Moneda nationala se va aprecia, iar cursul de schimb va reveni sub nivelul de 4,5 lei/euro dupa referendumul privind demiterea presedintelui si clarificarea situatiei de pe scena politica, a declarat ministrul Finantelor Publice, Florin Georgescu, citat de Mediafax.

Florin GeorgescuFoto: Agerpres

"Cursul e stabilit de Banca Nationala pe baza tranzactiilor de pe piata. Ne afecteaza direct si afecteaza cetatenii in primul rand, dar si firmele. Consider ca e o evolutie conjuncturala, cursul va veni inapoi, deci se va aprecia, cred eu, pana la un nivel de sub 4,5lei/euro, cam de unde a plecat in momentul respectiv, ca efect al calmarii si clarificarilor de pe scena politica", a spus Florin Georgescu, la Gandul Live.

El a raspuns unei intrebari privind faptul ca batalia politica se reflecta in cursul de schimb si afecteaza direct activitatea Ministerului Finantelor Publice si eforturile de relansare a economiei.

Georgescu a tinut sa precizeze ca nu este angajat politic, nefacand parte in acest moment din niciun partid, iar pozitia sa este cea a unui tehnocrat.

Paritatea leu/euro a inceput sa creasca inca din urma cu doua saptamani, ca urmare a tensiunilor politice dintre PDL si USL, iar suspendarea presedintelui Traian Basescu a intensificat aversiunea la risc a investitorilor. Astfel, in ultimele doua saptamani moneda nationala s-a depreciat cu 2,25%.

Rata de referinta leu/euro anuntata vineri de BNR a atins un nou maxim istoric, de 4,5495 unitati, iar cursul oficial pentru dolar a a urcat la 3,7274 lei/dolar, de asemenea un nou nivel record.

Cotatia de vineri arata o scadere a leului cu 5,32% fata de euro comparativ cu rata de schimb de la finele aului trecut. Ultima cotatie din 2011 a fost de 4,3197 lei/euro.

Fata de dolar, pierderea anuala este de 11,62%, de la un curs de 3,3393 lei/dolar la sfarsitul lunii decembrie.