17:15 Presedintele Rerzervei Federale americane (Fed), Ben Bernanke, a declarat vineri ca situatia economica a Statelor Unite este "departe de a fi satisfacatoare", confirmand astfel ca banca centrala este dispusa sa-si majoreze in continuare sprijinul pentru economie, in cazul in care va fi nevoie, relateaza AFP.

17:00 Bursa americana deschide in crestere, vineri, investitorii asteptand discursul presedintelui Federal Reserve, Ben Bernanke, la ora 14:00 GMT, care poate oferi indicii cu privire la politica sa monetara, informeaza AFP.

La ora 13:40 GMT, indicele Dow Jones a crescut cu 0,90% si Nasdaq cu 0,77%. Astfel, Dow Jones a castigat 117,46 puncte, ajungand la 13.118,17 puncte, iar Nasdaq s-a apreciat cu 23,4 puncte, la 3.072,11 puncte.

Indicele Standard & Poor's 500 s-a majorat cu 0,78% (sau 10,97 puncte), la 1.4010,45 puncte.

Bursa din New York a inchis joi in scadere, pe o piata prudenta: indicele Dow Jones a pierdut 0,81%, ajungand la 13.000 de puncte, in timp ce indicele Nasdaq compozit de tehnologie a scazut cu 1,05%, la 3.048,71 puncte.

16:36 Guvernul spaniol a aprobat vineri o noua reforma a sectorului bancar, a cincea din ultimii trei ani, conditie necesara pentru primirea creditului ce poate ajunge la 100 de miliarde de euro acordat de zona euro, afectat de spargerea bulei imobiliare, relateaza AFP.

"Am aprobat o norma de o mare importanta in procesul de reforma", "decretul de restructurare a institutiilor de credit", a subliniat purtatorul de cuvant al guvernulul, Soraya Saenz de Santamaria, in cadrul unei conferinte de presa.

Potrivit CNBC, aceasta a spus ca reforma va completa restructurarea sistemului bancar si va ajuta la reluarea creditarii. Totodata, a fost anuntata si crearea unei banci de active toxice ("bad bank"), care va grupa activele imobiliare neperformante.

Aceasta din urma va functiona incepand cu sfarsitul lunii noiembrie sau inceputul lui decembrie si va exista pentru 10-15 ani, a spus ministrul de Finante, Luis de Guindos.

Activele imobiliare neperformante care vor merge in noua banca spaniola vor trebui sa aiba un pret care sa permita entitatii sa obtina profit pe termen lung, a adaugat el. Banca Spaniei va fi cea care va determina pretul activelor ce vor fi transferate in aceasta "bad bank".

Aceasta reforma, care vizeaza imbunatatirea supravegherii din sectorul bancar, a fost adoptata vinerea trecuta, insa Comisia Europeana i-a cerut Madridului o perioada de o saptamana pentru a analiza textul.

In luna mai, una dintre cele mai mari banci din Spania, Bankia, a fost nationalizata de guvern, printr-un ajutor financiar de 19 miliarde de euro. De asemenea, guvernul intentioneaza si sa reduca salariile directorilor executivi de la bancile care au primit deja sustinere financiara.

14:35 Volumul capitalurilor retrase din Spania de investitori pentru a le plasa in alte tari isi continua cresterea puternica, ajungand la aproape 220 de miliarde de euro in primele sase luni ale anului, un nou nivel record, ce reflecta incertitudinea asupra economiei tarii, relateaza AFP.

Aceasta cifra, publicata vineri de Banca Spaniei, marcheaza un nou record de cand aceste statistici sunt contabilizate, din 1990, si semnifica faptul ca marii investitori spanioli si straini au preferat sa se orienteze catre exterior pentru a-si plasa fondurile.

Tara sufera de un deficit de incredere din partea pietelor, care sunt ingrijorate de capacitatea Spaniei de a-si echilibra conturile publice si de a iesi din recesiue, in contextul in care sistemul sau bancar si regiunile sunt grav afectate de spargerea bulei imobiliare, in anul 2008.

In total, intre ianuarie si iunie 2012, au fost retrase 219,8 miliarde de euro, dupa ce in aceeasi perioada a anului trecut tara inregistra un surplus de 22,5 miliarde, fara a lua in considerare plasamentele la Banca Spaniei.

Acestea cuprind in special fondurile pe care investitorii straini le plaseaza in Spania sub forma de credite si depozite, precum si portofoliile de actiuni si titluri de stat.

Doar in primul semestru, "migratia" capitalurilor investitorilor a fost de trei ori mai puternica fata de intreg anul 2011, cand 68,3 miliarde de euro au iesit din tara.

In luna iunie, migratia capitalurilor spre strainatate a atins 56,6 miliarde de euro. In aceeasi luna a anului trecut era inregistrat un sold pozitiv de 7,9 miliarde.

Totodata, de la inceputul anului, bursa din Madrid a pierdut 15% din valoarea sa si ponderea datoriei publice detinute de investitorii straini nu a depasit mai mult de 36,1% in iunie, mult sub nivelul de 56,3% in urma cu un an.

13:17 Rata anuala a inflatiei din zona euro a crescut in august 2012 la 2,6%, de la nivelul de 2,4% iulie, conform primelor estimari realizate de Eurostat, oficiul de statistica al Uniunii Europene.

Conform AFP, inflatia depaseste pentru a 21-a luna consecutiv tinta de 2% vizata pe termen mediu de Banca Centrala Europeana, autoritate responsabila de stabilitatea preturilor in zona euro.

Aceasta cifra este superioara valorii prognozate de analistii chestionati de DowJones Newswires, care estimau o inflatiei de 2,5%.

Tendinta de dupa inceputul anului este de incetinire a inflatiei in zona euro, pe fondul restrangerii consumului si masurilor de austeritate implementate de multe dintre tarile europene.

Cresterea din august, observata atat in Germania cat si in Spania si Italia, este in cea mai mare parte cauzata de majorarea preturilor petrolului.

12:35Rata somajului din zona euro a ramas in luna iulie la 11,3% din populatia activa, dupa ce valoarea pentru iunie a fost revizuita in crestere, a comunicat vineri oficiul european de statistica, Eurostat.

12:06 Economia Indiei a crescut mai rapid decat asteptarile economistilor in trimestrul doi, diminuand unele temeri cu privire la o incetinire brusca a celei de-a treia economii a Asiei.

11:55 Jens Weidmann, presedintele Bundesbank, banca centrala a Germaniei, a amenintat cu demisia din cauza opozitiei sale la programul de achizitii de obligatiunial BCE, anunta vineri cotidianul german Bild, citand surse din sectorul financiar.

10:56 Actiunile europene au deschis vineri in crestere usoara, sprijinite de cresterile bursei din Italia, relateaza Reuters.

La ora 07:35 GMT, indicele FTSEurofirst 300 al principalelor actiuni europene s-a majorat cu 0,1%, la 1.078,7 puncte, dupa ce pierduse initial, la ora 07:09 GMT, 0,2%.

Indicele bursei din Milano, FTSE MIB a crescut cu 0,5 procente, inversand tendinta descrescatoare din ultimele zile. Actiunile Enel s-au majorat cu 0,9%, iar cele ale Intesa SanPaolo cu 1,3%.

Conform AFP, indicele DAX al bursei din Frankfurt a deschis vineri in stagnare, cu o crestere infima, de 0,03%, la 6.897,73 puncte. Joi, acesta inchisese la un nivel de 6.895,49 puncte.

De asemenea, bursa de la Paris a deschis tot in stagnare, vineri, investitorii asteptand discursul presedintelui FED cu privire la politica monetara americana. La ora 07:01 GMT, indicele CAC40 a scazut extrem de putin, cu 0,02%, la 3.378,29 puncte.

Pe de alta parte, bursa din Tokyo a terminat sedinta de vineri cu o pierdere de 1,6%, din cauza incertitudinilor cu privire la cresterea economica din Japonia, Europa si China. La inchidere, indicele Nikkei a pierdut 143,87 puncte, la 8.839,91 puncte, pe o piata primara pe care s-au tranzactionat 1,59 miliarde de actiuni.