Creditele catre sectorul privat din zona euro au continuat sa scada in luna iunie, inregistrand un declin de 0,2%, a anuntat joi un purtator de cuvant al Bancii Centrale Europene, citat de AFP.

In mai, acestea scazusera cu 0,1 procente, dupa ce in aprilie au avut o expansiune de 0,2%.

Detaliat, creditele catre populatie au crescut in iunie cu 0,3%, acelasi ritm de crestere ca in luna mai. Imprumuturile imobiliare, cea mai importanta componenta a acestora, si-au mentinut de asemenea ritmul de crestere, la +0,8%, la fel ca in mai.

In acelasi timp, creditele catre intreprinderile non-financiare s-au redus cu 0,6%, dupa ce in mai aceastea stagnasera.

Creditele pentru perioadele cuprinse intre 1si 5 ani au fost cele care au scazut cel mai mult, cu 2,5%, iar cele de pana intr-un an au avut un recul de 1,9%.

Creditele de peste 5 ani din zona euro au crescut cu 0,6%, dupa ce in mai acestea au avut o majorare de 0,8%.

Aceste cifre sunt "dezamagitoare", a afirmat Howard Archer, economist sef al IHS Global Insight, adaugand ca, desi cererea este fragila (asa cum arata un studiu publicat miercuri de BCE), cele doua operatiuni pe trei ani pe care BCE le-a facut in decembrie anul trecut si februarie anul acesta nu au avut efectul sperat, acela de a "creste oferta de credit catre sectorul privat".

"Exista un numar mare de intreprinderi, in forma buna, care vor sa se imprumute (...) insa nu pot sa o faca", fiind "blocate de perspectivele de crestere a zonei euro".

Pe de alta parte, cresterea agregatului monetar M3, care permite 'detectarea' presiunilor inflationiste pe termen mediu, a accelerat, inregistrand in iunie o majorare anuala de 3,2% (iunie 2011-iunie 2012), fata de 3,1% in mai (cifra revizuita in crestere).

"M3 a fost foarte volatil in cursul ultimelor luni, reflectand in mare parte injectiile de lichiditate pe trei ani operate de BCE", a declarat Annalissa Piazza, economist la Newedge Strategy, spunand si faptul ca acest lucru nu semnifica nicio ameliorare a economiei regiunii.