Visa Europe a informat Ministerul ungar al Economiei, intr-o scrisoare adresata secretarului de stat Gyula Pleschinger, ca a pregatit o strategie de retragere de pe piata invocand scaderea puternica a afacerilor in urma reducerii comisioanelor interbancare percepute la plata cu cardul, potrivit cotidianului Nepszabadsag citat de agentia MTI, informeaza Mediafax.

Numarul cardurilor Visa din Ungaria a scazut cu o treime in doar un an si jumatate, la aproximativ 1 milion de unitati, se arata in documentul obtinut de Nepszabadsag.

Mediafax precizeaza ca Visa a redus comisionul interbancar la 0,2% in urma unei decizii a Consiliului Concurentei din Ungaria, care a amendat in 2008 operatorii de plati si bancile cu 1,9 miliarde forinti (7,1 milioane euro la cursul mediu din acel an) dupa constatarea unor activitati de tip cartel.

MasterCard, care controleaza peste 80% din piata cardurilor bancare din Ungaria, a redus comisionul interbancar la 0,6%. Comisionul in cauza este platit de banca retailerului catre banca consumatorului la fiecare tranzactie cu cardul.