Restructurarea ANAF, solicitata de Banca Mondiala si de catre FMI, are la baza constatarile unui Raport al Curtii de Conturi, extrem de dezavantajos la adresa Fiscului roman. Documentul sintetizeaza pe mai bine de 200 de pagini vulnerabilitatile ANAF (incluzand Vama si Garda Finanaciara) in toate domeniile cheie, incepand chiar de la recrutarea angajatilor. "Actualul sistem de recrutare nu prezintă garanții suficiente privind integritatea, moralitatea și corectitudinea viitorului funcționar public (...) Din dorința de a fi în grațiile șefilor, unii subalterni pot da dovadă de superficialitate și pot trece cu vederea anumite aspecte negative din activitatea contribuabililor ", se arata in Raport. Controlul a fost realizat in perioada dec 2011-mai 2012. (descarca si citeste in atasament).

Dintre constatarile Curtii de Conturi:

Vulnerabilități cu privire la activitatea de evidență analitică pe plătitor

• Sistemele de control intern nu au capacitatea de a identifica cu maximă promptitudine diminuările frauduloase asupra nivelului obligațiilor fiscale din fișa pe plătitor. Corecțiile manuale reprezintă operațiuni foarte des întâlnite în activitatea serviciilor de evidență pe plătitor.
•  În fapt, un număr extrem de limitat de funcționari ai ANAF au capacitatea și cunoștințele necesare pentru a analiza în amănunt o fișă pe plătitor și pentru a identifica o eventuală eroare de operare.
  
• Sistemul de evidență a creanțelor fiscală este puțin transparent și obligă contribuabilii să apeleze la ”bunăvoința” inspectorilor fiscali pentru a putea înțelege/regla eventualele erori/diferențe din Fișa pe plătitor
  
• Numeroasele probleme ce țin de distribuirea plăților și ordinea de stingere a debitelor creează dificultăți majore tuturor contribuabililor, reglarea fișei reprezentând pentru majoritatea contabililor o adevărată provocare, respectiv un consum ridicat de timp și energie.
  
• În situațiile speciale în care Fișa pe plătitor conține anumite erori, contribuabilii se văd nevoiți să contacteze direct persoana responsabilă cu ținerea evidenței analitice pe plătitor. Întreaga procedură se derulează într-un cadru informal, fără a se întocmi documente justificative pentru fiecare demers realizat între contribuabil și inspector fiscal.
  
• Supraaglomerarea serviciilor de evidență pe plătitor și lipsa unei ordini cronologice în soluționarea solicitărilor contribuabililor (lipsa unor bonuri de ordine, a unor programări ferme, etc) îi vor determina pe contribuabili să recurgă la altfel de mijloace pentru a câștiga bunăvoința funcționarului și pentru a rezolva cu celeritate orice fel de problemă ivită. Subiectivism în procedura de eliberare a Certificatului de Atestare Fiscală – se lasă la latitudinea inspectorului termenul de eliberare (1-5 zile) – există posibilitatea nerespectării ordinii cronologice de soluționare a lucrărilor.
•  Nu există criterii sau condiții suplimentare care să completeze prevederile art. 112 (3) din Codul de procedură fiscală, astfel că termenul de eliberare a certificatului de atestare fiscală rămâne la latitudinea organului fiscal. În practică, se constată că de multe ori agenții economici solicită foarte târziu acest certificat și din acest motiv ei încearcă să acorde mici atenții pentru ca cererea lor să fie soluționată cu prioritate.

Vulnerabilități cu privire la relația ANAF cu contribuabilii

• Nu există un cadru instituțional formalizat care să medieze relația cu contribuabilii:
  
• - Nu există ghișee unice pentru relația cu contribuabilii / centre pentru primiri audiențe, etc.
•  - Există contact direct, nemijlocit și informal între contribuabil și funcționarul public însărcinat cu soluționarea cauzei contribuabilului (inspectorul de la Declarații fiscale, Fișa pe plătitor, Autorizări, etc), fapt ce crește riscul de corupție.
  
• Majoritatea problemelor/neclarităților legate de situația fiscală a contribuabilului se rezolvă doar prin deplasarea agentului economic la administrația finanțelor publice, respectiv la serviciul/compartimentul de specialitate.
  
• Relația contribuabil-funcționar capătă în dese rânduri un caracter informal, cu atât mai mult cu cât există posibilitatea ca în schimbul unor mici atenții să se cumpere bunăvoința funcționarului public.
  
• De asemenea, lipsa bonurilor de ordine (a registrelor de ordine) face posibilă primirea/rezolvarea cu prioritate și celeritate a cererilor de la anumiți contribuabili.

Vulnerabilități privind sistemele informatice disponibile în cadrul ANAF

• Multe din aplicațiile și bazele de date ale ANAF sunt gestionate la nivel local. Bazele de date de la nivelul DGFP județene sunt administrate de către salariații de la nivelul structurilor respective, în subordinea directă a conducătorilor DGFP și AFP.
  
• Specialiștii IT de la nivel local (DGFP și AFP) au drepturi de acces nelimitate asupra bazelor de date, rezultând riscuri cu privire la: - păstrarea secretului fiscal – administratorii de baze de date pot copia informații pentru a fi transmise unor terți; - integritatea informațiilor – administratorii de baze de date pot realiza operațiuni directe asupra bazei de date (adăugare/modificare/ștergere de informații) fără ca cineva să detecteze automat (cu promptitudine) acest lucru.
  
• În fapt, nu există un control de la nivel central cu privire la operațiunile efectuate în bazele de date gestionate la nivel local.
  
• Nu există instrumente care să poată garanta că administratorii de la nivel local nu realizează intervenții frauduloase asupra bazelor de date.
  
• Principala aplicație privind administrarea creanțelor fiscale nu mai corespunde standardelor actuale, inclusiv celor de securitate, fiind implementată pe principiul bazelor de date locale, utilizând tehnologia Oracle Server 8.05 (tehnologie lansată anterior anului 2000).
•  Slăbiciunile sistemului de recrutare, salarizarea precară și riscul redus de detecție a intervențiilor frauduloase pot determina o vulnerabilitate crescută la corupție în rândul specialiștilor IT. Sistemul actual de gestionare a parolelor de acces la aplicațiile și bazele de date administrate la nivel local nu permite respectarea secretului aspra numelui de utilizator și a parolei folosite de funcționarii publici;
  
• Specialiștii IT de la DGFP (și superiorii acestora) cunosc toate parolele de acces în aplicațiile informatice administrate local, existând riscul ca oricare din parole să fie folosită în mod fraudulos. În fapt, cauza acestei probleme este strict de ordin tehnic - aplicațiile informatice ce folosesc tehnologia Oracle Server 8.05 nu permit modificarea parolei de către utilizator la momentul primei accesări a aplicației.

Nu au fost întreprinse măsuri care să garanteze implementarea în bune condiții a obiectivelor anticorupție. Nu s-a realizat o împărțire pe structuri/direcții/persoane a sarcinilor și responsabilităților pe linia aplicării măsurilor din Strategia Națională Anticorupție. Nu au fost identificate dovezi scrise privind sarcinile de serviciu primite de direcțiile de specialitate pe linia implementării și monitorizării modului de îndeplinire a măsurilor din SNA. Nu au fost stabilite niveluri țintă (valori planificate/niveluri optime) pentru indicatorii numerici de evaluare menționați în Planul de acțiune sectorial financiar-fiscal. Această situație face imposibilă compararea indicatorilor din perspectiva nivelului ”Realizat” și ”Planificat”.

• Acțiunile pentru implementarea măsurilor anticorupție s-au limitat în marea majoritate la aplicarea unor decizii luate de la nivel central – inițiativa la nivel local pe linia implementării unor măsuri anticorupție a fost practic cvasi-inexistentă.

• Pentru unele domenii nu au putut fi identificate acțiuni concrete pentru implementarea obiectivelor din Strategia Națională Anticorupție: dezvoltarea mobilității profesionale a personalului vamal; realizarea de protocoale cu instituții ale statului cu atribuții în lupta împotriva corupției; (a nu se confunda protocoalele pentru combaterea evaziunii fiscale cu cele împotriva corupției din interiorul instituției); dezvoltarea de parteneriate cu mediul de afaceri pentru promovarea inițiativelor anticorupție.

În general, progresele au fost realizate în domenii în care rezultatele din perspectiva corupției sunt foarte puțin perceptibile și comensurabile. Mai precis, ANAF a realizat progrese privind expunerea de afișe anticorupție, oferirea de formulare de reclamații sau oferirea de servicii electronice și mai puțin în acele domenii ce ar conduce în mod efectiv la identificarea sau sancționarea fenomenelor de corupție (de ex. îmbunătățirea capacității de control intern, mobilitatea personalului vamal, parteneriate cu organisme de cercetare penală pentru identificarea/deconspirarea corupției din instituție, realizarea unei evaluări externe privind nivelul corupției, etc.).

Vulnerabilități privind personalul încadrat și activitatea de gestionare a resurselor umane

• Actualul sistem de recrutare a personalului nu prezintă garanții suficiente privind integritatea, moralitatea și corectitudinea viitorului funcționar public.
  
• Procedura de recrutare nu cuprinde o evaluare privind gradul de vulnerabilitate la corupție a candidatului. Ocuparea unor funcții/posturi sensibile și desfășurarea unei anumite activități cum ar fi cea de agent vamal, comisar al Gărzii Financiare, inspector de control fiscal, executor fiscal nu este în prezent condiționată de o evaluare privind vulnerabilitatea la corupție a funcționarului public.
  
• Transparența redusă și existența unei percepții negative a publicului cu privire la procedura de recrutare a personalului îngreunează accesul și conduc la dezinteresul față de funcția publică al unor potențiali candidați.
  
• Clasificarea posturilor și salarizarea aferentă nu au la bază un sistem de evaluare a responsabilităților și riscurilor - sistemul de salarizare nu reflectă nivelul de responsabilitate al postului, nu asigură recompensarea riscurilor asumate sau a condițiilor speciale de muncă.
  
• Nu există în prezent nici o formă de stimulare și recompensare a funcționarilor publici cu rezultate deosebite.
  
• Renunțarea totală la posibilitatea acordării unor recompense (motivații de natură financiară) este în măsură să conducă la apariția unor noi vulnerabilități, îndeosebi în acele domenii cunoscute ca fiind sensibile la corupție. Sistemul actual de recompensare conduce la dificultăți în atragerea și menținerea în funcțiile sensibile a unor funcționari performanți și integri.
•  Lipsa unor proceduri operaționale care să precizeze în mod obiectiv condițiile în care se poate realiza mobilitatea/mutarea funcționarilor publici permite exercitarea unor presiuni și abuzuri ale conducerii asupra personalului cu atribuții de execuție.

Vulnerabilități ale sistemelor de control intern

• Performanța sistemului de control intern este redusă: - la nivelul ANAF nu s-a reușit identificarea și inventarierea riscurilor privind corupția (lista riscurilor transmise de structurile subordonate nu cuprinde riscuri legate de corupție);  nu s-au stabilit funcțiile sensibile;

•  segmente importante ale activității nu beneficiază încă de proceduri care să definească foarte obiectiv și transparent persoanele implicate, responsabilitățile acestora, etapele parcurse și termenele de realizare ale tuturor activităților; - multiplele deficiențe constate de organe de control/audit externe denotă carențe ale controlului intern managerial – ineficiența și ineficacitatea controlului intern managerial favorizează manifestarea fenomenelor de corupție
  
• Performanța redusă a Corpului de control din ANAF (instrument specializat de control al ”integrităţii personale profesionale şi morale”), determinată de următoarele cauze: - personal insuficient raportat la volumul de activitate; - personal cu pregătire profesională necorespunzătoare; - Activitatea direcției s-a concretizat în mare parte în soluționarea de petiții.

Vulnerabilități cu privire la activitatea de inspecție fiscală

Cu privire la selecția la control

• Procedurile nu garantează includerea în planul de control a acelor contribuabili cu riscul fiscal cel mai ridicat.
  
• - actualul cadru legal și procedural dă posibilitatea includerii sau excluderii pe criterii subiective a unor contribuabili din planul de control; - se pot include în mod abuziv în planul de control și alți contribuabili decât cei cu riscul fiscal cel mai ridicat; - în mod deliberat unii contribuabili cu risc fiscal ridicat pot rămâne neverificați pentru o lungă perioadă de timp;
•  - nu există instrumente eficiente de control intern privind calitatea analizei de risc și a selecției realizată la nivelul structurilor de inspecție fiscală.
  
• Societățile evazioniste sau cele intrate în proceduri speciale (insolvență/faliment etc.) pot fi în mod deliberat incluse cu întârziere în programul de control, existând riscul nerecuperării prejudiciului datorat bugetului de stat (tardivitatea constatării diferențelor de control, înstrăinarea de către debitor a activelor, etc.). Această vulnerabilitate este determinată de următoarele cauze: - lipsa unei proceduri operaționale privind selecția la control;
  

Vulnerabilități privind modul de desemnare a echipei de inspecție fiscală:

• - Inexistenta unor proceduri/norme de lucru care să prevadă modul de desemnare a echipei de inspecție fiscală;
  
• - Nu sunt stabilite responsabilitățile pe fiecare membru al echipei în funcție de experiența profesională;
• - Existenţa unor deficienţe privind pregătirea profesională a persoanelor fără experiență sau nou încadrate în activitatea de inspecție fiscală,
  
• - Posibilitatea acordării unor termene foarte mici pentru efectuarea verificărilor, fapt ce poate conduce la rezultate nesatisfăcătoare.
•  Lipsa unor proceduri de lucru referitoare la formarea echipelor de inspecție fiscală poate conduce la:  constituirea unor echipe de inspecție fiscală formate din persoane fără experiență pentru inspecții fiscale cu grad ridicat de dificultate;  desemnarea aceleiași echipe care a mai efectuat o inspecție fiscală fără rezultate, la același contribuabil;  implicarea echipelor de inspecție fiscală, concomitent în mai multe acțiuni de inspecție fiscală, ceea ce poate compromite eficiența echipei la fiecare acțiune în parte;  posibilitatea desemnării în controale complexe a unor inspectori fiscali fără experiență, în vederea încheierii de inspecții fiscale fără rezultate; responsabilități împărțite în mod inegal între membrii echipei de inspecție fiscală, fără a se ține cont de experiența/vechimea în specialitate;  modificarea nejustificată a componenței echipei în timpul controlului - desemnarea pentru continuarea verificărilor și încheierea actului de control a unei alte echipe de inspecție fiscală decât cea care a efectuat verificarea.

Cu privire la desfășurarea inspecției fiscale: Abordarea și realizarea inspecțiilor fiscale prezintă un nivel ridicat de subiectivitate.

• Metodologiile actuale de control permit abordări subiective/arbitrare . Procedurile și tematicile de control nu sunt suficient de detaliate și nu includ indicații stricte cu privire la pașii ce trebuie urmați în control.
  
• Fiecare inspector are propria manieră de control și își stabilește singur metodologia de control (ce tipuri de operațiuni/contracte/documente verifică, ce corelații stabilește, ce proceduri investigative aplică, etc.).
  
• Nu există standarde de control, iar rezultatele inspecției fiscale depind în mare măsură de nivelul de scepticism profesional și scrupulozitate al funcționarilor.
  
• Anumite indicii privind încălcări ale legislației fiscale pot rămâne neverificate și pot fi trecute cu vederea întrucât nu se specifică ce categorii de operațiuni (corelații/ neconcordanțe/documente financiar-contabile) trebuie în mod obligatoriu verificate.
•  Lipsa unor proceduri și tematici clare și complete conduce la imposibilitatea constrângerii inspectorilor fiscali să realizeze control de calitate și lasă o ”portiță” organelor de control ca în mod voit să omită să verifice anumite categorii de operațiuni.
  
• De asemenea, lipsa unor metodologii de control detaliate pune inspectorul în situația de a realiza inspecția fiscală conform propriului raționament și mai ales conform indicațiilor șefului. În acest context, nu poate fi exclusă nici ipoteza în care unii șefi acordă subalternilor indicații/dispoziții superficiale sau răuvoitoare.
  
• De altfel, în lipsa unor proceduri/metodologii detaliate și din dorința de a fi în grațiile șefilor, unii subalterni pot da dovadă de superficialitate și pot trece cu vederea anumite aspecte negative din activitatea contribuabililor. 
• Practic, sistemul actual de control și de eșantionare permite trecerea cu vederea de către inspector a oricărei încălcări a legislației fiscale, fără ca el să poată fi tras la răspundere pentru fapte sa. Mai concret, nedetectarea unei abateri grave de la legislația fiscală va fi pusă întotdeauna de inspector pe seama neincluderii operațiunii respective în eșantion, fapt care în lipsa altor probe incriminatorii îl exonerează total de orice altă răspundere.
  
• Nu există pârghii de control intern pentru a se obține asigurarea rezonabilă că inspectorii fiscali respectă un set de obiective minimale ale controlului.
  
• Nu există posibilitatea verificării de fond a calității activității inspectorilor fiscali (lipsa unui supracontrol). Multe din actele de control întocmite de inspectorii fiscali nu cuprind dovezi ale faptului că operațiuni importante din activitatea contribuabilului au fost verificate.
  
•  Există domenii extrem de sensibile, precum inspecția fiscală la rambursările de TVA, unde în spatele lipsei de documente care să susțină concluziile inspectorului se pot ascunde fraude importante și acte de corupție. Procedurile aplicabile nu detaliază în mod obiectiv condițiile instituirii măsurilor asiguratorii (”există pericolul iminent” de sustragere de la plată), și anume: - lasă la latitudinea inspectorului inițiativa de instituire a măsurilor asiguratorii - nu instituie obligativitatea urmării procedurii ci creează doar posibilitatea inițierii unei astfel de proceduri - nu există obligativitatea motivării în scris a deciziei de a nu se lua măsurile asiguratorii (nu se motivează inacțiunea/ pasivitatea)
  
• Procedura de instituire a măsurilor asiguratorii are un caracter subiectiv, depinzând în mare măsură de modul în care inspectorul fiscal apreciază pericolul social ca debitorul să-și înstrăineze bunurile din patrimoniu.
  
• Întrucât nu există alte constrângeri, inspectorii pot ”negocia” cuantumul amenzii și pot aplica amenzi diferențiate în cazuri foarte asemănătoare.
  
• Această putere de sancționare lăsată la discreția inspectorilor fiscali poate fi folosită cu ușurință ca instrument de intimidare, ceea ce face ca riscul de comitere de abuzuri să fie mai ridicat. Nu există proceduri clare care să expliciteze noțiunea de evaziune fiscală și întreaga procedură în acest sens. Procedurile și metodologiile de control nu cuprind criterii de evaluare a pericolului social și nu asigură un cadru unitar de apreciere a formei de vinovăție a făptuitorului (culpă sau intenție).
  

Reprezentații ANAF interpretează în mod subiectiv limita între buna și reaua credință (limita între contravenție și infracțiune). Lipsa unor proceduri sau metodologii care să detalieze prevederile legii penale și să expliciteze noțiuni precum intenție, scop sau rea-credință conduc la abordări subiective și la maniere diferite de interpretare. Mai mult decât atât, în lipsa unor precizări clare există riscul ca organele de inspecție să treacă cu vederea astfel de fapte extrem de grave și să le mușamalizeze prin încadrarea și sancționarea lor ca fapte contravenționale. Procedura actuală permite organelor fiscale să aprecieze în mod subiectiv faptele și comportamentul contribuabilului și să pună neregulile constate exclusiv pe seama necunoașterii sau neînțelegerii legislației (deși în spatele erorii se ascunde de obicei intenția de a diminua pe orice cale volumul obligațiilor fiscale de plată). Procedurile și metodologiile actuale de control permit tergiversarea cu rea credință a finalizării unei inspecții fiscale (de ex. rambursări de TVA) prin: - solicitarea în mod excesiv și nemotivat a unor controale încrucișate - soluționarea cu greutate a unor controale încrucișate Pe de altă parte, există situații în care inspecțiile fiscale sunt finalizate într-un termen foarte scurt, fapt ce trezește suspiciuni.

• Vulnerabilități cu privire la activitatea de gestionarea a registrului contribuabililor, primirea declarațiilor fiscale, analiză de risc.

Nivelul ridicat de subiectivism în individualizarea pedepselor aplicate pentru nerespectarea de către contribuabili a obligațiilor declarative (nedepunerea sau depunerea cu întârziere a declarațiilor) Actualul sistem de sancționare a neîndeplinirii obligațiilor declarative lasă sistemul de administrare fiscală vulnerabil la fenomene de corupție cu grad redus de pericol social (”mica corupție” din sistem). Există posibilitatea ca în situații similare agenții economici să beneficieze de tratamente diferențiate, determinate exclusiv de bunăvoința sau reaua-credință a funcționarilor publici. Există posibilitatea ca în mod repetat unii contribuabili să fie sancționați doar cu avertisment în timp ce alți agenți economici sunt aspru sancționați de la prima contravenție

Procedura de control documentar nu prevede cu exactitate întinderea verificărilor și documentele ce trebuie prezentate în cazul analizei documentare. Analiza documentară se poate transforma foarte ușor (în mod abuziv) într-un pseudo-control realizat la biroul organului fiscal. Practic, funcționarul public poate solicita orice informație consideră necesară, ceea ce face ca operativitatea procedurii să depindă de nivelul de scrupulozitate și scepticism al funcționarului public.

Există posibilitatea tergiversării și solicitării repetate de documente justificative, în termenul celor 45 de zile. Inspectorul poate lua decizii subiective cu privire la întinderea verificărilor realizate, poate trece cu vederea anumite aspecte/indicii, ceea ce poate conduce la favorizarea sau, dimpotrivă, defavorizarea agentului economic.

Vulnerabilități cu privire la activitatea de executare silită

• Nu există un termen imperativ pentru demararea sau continuarea etapizată a măsurilor de executare silită. Activitatea de executare silită este insuficient reglementată și lasă întreaga activitate la latitudinea executorului fiscal. Lipsa unor termene precise/maximale și imperative conduce la posibilitatea tergiversării luării măsurilor de executare silită.
  
• Se constată nivelul ridicat al principalilor factori favorizanți ai corupției, după cum urmează: - activitatea de executare silită este extrem de slab și permisiv reglementată, lăsând practic la latitudinea executorului fiscal decizia de a realiza principalele forme de executare silită (poprire, sechestru); - între executorii fiscali și agenții economici debitori există în permanență o comunicare și un contact direct, ceea ce crește riscul ca funcționarul public să fie expus tentativelor de corupere; - deciziile și măsurile executorului fiscal pot afecta activitatea și situația patrimonială a agentului economic. În acest context, unii contribuabilii vor dori ca prin orice mijloace să amâne instituirea măsurilor de executare silită și vor încerca ”să cumpere bunăvoința” organelor de executare silită.
  
• Nu există criterii clar definite în ceea ce priveşte alegerea formelor de executare silită (una sau mai multe) succesiv sau concomitent, se lasă doar la aprecierea executorului fiscal. Sistemul procedural actual nu obligă salariații să motiveze inacțiunea/pasivitatea. Nu există obligativitatea motivării în scris (prin referat) a tergiversării/amânării luării unor măsuri de executare silită. Alegerea tipului și momentului în aplicarea diferitelor forme de executare silită reprezintă decizii profund subiective ale funcționarilor publici.
  
• Subiectivismul și lipsa de transparență a deciziilor creează condițiile propice manifestării fenomenelor de corupție și fac imposibilă stabilirea unei delimitări clare între buna și reaua credință a funcționarilor publici. Ca urmare a lipsei unor reglementări stricte, în cele mai dese cazuri organele de executare silită se limitează la emiterea somațiilor si instituirea popririlor bancare. Permisivitatea legii este deseori interpretată de funcționari ca posibilitatea de a nu face, iar în acest sens trebuie să vină normele interne ale ANAF care să impună reguli și criterii suplimentare privind executarea silită.

Cu privire la modul de instituire a popririlor bancare

• Sistemul de emitere și transmitere a popririlor implică intervenția factorului uman și permite realizarea unor operațiuni frauduloase (nu există un sistem automat de generare și transmitere a popririlor bancare):
  
• - Expedierea popririlor bancare se face manual, existând posibilitatea ca în mod deliberat (fraudulos) să nu se transmită un plic/o poprire bancară (neinstituirea popririlor pe toate conturile bancare). -
•  Procedura nu stabilește un termen între momentul generării din aplicaţie a popririlor bancare şi cel al expedierii lor la bănci (se poate tergiversa 1-2 zile transmiterea efectivă a popririi, timp în care debitorul își retrage toate disponibilitățile din conturi).
  
• - Procedura și aplicația informatică nu prevăd un termen de actualizare automată a conturilor bancare și a popririlor debitorilor (nepoprirea conturilor deschise ulterior generării primei popriri). Persoanele implicate (executor fiscal/director) pot omite fără probleme transmiterea unei popriri deoarece riscul de a fi detectată fapta este foarte redus, mai ales că volumul ridicat de muncă și numărul ridicat de operațiuni manuale pot constitui scuze perfecte în cazul ieșirii la iveală a unor astfel de ”erori”.
• Întârzierea cu câteva zile a popririlor bancare (fie prin nesemnarea lor imediată, fie prin tergiversarea transmiterii la registratura/poștă) poate reprezenta un răgaz de timp suficient pentru ca debitorul să-și lichideze conturile bancare.
•  Lipsa unei aplicații informatice performante (care să actualizeze automat popririle bancare) și volumul ridicat de operațiuni manuale pot reprezenta alibiul perfect al unor funcționari de rea credință.
•  Există posibilitatea ridicării în mod fraudulos a unor popriri bancare, fără ca sistemele de control intern să poată detecta astfel de fapte
•  Întrucât decizia de ridicare a popririi bancare nu se generează întotdeauna din sistemul informatic, există riscul ca la momentul întocmirii unei astfel de adrese contribuabilul să figureze cu debite neachitate.
  
• Mai mult decât atât, dacă această adresă de ridicare a popririi nu este operată în aplicația informatică (și practic nu este arhivată nicăieri), debitorul va figura în continuare în evidența fiscală cu toate conturile poprite, deși în realitate unul din conturi a fost deblocat. Precizăm că nu există pârghii pentru descoperirea acestor fapte, întrucât bazele de date ale ANAF nu cuprind astfel de informații iar singura dovadă materială (documentul) se află la unitatea bancară ce a ridicat poprirea conturilor debitorului.

Cu privire la acordarea şi urmărirea eșalonărilor la plată

• Acordarea eșalonării la plată implică analize și decizii subiective ale organului fiscal (aprecierea subiectivă a organului fiscal). Din analiza activităţii de acordare şi urmărire a eşalonărilor la plată a rezultat că nu a fost elaborată, aprobată şi implementată o procedură clară care să definească: - modul în care executorii fiscali realizează analiza capacității de plată a debitorului (planul de redresare); - modul de stabilire a perioadei pentru care se acordă eșalonarea la plată.
  
• În lipsa unor reglementări bine fundamentate şi care să elimine aprecierile subiective din partea organelor fiscale, efectul pozitiv preconizat de către factorii de decizie politică (ajutorarea mediului de afaceri pentru a depăşi mai uşor efectele crizei financiare) poate fi puternic atenuat.
  
• De asemenea, există riscul ca în unele situații să se acorde eșalonări fără ca agentul economic să îndeplinească toate condițiile prevăzute de lege (de ex. constituirea garanțiilor).
  
• Nu există un sistem de control automat asupra modului de respectare a condițiilor eșalonării. Decizia privind pierderea eșalonării se realizează manual de către executorul fiscal.
  
• Nu se operează informatic pierderea eșalonării la plată. Aplicațiile informatice nu generează în mod automat atenționări care să oblige organul fiscal să emită o decizie de pierdere a eșalonării și să procedeze la executarea silită imediată a debitorului Există riscul ca funcționarul public (de execuție sau conducere), în schimbul unor avantaje personale, ”să nu se sesizeze” în vederea luării măsurilor care se impun și să nu dispună valorificarea cu prioritate a bunurilor care constituie garanție.

În perioada supusă auditului performanței, conducerea Agenției Naționale de Administrare Fiscală a fost asigurată de :

Sorin Blejnar – Preşedinte în perioada 06.01.2009 – 17.04.2012

Dragoş George Bogdan – Vicepreşedinte în perioada 10.01.2009 – 09.05.2012

Mihai Gogancea Vătăşoiu– Vicepreşedinte în perioada 10.01.2009 – 11.05.2012

Viorel Comăniță – Vicepreședinte în perioada 09.02.2011 – 16.05.2012

Ladanyi Arpad - Csaba - Comisar general la Garda Financiară în perioada 08.02.2010-prezent

Misiunea de audit a fost realizată în urma solicitării adresate Curţii de Conturi a României de către Preşedintelui ANAF, conform adresei nr. 802396/02.11.2011, înregistrată la Curtea de Conturi a României sub nr. 105777/07.11.2011. Această solicitare din partea conducerii ANAF a fost exprimată în scopul îndeplinirii de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a unor obiective înscrise în Strategia naţională privind prevenirea şi combaterea corupţiei în sectoarele vulnerabile şi administraţia publică locală pe perioada 2008-2010, aprobată prin H.G. 609/2008.