Activitatea intreprinderilor europene se apropie, in luna mai, de cel mai redus nivel din ultimii trei ani, conform unui sondaj realizat de Markit si citat de BBC. Totodata, euro a coborat la 1,2515 dolari - cea mai scazuta cotatie din ultimele 22 de luni.

Indicele Markit, bazat pe un sondaj al intentiilor de achizitii ale managerilor (PMI) din sectorul manufacturier si cel al serviciilor, a scazut la 45,9 puncte in mai, cel mai redus nivel din ultimele 35 de luni. O scadere sub nivelul de 50 de puncte a acestui indice arata o contractie a activitatii.

Aceste evolutii vin in contextul in care summitul european de miercuri a esuat in recastigarea increderii pietelor, liderii europeni nereusind sa gaseasca o modalitate de a contracara criza.

Acestia doresc ca Grecia sa ramana in zona euro insa sa "isi respecte angajamentele", a precizat presedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy.

Intr-un raport separat, realizat de Ifo, se arata ca increderea mediului de afaceri a scazut puternic in Germania, in luna mai. Indicele privind increderea mediului de afaceri, un sondaj pe un esantion de 7.000 de directori executivi, a scazut la 106,9 puncte in luna mai, de la 109,9 in aprilie.

"Indicele PMI pentru luna mai arata grav si ofera un avertisment clar ca PIB-ul zonei euro va inregistra cu siguranta o contractie in al doilea trimestru, dupa stagnarea din primul trimestru", a declarat Martin Van Vliet, de la ING.

"Acest lucru arata clar ca sentimentul de volatilitate pe care l-am vazut in ultimele saptamani din cauza crizei din Grecia s-a intensificat si are un impact mare asupra economiei", a precizat si Peter Dixon, de la Commerzbank.

In acelasi timp, investitorii cauta siguranta obligatiunilor guvernamentale ale Germaniei si Marii Britanii. Preturile acestor titluri au crescut, ducand randamentele obligatiunilor cu scadenta la 10 ani pentru cele doua state la cele mai reduse niveluri.