"Nu pot sa comentez in niciun fel aceasta informatie", a declarat pentru HotNews Radu Craciun, Deputy general manager Eureko SAFPP Romania, intrebat daca firma se retrage de pe piata romaneasca. In Raportul de activitate, grupul olandez Achmea, care controleaza activitatea Eureko, admite ca in tari cum sunt Romania, Grecia sau Turcia, activitatea este inca "modesta". Compania olandeza nu a transmis inca un punct de vedere oficial cu privire la perspectivele sale din Romania pana la ora 16.

Investitiile straine directe au totalizat in primele patru luni 446 milioane euro, in scadere fata de valoarea de 490 milioane euro din aceeasi perioada a anului trecut. Conform datelor publicate de BNR, participatiile la capital consolidate cu pierderea neta estimata au insumat 413 milioane euro, iar creditele intra-grup au totalizat 33 milioane euro. Investitiile straine directe au finantat 36,3% din deficitul contului curent in primele patru luni.

Anul trecut, investitiile straine directe au scazut cu 13,6% fata de nivelul din 2010, la 1,917 miliarde euro, ajungand astfel la minimul ultimilor noua ani.

Tot potrivit BNR si INS, fluxul et de investitii straine directe in anul 2010 a atins nivelul de 2,220 miliarde euro, din care:

1 824 milioane euro participatii la capital (nivel rezultat prin diminuarea participaţiilor în valoare de 4067 milioane euro cu pierderea netă în sumă de 2 243 milioane euro) - 82,2 %;

396 milioane euro credit net primit de la investitorii straini (17,8%).

Soldul final al investitiilor straine directe la 31 decembrie 2010 a inregistrat valoarea de 52 585 milioane euro, din care:

35 529 milioane euro participatii la capital, inclusiv profitul reinvestit (67,6%);

17 056 milioane euro credit net primit de la investitorii straini (32,4%).

Repartizarea investitiilor straine directe pe principalele activitati economice

Din punct de vedere al orientarii investitorilor straini spre ramuri economice (conform CAEN Rev.2), ISD s-au localizat cu precadere in industria prelucratoare (32% din total). In cadrul acestei industrii cele mai bine reprezentate ramuri sunt prelucrare titei, produse chimice, cauciuc si mase plastice (6,9% din total), metalurgia (5,3%), industria mijloacelor de transport (4,9%), industria alimentara, a bauturilor si tutunului (3,9%) si ciment, sticla, ceramice (3,2%).

Pe lângă industrie, activităţi care au atras importante ISD sunt intermedierile financiare şi asigurările (reprezintă 19,1% din totalul ISD), comerţul cu amănuntul şi cu ridicata (12,4%), construcţii şi tranzacţii imobiliare (9%), tehnologia informaţiei şi comunicaţii (5,9%).

Imobilizările corporale şi necorporale, cu un sold la finele anului 2010 în valoare de 24 309 milioane euro, reprezintă 46,2% din soldul total al ISD, inducând un grad semnificativ de stabilitate al investiţiei străine directe.

Repartizarea investiţiilor străine directe pe regiuni de dezvoltare

Din punct de vedere teritorial se observă orientarea cu precădere a ISD spre regiunea de dezvoltare Bucureşti-Ilfov (62,2%), alte regiuni de dezvoltare beneficiare de ISD fiind Regiunea CENTRU (7,4%), Regiunea SUD-MUNTENIA (7,3%), Regiunea VEST (6,5%) şi Regiunea SUD-EST (6,3%).

Tipuri de investiţii străine directe

Fluxul de participaţii la capital în întreprinderile ISD în valoare de 4 067 milioane euro este diferenţiat în greenfield, fuziuni şi achiziţii şi dezvoltare de firme.

Investiţiile greenfield au înregistrat un nivel foarte redus, de numai 46 milioane euro reprezentând 1,1% din participaţiile la capital în întreprinderile investiţie străină directă în anul 2010, în aceeaşi situaţie aflându-se şi investiţiile din categoria fuziuni şi achiziţii (M&A) cu 93 milioane euro (2,3 % din participaţii); ponderea predominantă în fluxul participaţiilor la capital este reprezentată de dezvoltările de firme cu o valoare de 3 928 milioane euro, respectiv 96,6% din participaţii.