Psihologii ne arata ca e mai greu de suportat perspectiva unei actiuni paguboase decat cea a unei expectative neinspirate (de exemplu, te temi mai mult sa investesti la bursa pentru ca poti pierde bani decat sa afli ca peste un anumit interval castigai semnificativ daca ai fi facut-o). Cum se face insa de cadem invariabil prada iluziilor colective si participam entuziasti la tot felul de bule speculative in derulare?

1.Lipsesc fluctuatiile majore de pret

Sunteti de acord cu mine ca un activ care a urcat de la 10.000 dolari la 100.000 si a cazut apoi la 20.000 dolari, nu va atrage multimile precum unul care pornind de la 10.000 depaseste voios borna dupa borna (20.000, 30.000, 40.000, etc)? Inainte de a raspunde ganditi-va la pretul apartamentelor din Bucuresti si entuziasmul cu care se luau garsonierele de 70.000 euro din Militari in 2007-2008. O traiectorie monoton crescatoare adoarme susceptibilitatile, pe cand o evolutie in dinti de fierastrau le ascute.

2. Apare contagiunea

In cazul bulelor, toata lumea pare prinsa in joc. In conditiile astea, perspectiva statului pe margine devine chiar dureroasa. Cum sa pierzi cand toata lumea joaca si castiga?! Ani buni de crestere si exemplele palpabile din vecinatate de jucatori care au facut pariurile nimerite dilueaza pana la disparitie prudenta noilor intrati in joc.

3. Vocile critice sunt estompate

Cand pietele sunt exuberante citesti numai analize optimiste, jurnalistii cauta sa ilustreze materialele cu argumente care sa justifice cresterile trecand sub tacere pe cele care le-ar arata irationalitatea. In definitiv, lumea vrea de regula sa citeasca “de ce” si nu “in ciuda a ce”.

4. Se produce schimbarea de mentalitate

In mod normal, cum spuneam mai sus, nimeni nu prea vrea sa piarda, prefera mai degraba sa se abtina sa castige. Cu toate astea, cand toata lumea pare sa castige, cine mai poate sa se abtina? Brusc, toti par sa-si aminteasca cum, aproape de finalul vietii se regreta mai mult inactiunile (ce pacat ca n-am fost plecat mai mult in lume, ca n-am stat mai mult cu copii) decat actiunile nefericite, integrate intre timp in experienta si diluate prin descoperirea unor avantaje...colaterale. Asa ca, prudentii care se temeau sa nu-si regrete imediat curajul isi dau seama ca n-ar suporta sa-si reproseze mai tarziu...lasitatea, faptul ca au ratat ocazia vietii, si se arunca cu capul inainte tocmai pe finalul ciclului de crestere.

Ciclicitate cu orice pret?

In ultima vreme citesc tot soiul de analize pesimiste despre prabusiri iminente ale burselor dupa aceasta recuperare temporara. O fi asa, n-o fi asa? Habar n-am dar uitam cam repede amanuntul ca bursele se ajusteaza in functie de anumiti multipli (cel mai cunoscut raportul pret/profitul pe actiune). Daca bursele pica abrupt la sfarsitul anului, din 2013 sau mai tarziu, inseamna ca un eveniment major ar trebui sa prabuseasca si profiturile, nu? Iar o astfel de evolutie nu se face in cateva luni, ci in cativa ani. Altfel n-ar fi decat o lumanare viguroasa in jos urmata de alta la fel de viguroasa in sus, precum la falimentul Long Term Capital Management. Sigur, am putea avea o reeditare a panicii bancare din 2008-2009 (falimentul Lehman) dar parca n-as priza evenimente in oglinda (in plus, pe retina multor speculatori sta inca ocazia ratata in 2009, cand au ratat minimele istorice, asa ca va apare mult mai repede contrapartea la cumparare franand scaderile ample).

Ma rog, nu stiu analiza tehnica si nu-i pot combate cu armele lor pe fanii ciclicitatii. Cu toate astea, nu-mi vine sa cred ca Dow Jones ar trebui sa se intoarca de pilda de unde a plecat in anii ’80 doar pentru a inchide un ciclu major. In definitiv lumea a mai progresat intre timp. E ca si cum dupa caderea Imperiului Roman ar fi trebuit sa ne intoarcem la Epoca de Piatra. De acord, n-a fost placut in Evul Mediu dar, totusi......Asta nu inseamna ca nu vor mai urma corectii, caderi dureroase, ok, dar imi vine greu sa cred ca nu vom pastra de fiecare data o parte importanta din avansul acumulat anterior.