Moneda euro si-a continuat ascensiunea in raport cu dolarul marti, intr-o piata cu volume reduse, dar sustinuta de sperantele de actiune viitoare ale bancilor centrale din SUA si Europa. Euro a mai fost sustinut si de "anularea sosirii sefului Bancii Centrale Europene, Mario Draghi, la Jackson Hole", sustine David Song, analist al Daily Forex. In jurul valorii de 21,00 GMT, un euro valora 1.2566 dolari, fata de 1.2497 dolari cu o seara inainte. Dealerii straini spun ca in aceasta saptamana raportul euro/dolar se va mentine foarte aproape de valoarea 1,25 intrucat nu sunt asteptate date economice importante. La ora 8,30, Bloomberg cota un euro la 4,4545 lei.

Moneda euro a crescut usor fata de yen, la 98.63 yeni, in vreme ce dolarul s-a depreciat fata de moneda japoneza pana la nivelul de 78.49 yeni.

Piata pare calma la mijlocul acestei saptamani, dupa ce emisiunea de obligatiuni spaniole a fost considerata un succes, iar Italia a imprumutat suma integrala la care apelasae la randamente in scadere. In SUA, dolarul se tranzactioneaza cu prudenta, fiind asteptata interventia lui Bernanke la Jackson Hole. "Performanta dolarului din ultimele 48 de ore sugereaza ca investitorii nu stiu daca Bernanke va da vreun indiciu privind politica monetara", a declarat Kathy Lien, BK Asset Management.

Evolutiile in SUA sunt mixte- daca increderea consumatorilor a scazut considerabil in luna august la cel mai scazut nivel din noiembrie 2011 incoace, preturile locuintelor au crescut insa in luna iunie pentru a cincea luna consecutiv, ceea ce reprezinta un semn bun pentru piata imobiliara.

Francul elvetian a fost stabil fata de euro, de la 1.2007 franci per euro si a castigat teren fata de dolar de la 0.9557 franci pe dolar.