Asculta Jurnalul Economic Radio France Internationale - HotNews.ro

Descarca fisierul audio in format MP3

​Sistemul bancar din Romania ramane pe pierdere la jumatatea anului, in ciuda profiturilor raportate de cateva banci

Sistemul bancar din Romania continua sa fie pe pierdere, in ciuda profiturilor raportate de cateva institutii de credit, a confirmat pentru HotNews.ro Nicolae Cinteza, directorul Directiei de Supraveghere din cadrul BNR. "Momentan lucram la definitivarea datelor, ultmele rapoarte fiind primite in cursul serii de marti", a mai spus Nicolae Cinteza. Pe primul trimestru, bancile erau pe plus, dar profiturile au inceput sa scada abrupt incepand cu luna aprilie. In ianuarie 2012, bancile raportau un profit cumulat de 361 milioane de lei, in februarie de 347 milioane, iar in aprilie de 165 de milioane. Declinul s-a accentuat, iar luna august gaseste sistemul pe minus. Dintre cele 41 de instituţii de credit, circa jumatate au fost pe profit, restul inregistrand pierderi. In 2011, sistemul bancar a înregistrat o pierdere de aproape 430 de milioane lei (100 de milioane de euro), faţă de un rezultat negativ de 516 milioane lei în 2010, reuşind să recupereze în ultima lună din anul precedent peste 400 de milioane lei. După primele 11 luni de anul trecut, sistemul raporta o pierdere de aproape 900 de milioane lei ( peste 200 milioane euro), dar în decembrie a recuperat aproape jumătate din rezultatul negativ.

Uzina Dacia din Mioveni a intrat in remont, iar in august productia este oprita. Angajatii au prime de vacanta in valoare totala de circa 3,7 milioane euro

Uzina Dacia de la Mioveni a intrat in remont, timp de o luna, astfel ca in august activitatea de productie este oprita, iar o mare parte a angajatilor merg in concediu, fiecare beneficiind de o prima bruta de vacanta in valoare de 1.276 lei, au declarat pentru site-ul 0-100.ro reprezentantii Directiei de Comunicare de la Dacia. Pentru Dacia lucreaza circa 13.500 oameni, astfel ca suma totala alocata de companie pentru primele de vacanta este de circa 3,7 milioane euro. Lunile de vara reprezinta in mod traditional un prilej de revizie pentru uzinele auto din lume, timp in care majoritatea angajatilor sunt in concediu. Uzina Dacia va iesi din remont la sfarsitul lunii august. In aceasta perioada lucreaza doar angajatii responsabili de remont si unii furnizori de servicii, precum si departamentul logistic. Timp de o luna se deruleaza verificari de intretinere a utilajelor si liniilor de fabricatie, se fac adaptari sau reparatii ale instalatiilor si infrastructurii, se realizeza lucrari de modernizare sau de pregatire a unor spatii de productie. Furnizorii de componente auto din Romania si nu numai profita de perioadele in care uzinele auto nu produc, deruland si ei propriile activitati de remont. Marea majoritate a furnizorilor Dacia au activitatea oprita in august, in timp ce altii lucreaza si in aceasta perioada. Uzina Dacia de la Mioveni are parte de transformari puternice in acest an, urmand sa ramana cu trei dintre cele sase modele pe care le produce.

Microsoft inlocuieste Hotmail cu o aplicatie mai moderna de e-mail: Outlook.com

Microsoft a prezentat Outlook.com, o noua varianta de mail care va inlocui treptat vechiul Hotmail si se vrea a fi o aplicatie moderna ce se poate conecta cu Skype si sorteaza automat mesajele primite, pentru a usura citirea lor. Adresele de Hotmail nu vor disparea, iar cei care folosesc mail-ul de la Microsoft pot trece la Outlook.com daca doresc sau pot alege sa isi pastreze adresele de tip Hotmail. Microsoft detine Hotmail din 1998 si cifrele arata ca ar avea peste 300 milioane de utilizatori, insa a pierdut masiv teren in lupta cu Yahoo! si apoi Gmail. Compania din Redmond spune ca a venit timpul ca serviciile de e-mail sa fie modernizate si acum prezinta o varianta test a noului Outlook.com. Compania a lansat deocamdata o versiune de test, dar se asteapta ca milioane de useri sa incerce noile adrese.