi, banca centrala a avut de-a lungul timpului, un rol contestat.

Pentru documente, consultati aceasta carte, sau aceste surse.

Grecia e acum in situatia bolnavului conectat la aparate, in jurul carora prietenii si mai ales medicii se roaga sa nu moara. Pentru medici- aka FMI, UE, WB- ar insemna un esec al terapiei. Pentru prieteni, ar insemna sa piarda banii imprumutati defunctului. Cu un ultim gest, pacientul vrea sa isi smulga si tubul de oxigene il mai tine in viata si sa faca un referendum cu final dinainte anuntat.

Pentru Romania, asta nu ar insemna nimic. In fond, noi o sa aderam la euro abia in 2015, data la care e putin probabil ca grecii sa isi cumpere produsele cu moneda unica. Daca ar fi sa parafrazam din poetul nationale, am spune: ”Tara trece, tara vine, toate-s noi si vechi sunt toate. Sa ai euro, e bine? Tu te-ntreaba. Tu socoate”.

Trichet avea dreptate cand spunea ca pana la un punct, criza putea fi gestionata. Partea proasta e ca atunci cand punctul ala a intervenit, Trichet a facut tot pe diplomatul si a ramas mut ca o lebada neagra.