Parisul a imprumutat aproape 6 miliarde de euro pe termen scurt la rate ale dobanzii negative, nivel care ilustreaza atractivitatea datoriei franceze pentru investitori, a anuntat luni Agentia Trezoreriei franceze intr-un comunicat, citata de AFP.

Franta se alatura astfel unui club important de tari europene care beneficiaza de rate negative, alaturi de Germania, Olanda sau Danemarca.

Acest lucru semnifica faptul ca investitorii accepta sa plateasca pentru a-si plasa banii in titluri de stat franceze.